Imagine preluată de pa cadouriok.ro |
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
După cum vă spuneam în postările mele anterioare, nu sunt ceea ce se numeşte un microbist. Mă deprimă doar ideea de a mă holba la televizor sau pe un stadion la nişte sportivi pe care îi doare în cot de părerea mea.
Sunt rare, foarte rare momentele când mă uit la televizor la vreo întrecere sportivă şi asta doar dacă e vorba de ciclism, snooker, tenis, baschet sau volei. Dar să nu luaţi asta ca pe o regulă, totul se petrece în funcţie de timpul şi dispoziţia mea de moment. Nu am fost la niciun meci pe stadion şi nici nu am de gând. Dacă mi-a plăcut vreodată un sport, am preferat ca să îl practic în loc să mă umflu de bere în faţa televizorului.
Iar dispoziţia mea de unul din momente a fost ca să urmăresc partida în care boxerul Lucian Bute îşi punea în joc centura. A fost prima partidă de box pe care am urmărit-o vreodată şi nu mi-a părut rău pentru niciun din cele trei întreceri disputate. Dar, neavând nicio abilitate în privinţa acestui sport, mă abţin în a emite judecăţi de valoare privind calitatea partidelor. Voi vorbi însă despre altceva.
Am practicat şi eu diferite sporturi la viaţa mea şi cunosc foarte bine calităţile morale pe care le capătă un sportiv. Aceste calităţi grefate pe cele care sunt bănuite a le avea un bărbat, şi mă refer aici la curaj, cavalerism, putere şi echilibru, fac din majoritatea sportivilor adevărate modele de urmat în ceea ce priveşte trăsăturile de caracter.
La aceste trăsături se mai adaugă una, specifică majorităţii sportivilor: fair-play. Dovezi de fair-play sunt sigur că aţi văzut fiecare din voi şi cred că nu numai la sportivi... Iar când un sportiv dă dovadă de o asemenea calitate, parcă şi tu, ca simplu şi umil microbist, te simţi mai demn, mai valoros.
După termianrea partidei câştigată de Lucian Bute, fără ca să fie obligat sau ameninţat, boxerul Leonard Doroftei a ţinut ca să facă un comentariu. Din discuţiile avute cu cei din jurul meu am înţeles că el s-a retras din viaţa sportivă. Pentru un sportiv de performanţă, retragerile nu pot fi decât de două feluri: în plină glorie sau pe uşa din dos.
Cu această declaraţie, de o lipsă de cavalerism incalificabilă, eu cred că el nu a ieşit din box pe uşa din dos, ci a ieşit prin dos.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!