Instituţia Institutului

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

O aprigă dispută a încins floarea intelectualităţii româneşti. Pentru necunoscători, vă reamintesc că este vorba de acea categorie socială ai cărei reprezentanţi, anterior lui 1989, au beneficiat de burse în străinătate şi avantaje la care restul populaţiei nici nu visa, din rândul lor remarcându-se dizidenţii nemulţumiţi de atâtea avantaje. Este vorba de aceeaşi categorie socială ai cărei reprezentanţi, contrar intelectualităţii din orice ţară civilizată, manifestă o ideologie de dreapta atât de vehementă încât îşi reneagă propriul popor. Este vorba de aceeaşi categorie socială ai cărei reprezentanţi, în loc să fie un simbol al verticalităţii morale, manifestă cea mai slugarnică şi umilă obedienţă faţă de conducere. În fine, este vorba de aceeaşi categorie socială ai cărei reprezentanţi au avut întotdeauna opţiuni atât de eronate încât, ulterior, chiar ei s-au ruşinat de alegerea făcută.

Şi totul a pornit de la schimbarea subordonării Institutului Cultural Român. Nu sunt sociolog şi nici politolog, dar caut să-mi folosesc din plin bunul simţ atunci când emit o judecată de valoare. Iar acest bun simţ mă determină acum să mă şi să vă întreb: ce caută un institut cu un asemenea profil în subordinea Preşedinţiei? Nu numai pentru că iniţial, el nu a avut această subordonare, care i-a fost stabilită ulterior de domnul Băsescu. Dat fiind profilul, cred că ar fi mult mai logică şi mai utilă suibordonarea lui faţă de Ministerul afacerilor externe. Sau celui al educaţiei. Sau chiar al agriculturii. Dar în niciun caz instituţiei Preşedinţiei. Pentru că, mergând pe un asemenea raţionament, putem justifica şi subordonarea Ansamblului Doina al Armatei sau a SNCFR faţă de aceeaşi instituţie a Preşedinţiei.

Dar acesta este doar un aspect formal. Aspectele de fond sunt altele. Unul este legat de celebra expoziţie organizată în 2008 de respectivul institut la New York, expoziţie care a scandalizat lumea cu însemnele naziste popularizate în numele artei. Iar scriitoarea Herta Müller, care nu e o oarecare, ci laureată a premiului Nobel pentru literatură în 2009, a criticat organizarea de către filiala din Berlin a ICR a unei şcoli de vară în colaborare cu doi foşti informatori declaraţi ai Securităţii. Ceea ce ar trebui să li se amintească intelectualilor care acum, bine înregimentaţi politic, clamează rodnica lui activitate şi verticalitatea morală a instituţiei.

Iar cel de-al doilea aspect este legat chiar de numele conducătorului respectivului institut. Care nu este altul decât domnul Horia Roman Patapievici. Cine este acest domn? Păi, nimeni altul decât cel care afirma în scrierile sale că:

- "Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării." (din "Politice" de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

- "23 de milioane de omuleţi patibulari." (din "Politice" de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)

- "Un popor cu substanţă târâtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare (nota mea: conform DEX, patibular = persoană vrednică să moară), ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare." (din "Politice" de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.34)

- "Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu." (din "Politice" de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64)

- "Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau... să o folosim numai pentru înjurături..." (din "Politice" de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64)

- "În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvântată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile...) i-au dovedit." (din "Politice" de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

- "Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc... spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos." (din "Politice" de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag49)

- "Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC." (Din "Politice" de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.56)

- "România are o cultură de tip second hand" a enunţat într-o emisiune televizată. (după Viorel Patrichi în Revista "Rost" nr.24/2005)

Acesta este Institutul Cultural Român din subordinea Preşedinţiei, condus cu umilinţă de intelectualul cu a cărui prietenie se mândreşte domnul Mihai Răzvan Ungureanu.

Să auzim de bine!

P.S. Dacă vreţi să vedeţi un model de operativitate în ceea ce priveşte ridicarea de osanale domnului HRP, atunci căutaţi amănunte despre ICR pe Wikipedia. În plus, veţi observa cu uşurinţă faptul că niciun eveniment politic sau cultural de până acum din România nu a avut o asemenea de rapidă transpunere în Wikipedia. Ei da, reprezentanţii intelectualităţii româneşti, morali şi verticali, nu se dezmint nici acum!