"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

luni, 28 noiembrie 2011

Cine „face legea” (4)

Imagine preluată de pe campina.romportal.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Vorbeam în articolul anterior despre cadrul de normalitate în care presupunem că trăim, despre faptul că legile sunt emise de nişte minţi coerente, în concordanţă cu gândirea noastră coerentă. Şi vedeam că, de fapt, ceea ce credem că este viaţa într-o lume de progres, într-o lume trasă înainte de deştepţi, este de fapt o lume trasă înapoi de proşti. Haideţi să vedem şi alte aspecte, pentru că viaţa e ceva mai complexă, ca să folosesc o platitudine.
Condiţiile au fost de natură că am putut vedea şi modul în care îşi duc traiul oamenii din alte ţări. Nu toate şi nu multe, dar destule. Şi m-am simţit solidar cu ei în senzaţia de viaţă liberă, decentă. Am văzut oameni ieşind din maşina trasă la bordură şi lăsând cheile în bord, la fel cum am văzut locuinţe în care oamenii stăteau cât e ziua de lungă cu uşa de la intrare deschisă.
Am şi voi avea griji destule, dar nu mi se pare firesc să mă gândesc că, deşi stau la etajul şase, voi putea fi călcat de hoţii care intră în rapel pe fereastră. Nu mi se pare normal să închid uşa apartamentului cu cheia dacă mă duc cu găleata de gunoi la ghenă, la fel cum nu mi se pare normal ca să pun lanţul la uşă când merg la culcare. Mi se pare normal să trăiesc într-o lume normală.
Sentimentele acestea de viaţă liberă cred că sunt specifice majorităţii oamenilor, majoritate care, prin reprezentanţii ei, şi-a făurit nişte legi care să o apere şi care să îi permită să trăiască conform acestor sentimente.
Având în vedere toate aceste aspecte, eşti tentat să crezi că majoritatea oamenilor fiind constituită din oameni cinstiţi, aceştia îşi vor trăi viaţa aşa cum vor ei, după coordonatele stabilite de ei, la urma urmelor ei fiind majoritatea. Dar aşa este în realitate?
Merg pe străzile cartierului meu şi privesc blocurile. Nu văd nici măcar un apartament situat la parter care să nu aibă zăbrele la ferestre. Sunt convins că locatarii nu au nicio plăcere ca să-şi admire gratiile de puşcărie ori de câte ori deschid ferestrele (personal, nu cred că aş putea suporta situaţia nici măcar o zi). Dar, vor-nu vor, trebuie să-şi asigure astfel protecţia bunurilor, deşi nu asta este dorinţa lor de a trăi, nu astfel simt ei libertatea şi nu pentru asta sunt membrii unei societăţi democratice. Şi totuşi, au gratii la ferestre... Aşa că revin cu întrebarea mea: cine “face legea”, oamenii cinstiţi sau hoţii? După standardele cui trăim? Ale hoţilor sau ale oamenilor cinstiţi?
Să auzim de bine!

6 comentarii:

  1. Draga Vio,maine,de fapt azi,se organizeaza un protest disperat la Cotroceni cerandu-se renuntarea la hotararea de a eutanasia cainii maidanezi.Deranjanti sau nu,bietii caini nu sunt decat victime ale neomeniei noastre.Atata timp cat ne consideram un neam crestin,este cazul sa luptam sub orice forma impotriva unui nou masacru in Postul Nasterii Domnului.Ma asteptam la o pozitie ferma din partea ta.Nu disper,stiu sigur ca vei gasi resursele necesare pentru a fi alaturi de romanii oameni maine la ora 12 si 45 minute ,alaturi de Ivan Patzaichin,Leonard Doroftei,Maricica Puica,Cristina Topescu,Marin Moraru si multi alti cunoscuti si necunoscuti care militeaza pentru curatia sufleteasca(de data asta,nu cea trupeasca)a romanilor.Sunt departe de Bucuresti,dar tu poti face ceva.Te rog,fii om,asa cum cred ca esti!Fa ceva pentru micii patrupezi nevinovati!!!Cer iertare,sper ca ma vei intelege!

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Anonim: Te înţeleg, iubesc viaţa şi sunt creştin, aşa că nu pot accepta nici măcar moartea unei furnici dar, din păcate, nu pot face nimic practic pentru că abia miercuri revin în ţară.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si mie imi sunt dragi cainii si animalele, in general. Dar tot atat de drag mi-a fost si bunicul, care a murit deoarece a fost muscat de o haita de caini. Batran fiind, cu muscaturi si un picior rupt din cazatura, nu a rezistat.

    Nu pledez pentru eutanasierea lor, dar vina nu sta in cei care au luat aceasta decizie. Sa nu uitam ca ani la rand asociatiile non-guvernamentale de aparare a cainilor au incasat fonduri pentru sterilizarea acestora, dar banii intrau in buzunare, nu in costul operatiei de sterilizare propriu-zise. Doar pe hartie se specifica - azi am sterilizat 'n' caini. Iar seara se mergea la 'n' terase cu acei bani.

    Sa fim seriosi... suntem toti de vina, mai putin acesti caini. Din pacate ei trebuie sa plateasca nesimtirea noastra, a TUTUROR. Sa lasam demagogia si lupta pentru cei nevinovati. Traim in Romania, iar coruptia este cea care ne va eutanasia pe toti.

    Deocamdata incepe cu cainii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da,va inteleg:ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.Sunt insa serioasa si de aceea nu vreau sa ma numar printre cei care sunt victimele propriei ignorantze.Nu sunt nici demagoga,sunt un simplu muritor care impartaseste un sentiment dispretuit in zilele noastre - acel de MILA.Nu am niciun fel de apartenenta politica,sunt un om liber si de aceea pot iubi intreaga creatie,fara restrictii,fara bariere.Sunt exact ceea ce societatea noastra dispretuieste mai mult...Si stiti de ce am comentat?Pentru ca Vio scrie asa :"comenteaza,comenteaza!Ceva tot trebuie sa fie de comentat!"Eu atat am avut de spus,nu voi mai riposta,am ascultat doar de ordinul lui Vio.Va doresc numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Anonim & Nelu_A: Scuze pentru lipsa de promptitudine, dar nu am fost disponibil. Să omori nişte vieţuitoare care nu au altă vină decât că sunt pe lume mi se pare abominabil. Să plăteşti hrană şi asistenţă pentru nişte animale, în timp ce ai copii care mor de foame, este la fel de abominabil. Ca de obicei, guvernanţii, în loc să îşi facă treaba, pun rezolvarea în spinarea populaţiei.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim - imi pare rau ca din mesajul meu tot ce s-a inteles a fost ca as fi adeptul legii talionului. Departe de mine asta. Eu subliniez ca, din pacate, solutia sterilizarii este deja caduca datorita propriei noastre incompetente. Pana sa luptam pentru interzicerea eutanasierii trebuia sa luptam pentru eficientizarea sterilizarii.

    Gresesc?

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!