O faptă bună pe zi (2)

Nu a trecut atât de mult timp de când am publicat prima postare privind obiceiul meu de a face fapte bune zilnice. Nici prin gând nu mi-a trecut că un subiect aparent banal îmi va deschide atât de multe întrbări. Pentru cine e bună fapta: pentru binefăcător sau pentru beneficiar, ce defineşte noţiunea de faptă bună, când e momentul să faci o faptă bună şi multe altele la care, recunosc, până acum nu mă gândeam. Pur şi simplu făceam fapta şi treceam mai departe. Dar iată că, din nou viaţa bate blogul şi în rândurile de mai jos vă voi ilustra alte două fapte pe care eu le-am considerat ca fiind bune.

Prima a avut loc într-un magazin Billa. Deja am ajutat o bătrână să cântărească o varză la acel cântar minunat care emite şi un bon cu greutatea şi preţul aferent, precum şi un bătrân care avea aceeaşi problemă. Acum mă aflu cu soţia într-o raită cu scopul aprovizionării pentru sărbătorile ce se apropie. Ne oprim la diferite rafturi, ne uităm şi cumpărăm sau doar ne uităm şi, uite aşa, încet, încet, înaintăm prin afluxul crescut de cumpărători. La un moment dat, soţia se opreşte la o gondolă cu dulciuri, iar eu îmi continui drumul spre gondola cu diferite sortimente de făină. Ochesc fără milă câteva pungi de făină pentru pâine, le pun în căruţ şi, tocmai când întorceam ca să efectuez o schimbare de direcţie, aud în spatele meu ceva ce semăna a suspinul unei femei. Nu sunt omul să trec nepăsător pe lângă o femeie care suspină, aşa că mă întorc şi dau cu ochii de o doamnă, după faţă, după port. Îmi surprinde privirea mea întrebătoare, aşa că îmi permit să o întreb:

- S-a întâmplat ceva, doamnă? Vă pot ajuta cu ceva?

Femeia mai suspină odată şi, uitându-se spre capătul superior al raftului, îmi mărturiseşte:

- Daaa, raftul e prea sus şi nu ajung.

- Am înţeles. Cu ce vă pot ajuta?

- Aş vrea nişte făină şi nu ajung, iar soţul meu e în alt raion la magazinului.

- Nici o problemă, îi răspund eu amuzat de atâta îngrijorare inutilă.

Întind mâna, apuc o pungă de făină şi i-o dau.

- Patru, îmi precizează doamna, patru pungi vreau.

- Sigur, patru vă dau, şi mai apuc trei pungi din raft şi i le dau.

Doamna le ia în braţe, se întoarce şi pleacă. O urmăresc preţ de câteva secunde şi îi mulţumesc lui Dumnezeu în sinea mea că am făcut o faptă bună şi am scăpat neînjurat.

A doua faptă bună o constituie chiar rândurile ce urmează. Mă aflu în autobuzul 126 care tocamai a oprit în staţia după care urmează să facă stânga, pe bulevard, spre Piaţa Romană. Este ora 07.50 şi autobuzul e gol, aşa că îmi permit să stau pe un scaun la geam şi să privesc oraşul. În paralel cu autobuzul opreşte un taxi al firmei Cobălcescu. Aşa cum stăm şi aşteptăm ca stopul să se schimbe în verde, îl văd pe şofer cum scoate un bilet de loto şi începe să-l citească. La un moment dat, probabil nefiind convins de ceea ce vede, îşi pune o pereche de ochelari. Termină de citit şi începe să-l împăturească foarte mărunt, apoi să-l rupă în mici bucăţi. Îl urmăresc cu mare atenţie pentru că am o presimţire sumbră.

Şi omul nostru nu se dezminte. Cu mâna stângă deschide geamul cam de două laturi de palmă, trece ghemotocul de hârtie din mâna dreaptă în cea stângă şi fără nicio remuşcare aruncă cocoloşul de hârtie în stradă. Maşina este marca Skoda şi are numărul B 30 FTV. Acum, chiar sunt sigur că am făcut o faptă bună publicând aceste rânduri...

Să auzim de bine!