"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

miercuri, 7 aprilie 2010

Sugestiile producătorilor

InstructiuniTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Companiile producătoare de bunuri de larg consum dau uneori dovadă de multă... sensibilitate literară. Iată câteva instrucţiuni REALE de pe ambalajele unor produse aflate actualmente pe piaţă:
Pe broşura unui uscător de păr Rowenta: A nu se utiliza în timp ce dormiţi. (La naiba, da' numa’ atunci am timp să mă ocup de părul meu!)
Pe o pungă de chips-uri Fritos: Puteţi fi un câştigător! Nu e necesar să cumpăraţi. Detalii în interior. (Asta probabil e o invitaţie să ciordeşti pachetul)
Pe un săpun Dial: Mod de folosire - A se utiliza ca un săpun obişnuit. (Zăăău?... adică cum?)
Pe unele produse congelate Swanson: Sugestii de preparare - Decongelaţi. (Dar e doar o sugestie)
Pe punga unei căşti de păr pentru baie, dintr-un hotel de 4 stele: Se pune pe cap. (Mamă !)
Pe fundul unei cutii de Tiramisu marca ItalGelato: Nu răsturnaţi cutia. (Prea târziu, aţi pierdut!)
Pe o budincă semipreparat Dr. Oetker: Acest produs va fi cald odată reîncălzit. (Sunteţi sigur?)
Pe cutia unui fier de călcat (Rowenta loveşte din nou): Nu călcaţi hainele direct pe corp! (Da, dar aş economisi o groază de timp...)
Pe o sticlă de sirop contra tusei pentru copii marca GlaxoWelcome: Nu conduceţi automobilul! Nu operaţi maşini grele! (Ar trebui să le mai interzică copiilor şi să nu facă scufundări cu batiscaful şi s-a acoperit cam tot)
Pe o sticlă de Nytol (somnifer): Atenţie: Poate produce somnolenţă. (Pă buneee?!)
Pe cutia unui set de beculeţe de pom chinezeşti: A se utiliza numai în interior sau exterior. (Deci, să fie clar, cine le utilizează între pierde garanţia!)
Pe manualul unui robot de bucătărie japonez: A nu se folosi în alte scopuri. (Hmmm, asta mă face tare curios...)
Pe o cutie de arahide Sainsbury: Atenţie - conţine arahide. (Da, de fapt există un număr mare de oameni care au alergie la arahide...)
Pe o pungă de arahide de la o cursă American Airlines: Instrucţiuni: deschideţi punga, mâncaţi arahidele. (Şi dacă mă opun?)
Pe manualul unei motofierăstrău Husqvarna: Nu încercaţi să opriţi lanţul cu mâna sau alte organe. (Dumnezeule! Care ar putea fi alea?)
Pe un costum de Superman pentru copii: Acest costum nu vă permite să zburaţi. (Da' ce, altele îţi permit? Şi nu poţi să te înţelegi cu el, poate totuşi îţi permite?)
Pe o periuţă de dinţi oferită gratuit la un cabinet stomatologic: Utilizaţi partea cu peri de plastic. (Pă bune? O mie de ani şi nu-mi venea ideea.)
Să auzim de bine!

2 comentarii:

  1. Mey, astea sunt facute pentru multime, astia si-au dat seama ca majoritatea "este" prosti. :P Bun postul, la fel ca si la precedentul am ras cum rade taranul ala care-si priveste casa arzand haios. Haz de necazul nostru. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Deh, man, mulţam, ne străduim şi noi...

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!