Grupul nostru este constituit din persoane deschise la minte, cu o viziune largă şi altruistă asupra lumii, oameni care înţeleg să respecte caracterul festiv al Sărbătorilor de iarnă ad literam. În fond, este vorba şi de mesajul pe care îl transmitem generaţiilor viitoare, nu? Iar pocnitoarea este un accesoriu de nelipsit, dacă ne gândim doar la impulsul energetic aproape instantaneu pe care îl primeşti la auzul unei explozii surpriză…
Caracterul altruist de care vă pomeneam ne ajută să nu iertăm pe nimeni de mici surprize de iarnă, ca să folosesc un eufemism. Nu au fost necesare zile de spitalizare pentru nici una din părţi, dar în urma acţiunilor noastre interlocutorilor li s-au dezvoltat abilităţi deosebite în detectarea acestor surprize…
Dacă până acum, acţiunile noastre au avut un caracter ambulatoriu, ca să zic aşa, acum am intrat într-o nouă etapă şi ne gândim la extinderea lor şi într-o manieră statică, la nivel local. Două probleme ne-au frământat câteva zile: prima, să le instalăm în grupul sanitar al fetelor sau al băieţilor şi a doua, să le instalăm în cabine, sub bazine sau la uşa de intrare în grupul sanitar. Fiindcă votul lui Mihăiţă a atârnat greu în luarea deciziei (greutatea netto a numitului reprezintă cam 2,5 greutăţi maxime autorizate pentru o persoană în cabinele de lift…) a rămas stabilit ca să montăm o pocnitoare la uşa de intrare în grupul sanitar al băieţilor. În fond, despre băieţi se spune că sunt sexul tare…
Aşteptăm să iasă ultimii supravieţuitori din cabine şi cu mari eforturi reuşim să legăm o pocnitoare cu un capăt de primul robinet al lavoarului, iar cel de-al doilea de clanţa uşii, astfel aşezată încât să pocnească la deschiderea uşii. După care intrăm în sălile de curs cu satisfacţia lucrului bine făcut înscrisă pe faţă. Fapta era astfel plănuită încât explozia să se producă în pauza următoare, la intrarea primului civil neştiutor.
Numai că Moş Crăciun a avut alte planuri… care au făcut ca, în timpul cursului dintr-o sală vecină, un profesor să considere că trebuie să se spele pe mâini. Asta a fost presupunerea noastră pentru că ne e greu să credem că omul s-a dus acolo ca să verifice pe pielea lui existenţa pocnitorilor prinse de clanţă… Mânat de instinctele lui primare, omul s-a îndreptat spre grupul sanitar şi a dat buzna pe uşă…
BUUUM! au răsunat holurile şi sălile de curs până hăt, departe, în sala de informatică.
Ce este curios este faptul că respectivul, după ce s-a ridicat de jos, a venit cu urechile vâjâind direct la noi, deşi stăteam cuminţi în bănci, fiind ochi şi urechi la expunerea de la tablă. De unde putem lesne deduce că în momente de şoc puternic, simţurile oamenilor capătă valenţe neobişnuite…
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!