Ataşul fatal

Imagine preluată de pe okazii.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Astăzi vă voi povesti o întâmplare reală, ca de altfel toate de până acum, dar o întâmplare tristă cu un final neaşteptat de vesel. Cu ani în urmă, dacă stau ca să mă gândesc mai bine, chiar cu foarte mulţi ani în urmă, pe Calea Griviţei, colţ cu strada Buzeşti, era amplasată o mare librărie. În continuare, cum mergeai spre Gara de Nord pe trotuarul drept, erau amplasate celebrul cinematograf Feroviarul, un magazin de electrice şi un altul cu dulciuri şi răcoritoare, unul de confecţii ieftine şi aşa mai departe.

Ce lega aceste construcţii era tocmai... construcţia. Amplasate la parterul unor clădiri cu două sau trei etaje, formau un tot care se încadra perfect în arhitectura locului.

Zona era locuită de oameni din clasa de mijloc, iar apartamentele nu străluceau prin lux, dotări sau mărime. Dar, la vremea lor constituiseră un titlu de mândrie pentru proprietari, măcar pentru zona în care erau amplasate.

Magazinele de la parter erau mici şi sărăcăcioase, aşa cum erau mai toate prin acei ani, cu podele din scânduri, dar deosebit de pitoreşti prin coviltirul din pânză care se deschidea, cu ajutorul unei manivele, deasupra vitrinelor şi a intrărilor.

Oamenii, localnici sau trecători prin zonă îşi trăiau viaţa aşa după cum putea fiecare, cu mulţumirile sau necazurile ei, cu fericirea sau durerea de care nu e nimeni scutit.

Într-una din zile, unul din locatarii clădirii de lângă cinematograf ajunge la concluzia sinistră că viaţa nu mai merită trăită şi se decide să se sinucidă. După câteva zile de meditaţie profundă, omul consideră că a venit momentul ca să-şi pună planul în aplicare în plină zi şi se suie în pod, iar de acolo pe acoperişul clădirii. Îşi face cruce, pune bileţelul pe burlanul de lângă el, închide ochii şi se aruncă în gol.

Până aici, toate bune, dacă bune se pot numi lucrurile legate de o sinucidere. Ce a fost rău în toată întâmplarea, a fost faptul că omul nu trebuia ca să închidă ochii înainte de a se arunca. Pentru că, dacă i-ar fi avut deschişi, ar fi observat cu uşurinţă că sub el, la doar vreo trei metri, era desfăşurată una din copertinele de care vă spuneam.

Copertina, nouă, bine întinsă şi susţinută de un cadru puternic din fier forjat, nu numai că a rezistat căderii personajului, dar printr-un efect binecunoscut de toţi copiii, l-a aruncat alături, pe trotuar, cu o căzătură bine amortizată.

Poate că nici acesta nu ar fi fost un lucru rău pentru un sinucigaş, doar că pe trotuar, chiar pe coordonatele unde a aterizat personajul nostru, se afla ataşul unei motociclete. Aşa că, sinucigaşul nostru ghinionist a aterizat de pe copertină pe ataşul motocicletei, făcându-l plăcintă.

Urmarea? Păi, ce să vă spun? Locuitorii zonei s-au ales cu un subiect de comentat pentru vreo două săptămâni, posesorul motocicletei s-a ales cu ataşul făcut zob, iar sinucigaşul nostru cu două coaste rupte şi obligaţia de a-i plăti motociclistului câteva mii de lei, reprezentând reparaţia ataşului.

Să auzim de bine!