Comerţ pe dealuri

Imagine preluată de pe dordeduca.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Din cele mai vechi timpuri comerţul a constituit nu numai o modalitate de schimb a mărfurilor, dar şi un mijloc de socializare sau de dezvoltare a societăţii. Dacă primele schimburi se făceau printr-o relaţie de troc (marfă contra marfă), ulterior, odată cu evoluţia societăţii, trocul a fost înlocuit cu schimbul cunoscut acum de toată lumea, marfă contra bani.

Posibilitatea efectuării unor schimburi comerciale a creat premisele pentru acumulări băneşti, acestea ducând în final la apariţia băncilor şi au condus la dezvoltarea industriei şi a meşteşugurilor. În fond, dacă stăm ca să ne gândim puţin, de ce oare a fost construită prima corabie, dacă nu pentru a duce mărfuri dintr-un loc în altul?

Crescând amploarea schimburilor comerciale, a crescut şi nevoia existenţei unor spaţii adecvate. Dacă la începuturile lui, comerţul se desfăşura fără nicio noimă, odată cu dezvoltarea mijloacelor de transport pentru marfă, comerţul a început ca să se desfăşoare în locuri anume desemnate, cum ar fi în porturi sau în pieţe. De observat că amplasarea locurilor pentru desfăşurarea actelor de comerţ a fost întotdeauna legată de existenţa căilor de acces, indiferent de natura acestor căi.

Astfel, dacă primele centre de comerţ (sau contoare) erau amplasate pe malul mării, în locuri apropiate de porturile de acostare sau chiar în incinta acestora, cu timpul au apărut centre de comerţ pe parcursul diverselor drumuri comerciale terestre, pe malurile fluviilor sau chiar în câmpii, la intersecţia diverselor căi de circulaţie sau în locuri cu vad.

Din cauza dificultăţilor legate de acces, pe munţi aceste centre de comerţ nu prea au apărut, dacă facem excepţie de civilizaţia incaşă, civilizaţie care, vrând-nevrând, se desfăşura pe culmile munţilor. Iată însă că nimeni nu s-a gândit la utilitatea unor centre sau acte de comerţ pe dealuri. Până mai zilele trecute... Pentru a înţelege mai bine utilitatea unor astfel de amplasări, daţi-mi voie ca să vă redau mai întâi definiţia unui deal, aşa cum este ea în DEX: DEAL, dealuri, s. n. 1. Formă de relief pozitivă care se prezintă ca o ridicătură a scoarţei pământului mai mică decât muntele, dar mai mare decât colina. ◊ Loc. adv. La deal = în sensul urcuşului, în sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., în sus de... ◊ Expr. (Fam.) Dă la deal, dă la vale = se sileşte în toate chipurile, încearcă toate posibilităţile. Greu la deal şi greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce să mai lungim vorba de pomană, ce mai încoace şi încolo, e inutil să mai discutăm; b) să spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se întâlneşte, dar (încă) om cu om, se spune cu ocazia unei întâlniri neaşteptate, sau în nădejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zonă a ogoarelor. – Din sl. dĕlŭ.

Acum, pentru că ştiţi mult mai bine ce este dealul, vă rog să acceptaţi şi această idee novatoare privind actele de comerţ, idee promovată de portalul FunDeal prin ofertele comerciale pe care le face, conform pozei de mai jos:

Este clar pentru oricine că, dacă un comerţ desfăşurat pe dealuri mai este cum mai este, cel desfăşurat pe superdealuri nu are rival! Vorbeam de rezultatele deplorabile ale examenului de bacalaureat? De situaţia catastrofală a învăţământului românesc şi a absolvenţilor? Acum aveţi ocazia ca să le vedeţi pe viu, în plină acţiune...

Să auzim de bine!