Parabola cu şcoala

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ne apropiem cu paşi mari de sfârşitul şcolii de ghizi. Suntem toţi cu creierele doldora de noţiuni, dar cu zece kilograme mai slabi.
Noţiunile în plus au apărut mulţumită orelor de curs făcute în fiecare după amiază timp de câteva luni, iar kilogramele în minus se datorează excursiilor intensive făcute săptămânal. În ritmul care a fost până acum, instructorii chiar au şanse să scoată ghizi din noi.
Plecăm în fiecare dimineaţă de sâmbătă şi ne întoarcem în seara de duminică aferentă. Ne întoarcem e un fel de a spune pentru că, mai mult venim pe tărgi morţi de oboseală, decât pe picioarele noastre. Dacă vremea rece ţine cu noi e posibil ca pe unii să îi mai poată recupera în primăvară de pe unde au rămas...
Aşa cum instructorii ne bagă în capete diferite reguli, la fel de bine au şi ei regulile lor. Una din ele (şi se pare că e cea mai importantă) este ca să ne despartă după sexe. Grupul de băieţi merge întotdeauna pe un alt traseu decât cel de fete. Până acum, regula a fost respectată şi cu seria noastră. De luni de zile băieţii se uită oftând cum fetele pleacă spre un alt traseu. Ce e poate interesant este faptul că şi fetele se uită oftând cum băieţii pleacă pe un alt traseu...
Situaţia nu trebuie privită dramatic deoarece prin acest mod de efectuare a excursiilor de sfârşit de săptămână s-a impulsionat puternic creaţia literară românească originală. S-au scris şi s-au transmis hectare de bileţele, s-au compus kilometri de strofe dintre cele mai patetice, s-au conceput cuvinte (în special adjective şi epitete) dintre cele mai ciudate. Toate doar pentru a ilustra cât mai realist sentimentele membrilor fiecăreia din tabere.
Suntem în ultima oră de curs şi, după ultimele cuvinte legate de curs, instructorul ne anunţă sumbru:
- Ştiţi cu toţii că sâmbătă urmează să facem ultima excursie a cursului, după care vine examenul teoretic şi proba practică.
- Daa, oftăm cu toţii, fără să manifestăm niciun fel de comprehensiune pentru cuvintele insului.
- În consecinţă, conducerea şcolii a hotărât ca ultima excursie să o facem cu grupurile reunite.
Urmează un momente de tăcere jenantă. Nimeni nu înţelege vreun cuvânt din spusele instructorului. Cum adică, grupuri reunite? Băieţi cu fete? Aiurea! Asta nu s-a făcut neam de neamul şcolii. Instructorul observă nedumerirea colectivă şi vine cu precizări:
- Adică, veţi merge împreună, băieţi cu fete.
Urează opt secunde de linişte absolută. După care lampadarele plesnesc din cauza urletelor de bucurie din sală. Toţi săreau, zbierau şi se îmbrăţişau fără deosebire de sex, rasă, religie sau apartenenţă politică. Căciulile erau aruncate în aer, fularele fluturate a victorie, ochii erau înlăcrămaţi. Unul dintre colegi a fost văzut îngenuncheat, în timp ce şoptea:
- Allah, Allah akbar! Ştiam eu că dacă trec la mahomedanism mi se va împlini ruga.
Dezastrul a început să se configureze din tren. Amabili, băieţii refuzau să stea pe locurile lor pe motiv că vor să ajute fetele la bagaje. Acest lucru a făcut ca un vagon să circule complet gol în timp ce în altul se stătea claie peste grămadă. Civilii care au asistat la coborârea noastră din tren în gara de destinaţie puteau vedea imaginea neobişnuită a unor indivizi cărând gâfâind câte două sau trei rucsacuri, în timp ce individele li se adresau cu vorbe duioase, de genul:
- Răducule, nu vrei să-mi iei şi poşeta? Nu cred că voi putea face traseul cu mânuţele ocupate...
Odată intraţi pe traseu, dezastrul a căpătat şi proporţii sonore, manifestate prin gâfâituri şi înjurături de genul:
- Ugh, ugh, ugh!
- Fi-mi-ar fumatul al naibii!
- I-ha, i-ha!
- Nu mai gâfâii că-mi iei tot oxigenul!
- Mi-hi-iş-căh-te dh-in dhru-mhul mheu!
- Cine mama naibii m-a pus să mă îndop înainte de coborârea din tren?

- Rho-dhi-cho, dhra-aga mea, ai luat cu thi-ine şi ma-haş-şi-nha de spălat vase?
Ajunşi cu greu la cabană, bucuria s-a manifestat plenar. Din partea fetelor pentru că nu li se rătăciseră şerpaşii cu bagajele, iar din partea băieţilor pentru că scăpaseră de bagaje. Au urmat, în mod firesc, masa, dansul şi programul de seară care a constat tot în dans, dar până la ora trei dimineaţă. Se poate remarca faptul că niciodată instructorilor nu le-a fost atât de greu să ne urnească pe drumul spre casă ca acum.
Cei mai curioşi dintre voi se vor întreba acum:
- Bine, bine, dar ce are a face articolul ăsta cu o parabolă?
Are, pentru că, la fel ca orice parabolă are şi o morală. Morala este că la o lună de la excursia cu pricina am fost invitat la şase nunţi, toate între aceşti foşti colegi de şcoală, toate ca urmare a acestei excursii de pomină.
Să auzim de bine!