Incompatibilităţi elective

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Văleu! vor zice cititorii acestui blog, ce s-a întâmplat cu omul acesta (adică cu mine)? A început să se ocupe de critică literară şi să îi parafrazeze Afinităţile elective ale bătrânului Goethe? Nuuu, nici gând! Staţi liniştiţi pentru că aici nu este vorba de critică literară, ci de locul meu de parcare plătită.
Ca tot omul gospodar, am reuşit să mă împroprietăresc cu un loc de parcare plătită. Este vorba, nici mai mult, nici mai puţin, de acel tip de loc de parcare pentru care plăteşti o taxă anuală, pe care administraţia nu se învredniceşte nici măcar să-l marcheze cu vopsea. Este vorba de acel loc de parcare pe care tu crezi, în naivitatea ta, că îl ai în proprietate, dar pe care poate parca cine vrea şi cine nu vrea pe banii plătiţi de tine. Este vorba de acel loc de parcare pe care nu îl poţi îngrădi, marca sau bloca, deşi îl ai în proprietate, decât cu riscul unei amenzi copioase şi a smulgerii pripoanelor sau opritoarelor.
Cu toate aceste neajunsuri, ce mare lucru înseamnă să ai tu locul tău de parcare! Să ştii că vii de la cumpărături şi că, deşi ai lipsit doar o jumătate de oră, îl găseşti ocupat şi nu poţi face nimic până seara! Să ştii că vii din concediu obosit de cât ai condus şi că trebuie, în miez de noapte, să umbli ca un zombi printre blocuri căutând un loc liber pentru că al tău e ocupat, pentru ca apoi să te cari cale de un kilometru cu bagajele! Este vorba de locul de parcare aflat chiar lângă un ditamai plopul bătrân, ceea ce ne face să stăm cu inimă strânsă de fiecare dată când e o furtună. Plop în care şi-au găsit sălaş mii de zburătoare, de toate soiurile, de la vrăbii la coţofene (e drept, nu am observat papagali Ara şi bâtlani cu gâtul roşu). Iar cine crede că acest păsăret se rezumă doar la a ciripi, se înşală amarnic, ca să nu zic îngrozitor. Pentru că principala lor îndeletnicire se pare că este găinăţatul, permanent şi în proporţii de masă. Am ajuns la a şasea husă cumpărată anul acesta dar, e drept, nu numai din cauza păsăretului, ci şi din cauza câinilor care se caţără pe maşină ca să vâneze pisicile pornite la vânătoare de păsări.
Despre un asemenea loc vreau să vă vorbesc în postarea de azi.
Ne întoarcem, eu şi soţia, de la cumpărăturile săptămânale. Cu imima ticăind de emoţie ne apropiem de blocul nostru. Motorul susură lin, abia auzindu-se în tăcerea din cabină. Ne este frică să emitem vreo supoziţie de frică să nu ne speriem norocul. Oare vom găsi liber locuşorul nostru? Oare vom putea duce sacoşele acasă pe un drum mai scurt decât data trecută, când a trebuit să le cărăm cale de două blocuri? Oare domnul Ponta va mări salariile bugetarilor? Oare prindem filmul de zece de pe PROCINEMA? Oare Ionescu, vecinul de la trei mai merge la serviciu cu tramvaiul 41? Şi multe alte asemenea întrebări pentru doi adulţi care vin de la cumpărături, fără să ştie ce maşină vor găsi în locul lor de parcare.
Dar, iată că, de după pomi, ne apare locul mult dorit! E liber! Cu mişcări precise, îndelung exersate, parchez maşina, timp în care îi fac ultimul instructaj soţiei privind operaţiile de întindere a husei şi a timpului scurt avut la dispoziţie. Aliniez maşina, opresc motorul, trag frâna de mână şi ne repezim la portbagaj ca doi adulţi care-şi cunosc atribuţiile. În creiere ne răsună nemilos ticăitul secundelor scurse. Soţia scoate rapid sacoşele, iar eu apuc husa cu mişcări bărbăteşti şi o arunc peste maşina proaspăt spălată. Soţia apucă un capăt şi îl întinde cu succes, iar au apuc celălalt capăt şi încerc aceeaşi manevră rapidă. Fatalitate! Soartă crudă, nemiloasă! Un colţ al husei rămâne agăţat de ţeava de eşapament, ceea ce face ca o porţiune de patruzeci de centimetri pătraţi să rămână descoperită timp de şase secunde. Şase secunde! Patruzeci de centimetri pătraţi! Atât a fost suficient ca una din orătăniile aciuate în frunziş să ţintească cu fundul un găinaţ drept în mijlocul suprafeţei rămase descoperită.
Asta înţeleg eu prin incompatibilităţi elective.
Să auzim de bine!