Polţia şi Tribunalul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Poliţia şi Tribunalul! Două instituţii apărute ca o necesitate pe parcursul dezvoltării societăţii, dar pe care le-am evitat cât am putut. Ambele instituţii cu o încărcătură socială uriaşă pentru simplul motiv că se ocupă de oameni, de prinderea, judecarea şi pedepsirea acestora.

Şi cred că este o ocazie bună ca să mă întreb de ce nu există şi un Cod Civil care să prevadă ce acţiuni trebuie întreprinse pentru oamenii care fac bine. De ce sunt judecaţi doar oamenii răi? De ce nu sunt judecaţi şi oamenii buni pentru a li se atribui recompense corespunzătoare cu faptele lor? Un Cod care să prevadă recompense şi nu pedepse.

Cum spuneam, două instituţii de care, cu toată utilitatea lor socială, m-am ferit să am vreun contact. La Poliţie am intrat doar atunci când a trebuit să-mi schimb buletinul, iar în Tribunal atunci când am contestat o amendă dată de poliţie. Dar, vă rog să mă credeţi, în ambele cazuri nu am ştiut cum să ies cât mai repede. Pornind de la raţionamentul simplu şi simplist că, dacă sunt un om corect, dacă nu mint, nu fur şi respect legile, nu am ce căuta acolo. Am scris simplist pentru că, din păcate, pot exista şi erori...

Nu am pregătirea juridică necesară pentru a comenta sentinţa dată domnului Adrian Năstase. Şi chiar dacă aş avea-o, tot nu aş îndrăzni să comentez o decizie judecătorească. Nu am nici bagajul de cunoştinţe politice sau economice care să-mi permită să emit judecăţi de valoare privind activitatea dânsului. Nu am nici de departe anvergura profesională a dânsului pentru a-i face o evaluare cât de cât obiectivă. Şi chiar dacă aş avea-o, tot nu aş face aşa ceva pentru că nu am nicio afinitate faţă de persoana dânsului.

Dar cred că am bun simţ. Sau, cel puţin, încerc să am. Iar doza de bun simţ din dotarea personală mă îndeamnă la unele consideraţii şi la o nedumerire. Prima consideraţie ar fi aceea că, de acum încolo, a fost deschisă o Cutie a Pandorei. Pe de o parte, orice politician va avea permanent un morcov mic în buzunarul de la spate al pantalonilor atunci când va fi tentat să comită o ilegalitate. Pe de altă parte, acest gen de sentinţe pot deveni o armă cruntă împotriva adversarilor politici odată ce justiţia ajunge în mâna unui regim totalitar.

O a doua consideraţie se referă la imaginea externă atât a României, cât şi a justiţiei existente la noi. Ca imagine a ţării nu cred că va avea un impact pozitiv semnificativ. Nimeni nu va veni să ne ofere vreo facilitate sau să ne felicite pe motiv că ne arestăm şi pedepsim corupţii pentru simplul fapt că acesta este un lucru normal într-o ţară civilizată. În privinţa justiţiei, lucrurile sunt ceva mai delicate. Asta deoarece, dacă eradicarea corupţiei în România începe şi se termină cu cazul Adrian Năstase, atunci justiţia din România chiar va avea o problemă. Singura ei şansă ca să ofere o imagine reală şi credibilă atât românilor, cât şi străinătăţii este aceea a existenţei unei lungi liste de alte asemenea cazuri, pentru că, din păcate, nu ducem lipsă de „material documentar”...
O a treia considerație se referă la efectele sociale și personale ale gestului domnului Năstase. Ca efect social mă gândesc la posibilitatea ca, un asemenea gest să nu devină o armă în mâna vinovaților pentru a influența justiția. Ceva în genul amenințării cu aruncatul de pe stâlpii de înaltă tensiune practicată de diverși indivizi pentru a obține casă de la primărie... În ceea ce privește efectul personal, ei bine, îmi păstrez convingerea că ar fi fost mult, mult mai câștigat dacă nu îl făcea. Pentru că, de acum încolo, va fi o tară pe care nu o va putea depăși niciodată. La fel cum va fi și pentru copiii și soția lui.

În sfârşit, iată şi întrebarea. Cu toţii avem cunoştinţă de numeroase cazuri de bandiţi, tâlhari, corupţi sau interlopi dintre cei mai periculoşi care au fost eliberaţi de la prima înfăţişare nu pentru că li s-a dovedit nevinovăţia, ci pentru că avocaţii lor au avut norocul sau ştiinţa să descopere un viciu de procedură. Asta însemna că, de exemplu, procurorul care a instrumentat cazul a uitat să pună o dată. Sau a pus ştampila în dreapta formularului şi ea trebuia pusă în stânga. Chichiţe avocăţeşti, dar care au permis eliberarea unor infractori deosebit de periculoşi. În cazul domnului Năstase, unul dintre judecătorii semnatari ai unei sentinţe anterioare NU avea calitatea de judecător! Acesta nu este un mare, uriaş viciu de procedură?

Să auzim de bine!