"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

joi, 14 iunie 2012

Suflete pereche

Imagine preluată de pe 220.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Sunt acasă la mama în cadrul vizitei cotidiene. În afara preocupărilor curente, una nouă a mai apărut: supravegherea unei perechi de porumbei.
Totul a pornit de la faptul că o pereche de porumbei şi-a făcut cuib pe pervazul ferestrei de la bucătărie. Aflat într-o poziţie care mi se pare incomodă, chiar lângă articulaţia ferestrei, cuibul e făcut din crenguţe rupte şi fire de iarbă uscată. Faptul că deschidem sau închidem geamul nu este un impediment pentru tânăra pereche. Periodic la punem apă proaspătă într-un vas şi pâine înmuiată în apă. Dar nici aceste acţiuni nu neliniştesc nevinovatele păsări. De fiecare dată le vorbesc cât pot de liniştitor şi ele mă privesc calme, cu ochişorii lor rotunzi. Ce este însă demn de menţinut este cu totul altceva.
De când a început clocitul celor două ouşoare, perechea are o comportare cât se poate de nobilă. Atunci când ea, porumbiţa stă pe ouă, el, porumbelul, zboară neobosit şi îi aduce mâncare. Dar lucrurile nu sunt bătute în cuie pentru că, atunci când el, porumbelul stă pe ouă, ea, porumbiţa, zboară după hrană. Ceea ce nu poate fi considerat decât un comportament exemplar, pentru ambele păsări.
O cunoştinţă din vecini are o pisică. Gândindu-se la singurătatea ei, cunoştinţa i-a achiziţionat un motănoi pentru o mai plăcută tovărăşie. În mod firesc, după o perioadă în care au făcut cunoştinţă, sentimentele celor două feline s-au materializat în şase pisoiaşi cât se poate de frumoşi şi de flămânzi.
Ce credeţi că a făcut motanul la aflarea acestei veşti? Credeţi că s-a dus la o bere mică cu prietenii? Sau că au început să-i sticlească ochii după alte mâţe? Nici vorbă! Pe durata procesului fătării şi ulterior, în perioada lăuziei tinerei mame, motanul în cauză a stat neclinitit lângă pisică, a lins-o de încurajare şi a mângâiat-o permanent cu lăbuţele.
De mic copil am fost învăţat că educaţia este un apanaj al omului, că noi, oamenii educăm sau dresăm animalele după conduita noastră, pe care o considerăm model. Dar iată două situaţii în care oamenii au destule de învăţat de la animale.
Să auzim de bine!

2 comentarii:

  1. Ar trebui sa fie un compliment sa-i spui cuiva "mai animalule".Dar uneori asta ar fi o jignire la adresa necuvantatoarelor ce dovedesc mai multa noblete decat noi.O pisica jigarita isi poarta puiul in gura din tomberon in tomberon ,sa-i gaseasca ceva de mancare;iar unele "mamici" isi duc pruncul o singura data la tomberon si acolo il leapada.Umanism, nu gluma...

    RăspundețiȘtergere
  2. @ adelinailiescu: Da, oamenii au reușit "performanța" de a face lucruri de care și animalele s-ar rușina...

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!