Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Conform unor site-uri pe net, următoarea întrebare ar fi fost pusă la un examen de fizică. Răspunsul dat de unul dintre studenţi a fost atât de "profund", încât profesorul l-a împărtăşit colegilor săi; astfel am ajuns să avem plăcerea de a-l cunoaşte.
Conform unor site-uri pe net, următoarea întrebare ar fi fost pusă la un examen de fizică. Răspunsul dat de unul dintre studenţi a fost atât de "profund", încât profesorul l-a împărtăşit colegilor săi; astfel am ajuns să avem plăcerea de a-l cunoaşte.
Întrebare suplimentară: Este Iadul exoterm (emite căldură) sau endoterm (absoarbe căldură)?
Pentru a-şi demonstra opinia, cei mai mulţi studenţi au folosit legea lui Boyle, care spune că un gaz se răceşte atunci când se extinde şi se încălzeşte atunci când este comprimat sau ceva similar. Însă unul dintre studenţi a scris următoarele:
În primul rând, trebuie să cunoaştem cum se schimbă masa Iadului în timp. Aşadar, trebuie să cunoaştem rata cu care sufletele intră în Iad comparativ cu rata celor care pleacă din Iad. Cred că putem să presupunem cu destul de multă siguranţă că, odată ce un suflet ajunge în Iad, nu mai iese niciodată. Prin urmare, nici un suflet nu iese din Iad. În ceea ce priveşte rata celor care intră, să ne uităm la diferitele religii care există astăzi în lume. Cele mai multe dintre aceste religii spun că, dacă nu eşti un membru al lor, vei ajunge în Iad. Dat fiind că există mai multe decât o singură religie şi cum oamenii nu sunt membrii mai multor religii simultan, putem face estimarea că toate sufletele merg în Iad. Date fiind ratele naşterilor şi deceselor, putem să spunem că numărul sufletelor din Iad creşte exponenţial. Acum, trebuie să ne uităm la volumul Iadului. Legea lui Boyle spune că, pentru ca temperatura în Iad să rămână constantă, volumul Iadului trebuie să crească proporţional cu numărul sufletelor care intră. Acest lucru arată că sunt două posibilităţi: 1. Dacă Iadul se extinde cu o rată mai mică decât cea cu care intră sufletele în el, atunci temperatura şi presiunea în Iad vor creşte atât de mult încât până la urmă se va declanşa tot iadul pe pământ. 2. Dacă Iadul se extinde cu o rată mai mare decât cea cu care intră sufletele în el, atunci temperatura şi presiunea vor scădea până când o să îngheţe Iadul. Aşadar, care din ele se realizează? Dacă acceptăm postulatul pe care mi l-a dat Sandra în primul an de facultate, "o să îngheţe Iadul înainte ca eu să mă culc cu tine" şi ţinând cont de faptul că m-am culcat cu ea azi-noapte, atunci ipoteza a doua trebuie să fie cea corectă. Prin urmare, sunt sigur că Iadul este endoterm şi că a îngheţat deja. Corolarul acestei teorii este că, din moment ce Iadul a îngheţat, rezultă că nu mai acceptă niciun suflet şi a dispărut... rămânând numai Raiul, ceea ce dovedeşte existenţa unei fiinţe divine - ceea ce explică şi de ce, noaptea trecută, Sandra striga "Dumnezeule!". Acest student e singurul care a luat 10.
Să auzim de bine!
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!