Ultimele 3 minciuni

Imagine preluată de pe cartedecitit.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Minciuna are picioare scurte, spune un dicton românesc. Ca orice proverb, din orice cultură, şi acest proverb îşi are sorgintea într-un şir de experienţe reale. Dacă deplasarea astrelor pe cer a fost un exerciţiu mai dificil necesitând durate mari de observare şi o acuitate optică deosebită, constatarea că aflarea adevărului nu durează mult a fost mult mai lesne de făcut.

Dar nicicând în istoria unei civilizaţii, minciuna nu a avut picioare mai scurte ca acum. Minciuni mari, naţionale, cu impact formidabil asupra conştiinţei cetăţenilor sau asupra economiei ţării s-au spart ca un balon de săpun după nici două zile.

Nu este un secret pentru nimeni că în spatele sintagmelor “politică” sau “compromis” se ascund, de fapt, abilităţi deosebite de a emite şi controla minciuni. Nu cred că a existat în istoria civilizaţiei vreo epocă în decursul căreia politicienii să fie slăviţi pentru cinstea lor. Nici măcar în timpul secolului lui Pericle...

Se pare că dezvoltarea civilizaţiei a contribuit la dezvoltarea în aceeaşi măsură a minciunii, a falsului şi a înşelătoriei. Nu am stat ca să contorizez minciunile naţionale din ultimii ani, nu din motive de timp, ci din motive de număr. Aşa că, fiind atât de multe, m-am gândit ca să le rememorăm pe ultimele trei.

Antepenultima minciună naţională din cele trei selecţionate îi aparţine Primului Ministru. Cu mult fast, cu mult aplomb şi cu o voce gravă, acesta a fost auzit de populaţia unei ţări spunând că, după datele pe care le are la dispoziţie, România a ieşit din criză. Dar, de fapt, nu aceasta a fost marea minciună, ci aceea că, după doar câteva zile, când presa a dezvăluit falsitatea afirmaţiei, personajul a dat vina, ca un copil, pe altul, respectiv pe F.M.I., spunând că acesta a făcut respectiva afirmaţie şi nu el! Reacţia mincinosului? Zero! Reacţia celor cinci milioane de alegători care l-au ales? Tot zero! Reacţia celor cinci milioane de alegători care nu l-au ales? Şi mai zero!

Penultima minciună naţională a fost atunci când, acelaşi Prim Ministru, ne anunţa cu aceeaşi voce gravă şi la fel de serios că, “măsurile” (le-am pus în ghilimele pentru că nu pot fi numite măsuri) luate de guvernul condus de el sunt, de fapt, rodul unei minţi geniale, un laureat al premiului Nobel fiind cel care l-a inspirat cu scrierile lui, el nefăcând altceva decât să îi repete spusele. Aici, da, minciuna a fost din prima pentru că nu au trecut nici două zile şi respectivul savant a dat cea mai categorică dezminţire posibilă. Reacţia mincinosului? Zero! Reacţia aceloraşi cinci milioane de alegători? La fel de zero! Reacţia celor cinci milioane de alegători care nu l-au ales? La fel de zero!

În sfârşit, ultima minciună naţională a fost făcută prin contagiune. Tot poporul l-a putut vedea pe acelaşi Prim Mninistru cum, fiind în stânga Preşedintelui, spunea cu un rânjet stupid: „nu reorganizare administrativă, nu fonduri de la U.E.!” Nu cred că a mai mirat pe nimeni faptul că a doua zi, cei de la Comisia Europeană au invalidat brusc şi fără drept de apel gogomănia spusă, precizând că alocarea fondurilor nu are nicio legătură cu organizarea administrativ-teritorială a ţării. Recţia mincinosului notoriu? Zero! Reacţia votanţilor de mincinoşi? Şi mai zero! Reacţia celor cinci milioane de alegători care nu l-au ales? Cumplit de zero!

Aceste au fost ultimele trei mari minciuni naţionale. Ce este interesant nu este tupeul celui care le-a comis, ci alte două aspecte:

1. Văzând răspunsul prompt al celor implicaţi pe nedrept în gogomăniile spuse, nu ar fi fost la mintea cocoşului ca să te gândeşti că cei de afară te urmăresc şi ei? Că nu poţi spune orice prostie crezând că informaţia se opreşte la vamă? Că o lume întreagă le va afla şi te va urmări? Şi, ca urmare, să încetezi cu minciunile?

2. Văzând că ai fost prins nu cu una, ci cu trei minciuni, nu ar fi fost normal ca tu, primul ministru mincinos al unei ţări, să iei o coală de hârtie, să scrii pe ea “demisie” şi să pleci undeva, într-o peşteră din creierul munţilor, ca lumea să nu mai ştie de tine?

Să sperăm că au fost ultimele...

Să auzim de bine?