Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Orice veţi spune, rămân la părerea mea că într-o economie sănătoasă trebuie să întâlneşti o bancă la fiecare colţ de stradă. Nu este acum momentul să intrăm în diverse terorii economice privind circulaţia banilor dar, ca să folosesc o metaforă, aceşti sunt precum sângele într-un organism: circulând alimentează organele. Un sânge proaspăt şi bogat va condiţiona existenţa unui organism sănătos.
La început timid, mai apoi cu aplomb, au început să se îndesească şi în România filialele diverselor bănci. Dacă stau să mă gândesc, numai în cartierul meu de obârşie sunt peste douăzeci de filiale, sucursale sau agenţii.
Mă aflu în sediul central al unei mari bănci. Pentru cei cu deficienţe de atenţie voi repeta: sediul central, nu filiala din Ferentari. Aşa cum aştept un consilier, privirea îmi este atrasă de un panou aflat în spatele biroului său, panou care ilustrează rezultatele întrecerii socialiste pe ramură pentru săptămâna care tocmai se încheiase. Panoul este împărţit în diferite caroiaje reprezentând fiecare câte o ţintă de atins, precum şi termenele impuse (îmi permit să fac o paranteză pentru a vă sublinia că am reuşit să redau destul de bine o idee folosind cuvinte româneşti şi nu targhet sau dedlain). Curios din fire cum mă ştiţi, încep să-l citesc. Carduri de credit emise? Zero. Carduri de debit emise? Zero. Overdrafturi zero. Depozite la termen? Zero. Deschidere conturi curente? Zero. Credite în valută? Zero. Pe toată linia zero, nimic, nula, nada, nothing, niente, tipota (asta e pe greceşte), midhen (asta e tot pe greceşte şi înseamnă zero). Credite în lei? Unul. Câştigătoarea săptămânii este Pompilica Păpăpdie (evident, numele este fictiv) cu un contract de credit! Un contract de credit emis într-o săptămână în sediul central al unei mari bănci! Aţi prins ideea? Dacă nu, atunci haideţi să vă mai dau o mână de ajutor.
Stau la biroul din dotare, lucrez şi, în mod evident, ascult muzică grecească. Telefonul sună. Răspund nervos nu atât din cauză că mă întrerupe din muncă, ci şi pentru că tocmai ascult Magissa (Vrăjitoarea) interpretată de Haris Alexiou, o melodie şi o interpretare de excepţie. La telefon este o consilieră de la o bancă unde am avut câteva depozite până nu de mult. Zice:
- Bună ziua! Sunt Marinela Marinescu.
Zic:
- Bună ziua! Ştiu, vă apare numele pe ecranul telefonului (în mod surprinzător, femeia a înţeles despre ce vorbesc, deşi nu am spus displei).
Zice:
- Ce mai faceţi?
Zic:
-Mulţumesc, bine, muncim, capitalismul construim!
Zice:
- Ha, ha, spuneaţi ceva de un depozit nou, bla, bla.
Zic:
- Da, aşa este, nu am uitat, dar încă problema nu e rezolvată şi va mai dura ceva timp.
Zice:
- Am înţeles. Mulţumesc, vă rugăm să nu ne uitaţi. Am putea veni pe la sediul dumneavoastră ca să vă facem o prezentare?
Restul discuţiei nu mai contează. Acum aţi înţeles? Atunci haideţi să o spunem pe şleau: organismul economiei româneşti nu are sânge în el. Este în comă.
Să auzim de bine!
Orice veţi spune, rămân la părerea mea că într-o economie sănătoasă trebuie să întâlneşti o bancă la fiecare colţ de stradă. Nu este acum momentul să intrăm în diverse terorii economice privind circulaţia banilor dar, ca să folosesc o metaforă, aceşti sunt precum sângele într-un organism: circulând alimentează organele. Un sânge proaspăt şi bogat va condiţiona existenţa unui organism sănătos.
La început timid, mai apoi cu aplomb, au început să se îndesească şi în România filialele diverselor bănci. Dacă stau să mă gândesc, numai în cartierul meu de obârşie sunt peste douăzeci de filiale, sucursale sau agenţii.
Mă aflu în sediul central al unei mari bănci. Pentru cei cu deficienţe de atenţie voi repeta: sediul central, nu filiala din Ferentari. Aşa cum aştept un consilier, privirea îmi este atrasă de un panou aflat în spatele biroului său, panou care ilustrează rezultatele întrecerii socialiste pe ramură pentru săptămâna care tocmai se încheiase. Panoul este împărţit în diferite caroiaje reprezentând fiecare câte o ţintă de atins, precum şi termenele impuse (îmi permit să fac o paranteză pentru a vă sublinia că am reuşit să redau destul de bine o idee folosind cuvinte româneşti şi nu targhet sau dedlain). Curios din fire cum mă ştiţi, încep să-l citesc. Carduri de credit emise? Zero. Carduri de debit emise? Zero. Overdrafturi zero. Depozite la termen? Zero. Deschidere conturi curente? Zero. Credite în valută? Zero. Pe toată linia zero, nimic, nula, nada, nothing, niente, tipota (asta e pe greceşte), midhen (asta e tot pe greceşte şi înseamnă zero). Credite în lei? Unul. Câştigătoarea săptămânii este Pompilica Păpăpdie (evident, numele este fictiv) cu un contract de credit! Un contract de credit emis într-o săptămână în sediul central al unei mari bănci! Aţi prins ideea? Dacă nu, atunci haideţi să vă mai dau o mână de ajutor.
Stau la biroul din dotare, lucrez şi, în mod evident, ascult muzică grecească. Telefonul sună. Răspund nervos nu atât din cauză că mă întrerupe din muncă, ci şi pentru că tocmai ascult Magissa (Vrăjitoarea) interpretată de Haris Alexiou, o melodie şi o interpretare de excepţie. La telefon este o consilieră de la o bancă unde am avut câteva depozite până nu de mult. Zice:
- Bună ziua! Sunt Marinela Marinescu.
Zic:
- Bună ziua! Ştiu, vă apare numele pe ecranul telefonului (în mod surprinzător, femeia a înţeles despre ce vorbesc, deşi nu am spus displei).
Zice:
- Ce mai faceţi?
Zic:
-Mulţumesc, bine, muncim, capitalismul construim!
Zice:
- Ha, ha, spuneaţi ceva de un depozit nou, bla, bla.
Zic:
- Da, aşa este, nu am uitat, dar încă problema nu e rezolvată şi va mai dura ceva timp.
Zice:
- Am înţeles. Mulţumesc, vă rugăm să nu ne uitaţi. Am putea veni pe la sediul dumneavoastră ca să vă facem o prezentare?
Restul discuţiei nu mai contează. Acum aţi înţeles? Atunci haideţi să o spunem pe şleau: organismul economiei româneşti nu are sânge în el. Este în comă.
Să auzim de bine!
Bineinteles ca este bolnav. Grav. Si se observa prin inchiderea de sediuri de cartier ale unor banci. Le este si lor greu. Ma bucur, oricum, chiar daca asta inseamna o economir cu un pas in groapa. Ne revenim peste 100 de ani. Pun pariu.
RăspundețiȘtergere