Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cu timp în urmă vă povesteam despre ghinioanele mele bancare. Iată că azi a venit momentul ca să vă povestesc o întâmplare (şi nu un ghinion) petrecută în relaţia mea cu banca mai sus menţionată.
În relaţia pe care am deschis-o cu o bancă tocmai a apărut o problemă: apar în situaţia Biroului de Credite ca având un card în funcţiune, neînchis. Afirmaţia consilierului bancar mă nelinişteşte, dar omul vine cu documente concrete care dovedesc clar că am un card deschis. Ajuns acasă îi relatez soţiei păţania şi ne apucăm să ne stoarcem creierii pentru că suntem încă la vârsta la care ştim foarte bine ce carduri avem sau nu. Iar noi ne ştim curaţi, fără nici un card activ sau pasiv. După vreo două zile de chinuri ne amintim că am avut acum mai bine de cinci ani un card la banca mai sus menţionată, dar care nu numai că nu îl mai aveam, dar fusese închis şi TĂIAT în faţa noastră acum vreo cinci ani. Am subliniat cuvântul tăiat pentru că asemenea operaţiune nu se face după ureche nicăieri în lume, ci doar în urma unei cereri scrise de închidere şi lichidare.
A doua zi trag telefonul aproape şi încep să caut un număr disponibil al băncii. Iată că găsesc unul liber şi o operatoare amabilă răspunde solicitării mele spunându-mi că operaţiunea se face pe loc, la orice sediu al băncii, este gratuită şi tot ce am de făcut este să completez o cerere. Îi mulţumesc şi, după program mă îndrept cu viteza maximă admisă în localitate spre sediul din mol unde ne aminteam că închisesem cardul. Este vorba de cel aflat între Drumul Taberei şi Militari, nu-i reţin numele şi nici nu vreau.
Aştept respectuos să se elibereze o consilieră, deşi nu mă pot abţine să mă întreb de ce nu este un ghişeu separat pentru relaţii cu publicul. Pentru că sistemul existent nu face altceva decât să-ţi consume timpul în mod umilitor în timp ce, pentru o problemă de câteva minute eşti nevoit să aştepţi după clienţi care încheie contracte, deschid sau închid conturi, operaţiuni cu o acoperire mult mai mare în timp.
Iată că îmi vine rândul şi mă aşez bucuros pe scaun. Bucurie prematură şi neîntemeiată pentru că tipa îmi spune că trebuie să stau la o altă coadă. Reiterez aşteptarea şi, după mai bine de o oră, izbândesc. Consiliera îmi spun pe un ton morocănos că am de completat un formular, iar rezolvarea o pot primi şi pe e-mail. Îi dictez unul din conturile mele de e-mail şi îmi permit să o întreb când voi putea intra în posesia documentului scris, acum fiind miercuri. La fel de morocănos îmi răspunde că vineri seara. Îi mulţumesc şi eu morocănos şi plec.
Vineri seara mă aflu exact în aceeaşi locaţie, mai puţin respectiva consilieră pe care nu o văd la birou. Parcurg aşteptarea de rigoare şi reiau expunerea problemei.
- Dar nu aveţi încă rezolvată problema, trebuie să aşteptaţi.
- De ce să aştept dacă mi s-a spus să vin vineri seara?
- Cine v-a spus?
- Cum cine? Colega dumneavoastră de la masa aia!
- Colega noastră v-a spus să veniţi vineri seara? Cum arăta?
- Habar n-am!
- Era blondă sau brunetă?
- Era blondă.
- Nu avem nicio colegă blondă la biroul acela.
- Atunci era bruneta. Ce importanţă are?
- Nu are, dar va trebui să daţi dumneavoastră telefon la info center…
- Staţi puţin! De ce să dau EU telefon la info center? Nu e mai simplu să vă sunaţi dumneavoastră ACUM colegii şi să rezolvaţi problema pe loc?
- Ba da, dar mai bine daţi un telefon dumneavoastră…
- Nu, eu nu dau nici un telefon: Nu înţeleg, nu puteţi vorbi cu colegii dumneavoastră, vă e ruşine sau ce?
- Da, văd că Ioana P. v-a primit cererea…
- Da, chiar ea, tresar eu la auzul numelui.
- Da, dar nu e blondă, e brunetă!
- Dumnezeule mare! Care e problema? Ce importanţă are din moment ce aveţi numele ei scris pe formularul din calculator? De ce vă bateţi joc de mine?
- Noi? Greşiţi!
- Cum adică, greşesc? Mă întrebaţi un sfert de oră ce culoare are părul ei în timp ce aveţi datele ei de identificare pe formularul din calculator! Vă rog să vă sunaţi colegii şi să-mi daţi răspunsul acum!
- Nu sun!
- Vă rog să sunaţi!
- Nu sun!
- Vreau să ştiu de ce vă bateţi joc de mine? Mi se spune că voi primi răspunsul pe e-mail şi nu am primit nimic, mi se spune să vin vineri şi am venit de pomană şi mai vă şi jucaţi cu mine de-a culoarea părului. Vreau să fac o reclamaţie. Daţi-mi o coală de hârtie!
Scriu reclamaţia, îi cer un număr de înregistrare şi mi se precizează:
- Veţi primi răspunsul într-o lună, cât e termenul legal. Vă rog să-mi lăsaţi un număr de telefon la care să vă putem contacta.
- Nu vă dau nici un număr. Sunt convins că îl aveţi în calculator în fişa mea.
Tipa se uită câteva clipe la ecran şi recunoaşte că au numărul.
Răspunsul a venit cu câteva zile înainte de împlinirea termenului şi mi se preciza foarte clar că respectivul card (care, repet, mai fusese odată închis în 2005) este închis, anulat şi încheiat. Am hârtia cu semnătura şi ştampila reprezentantului legal al băncii.
Credeţi că totul s-a terminat aici? Aiurea în tramvai! Ieri seară găsesc un plic cu antetul băncii ăsteia pe el. Îl deschid cu nerăbdarea dată de intuirea unei surprize. Şi era o surpriză! În plic este extrasul meu de cont pe luna octombrie 2010 cu rulajul şi suma minimă de plată. Dar bomboana de pe tort este bonusul de vreo şase lei de care beneficiez pentru utilizarea cardului!
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!