Emoţii de cetăţean

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Recunosc faptul că sunt un tip sensibil şi mă emoţionez ori de câte ori mă gândesc la patria mea sau aud vorbindu-se de ea. Dar această emoţie este insignifiantă pe lângă cea care mă cuprinde când aud politicienii vorbind despre acest subiect.

Este unanim recunoscut faptul că politicienii se numără printre cei mai sinceri oameni. Nici nu e de mirare, atâta timp cât în acele funcţii nu pot accede decât oameni de mare probitate morală, cu o cultură vastă şi o educaţie pe măsură.

Aceste calităţi nu fac decât să dea o şi mai mare greutate vorbelor lor, mă fac să rezonez mult mai puternic la orice cuvântare de-a lor. Nu trebuie să aibă un stil declamator sau o gestică şi mimică pe măsură. Este suficient cuvântul lor de oameni integri şi simt cum mi se umple sufletul de sentimentele cele mai înalte.

Chiar dacă există persoane care emană idei aiuritoare, negândite şi nepregătite, doar din dorinţa de a arăta că ei sunt adevăraţi dictatori şi nu Ceauşescu sau alţii de teapa lui, cuvântările politicienilor mă liniştesc imediat. În fond, nici nu am de ce să mă alarmez. Atâta timp cât respectivele persoane au un întreg sistem social la dispoziţie, sistem cu care pot face ce vor şi când vor, dincolo de orice interese naţionale sau de orice noţiune de democraţie, faptele lor nici nu sunt de mirare, sunt de-a dreptul fireşti.

Având aceste avantaje, mi se pare chiar normal ca să decretezi a doua zi ce ai visat peste noapte, indiferent că nu ai niciun fundament sau consultare pentru respectivele declaraţii, nici măcar cu partenerii de guvernare. În fond, de ce sunt parteneri? Ca să pună întrebări? Ca să nu fie de acord cu ce ai visat tu? Nu, aceştia nu sunt parteneri, aceştia se numesc opoziţie.

Ei bine, chiar dacă în aceste momente simt oarece îndoieli privind capacitatea mea de înţelegere a unor enormităţi, iată că vin politicienii cu vorbele lor alinătoare. Doamne, şi ce frumos li se mai umflă obrajii când rostesc patrie, interes naţional, solidaritate, consens sau uniune naţională! Doar faptul că scriu aceste rânduri şi deja simt emoţia cum mă cuprinde. Cum pot să mai am vreo îndoială atunci când îi aud vorbind atât de duios, chiar patetic aş putea spune fără ca să exagerez.

Toate acestea reunite mă fac şi privesc prezentul şi viitorul cât mai calm, cât mai liniştit văzând oamenii competenţi care se preocupă în acest sens cu un profesionalism dovedit. Un singur lucru nu îl înţeleg în această logoree fără sfârşit despre consens, comunicare, uniune naţională şi binele ţării: de ce a fost nevoie ca U.D.M.R. să le spună guvernanţilor că trăsnaia împărţirii teritoriale nu se poate face aşa, pe genunchi, ci trebuie ca lucrurile să fie bine analizate şi studiate din toate punctele de vedere pentru ca cyborgii din PDL să se oprească în susţinerea ei, şi nu au făcut-o atunci când le-a fost cerută şi explicată de opoziţie sau de cei de la FMI?

Să auzim de bine!