Criza loveşte România din plin

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Aşa cum am mai precizat de numeroase ori în paginile acestui blog, toate întâmplările relatate sunt reale şi pot fi probate cu martori. Aşa cum este şi cea de azi.

Acţiunea se petrece în vremurile noastre, mai precis, în zilele noastre. Şi mai precis, săptămâna trecută. Acţiunea se petrece în timp ce preşedinţii Franţei şi Germaniei se întâlnesc într-o încercare disperată de salvare a finanţelor europene.

Acţiunea se petrece în timp ce agenţiile de rating ameninţă în fiecare zi noi ţări cu scăderea rating-ului.

Acţiunea se petrece în timp ce tot mai multe ţări sunt nevoite ca să se împrumute la dobânzi tot mai mari, cu efectele economice şi financiare cunoscute deja.

Acţiunea se petrece în timp ce preşedintele Băsescu se duce la Bruxelles (şi rău nu face) ca să îşi exprime indignarea că România trebuie să suporte lipsa de indecizie a celor mari şi să plătească oalele sparte, deşi are “lecţiile” făcute.

Acţiunea se petrece în timp ce tot mai multe ţări europene (şi nu numai...) sunt ameninţate cu falimentul.

Acţiunea se petrece în timp ce Comisia Naţională de Statistică ne anunţă picajul producţie, a construcţiilor sau a consumului.

Acţiunea se petrece în timp ce băncile aruncă în stradă tot mai mulţi cetăţeni pentru neplata ratelor.

Acţiunea se petrece într-o firmă multinaţională din România, ţară supusă nemilos tăierii pensiilor, salariilor şi alocaţiilor, ţară în care anunţurile de trimitere în şomaj au devenit zilnice. Pentru cei care au deschis televizorul mai târziu, voi repeta că acţiunea se petrece într-o multinaţională. Iar când zicem multinaţională, ştim că zicem salarii dodoloaţe, cum îi place românului să spună. Adică salarii de peste 1.000 de euro per capita. Cum spuneam, este vorba de o multinaţională care are nevoie urgentă de un banal informatician, fapt pentru care oferă chiar ceva peste salariul de mai sus, ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu e de colea...

Vine ziua selecţiei şi, în faţa comisiei de selecţie apare un june. Este invitat în sală, la interviu, şi începe tirul întrebărilor. Mai mult presaţi de nevoie decât de abilităţile dovedite ale junelui, membrii comisiei se înţeleg tacit din priviri şi preşedintele comisiei îi spune:

- Tinere, ai fost selectat. Vei avea un salariu de 1.200 de euro. Dar, te rugăm să ne înţelegi, avem nevoie ca să te prezinţi cât mai urgent la post. Dacă se poate, ar fi bine chiar mâine.

- Oh, am înţeles, răspunde apatic tânărul (deşi, personal, vă spun că asemenea ofertă m-ar fi făcut să ţopăi un sfert de oră în faţa comisiei), dar nu pot aşa de curând.

- Oh, ne pare rău! Dar de ce? întreabă îngrijorat unul din membrii comisiei. Ai probleme la locul actual de muncă?

- Nu, nu am nicio problemă. Nu am mai lucrat până acum. Dar nu pot pentru că, mai întâi, trebuie să merg la schi cu părinţii mei.

- La schi? întreabă miraţi membrii comisiei, gândindu-se că e vorba de un campionat mondial desfăşurat la Polul Nord sau în Noua Zeelandă. Unde?

- La Runcu, răspunde liniştit tânărul.

Să auzim de bine!