Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
ACRU = unitate de măsură a acrelii. Ex: Tata are o soţie de 3 acri şi o soacră de 5.
ACTRIŢĂ = matriţă pentru fabricarea acelor
ALI-DADA = fratele mai mic al lui Ali-Baba (pe fratele mijlociu, din respect pentru dumneavoastră, nu-l amintim)
ALTERCAŢIE = schimb de cuvinte cu parul
AMÂNAT = fără mâini
AMPULĂ = amintiri din tinereţe
APOI = apă mare
APOPLEXIE = stare de disconfort creată de apa provenită de la vecin, neconvenţional, prin tavan
AŢÂŢAT = fără sâni
BASCĂ = femeie din Pirinei, cu marginile îndoite înăuntru
BARON = 1. negarea monedei naționale; 2. un beculeț sau LED care indică la intrare că barul e deschis
BIOLOG = olog de ambele picioare
BIRMANIA = predispoziţie maladivă a unui ministru de finanţe de a pune noi taxe şi impozite
BIROCRAŢIE = democraţie originală, bazată pe încasarea cât mai multor biruri, cam ca la noi
BIZAR = zar dublu
BOSUMFLAT = şef supraponderal
BULDOZER = aparat sofisticat utilizat la repartizarea în fiecare litru de sifon a bulelor de CO2
CACOFONIE = proprietate a sunetului specifică manelelor
CASCĂ = ordin pe care comandantul il dă militarilor cu puţin timp înainte de culcare
CELULOZĂ = boală căpătată în închisoare
CHILOT = moldovean ce chilotează un avion
CIMBRU = marcă poştală din Banat
COLONEL = intestinul subţire
COMBINEZON = lenjerie uşoară, transparentă, purtată de lucrătorii de pe combine
CONTRADICŢIE = ceva împotriva dicţiei, spre exemplu căluşul
DOGMĂ = răspunsul la întrebarea "Ce rasă e câinele ăsta?"
DUBĂ = îndemn adresat transportatorilor
EVADAT = răspunsul la întrebarea "Cine dat ţie măr, Adam?"
EXPIRAT = actualmente marinar
EXPORT = vestimentaţie populară medievală
EXTRACTOR = fost tractor la C.A.P., actualmente piese de schimb în Turcia
FURCULIŢĂ = mărturisire facută în instanţă
GARGARĂ = boală parlamentară
GĂUZAR = persoană autorizată pentru găurirea zarurilor(A)
GENERALIZA = verb mai mare în grad decât "a coloneliza"
GHINIOANE = varianta moldovenească pentru ardelenescul "Bine, Ioane"
HAITI = grupuri de lupi flămânzi care bântuie prin judeţul Botoşani
IREFUTABIL = însuşire atribuită unui vibrator uzat la maxim
ÎMPRĂŞTIERE = rezultatul procesului prin care beţivii se fac praştie
ÎNCHINARE = transport către China
ÎNFOCARE = transformare în focă
ÎNVINUIRE = procesul de fermentare a mustului
ÎNVIORAT = prevăzut cu vioară
LEŞINĂ = pe unde circulă "le tren"
LEUCEMIE = cancerul monedei naţionale
MAIOR = turist care bate drumurile cu maiul
MANIPULARE = manevrarea penisului cu ajutorul mâinilor
MĂCEL = mac mic
MERITORIU = teritoriul ocupat de livada de meri
MICROSCOP = scop mărunt
MOLIERE = cutiuţe în care se păstrează naftalina
MONOLOG = olog de un picior
MOPS = câine care a făcut ceva box la viaţa lui
NASTURE = plasture pentru nas
OFTALMOLOGIE = cabinet medical specializat în diagnosticarea şi tratarea oftatului
OPERATOR = solist la operă
PAPANAŞ = naşul Papei
PAPARUDE = rudele Papei
PAR AVION = întrebare retorică după consumarea unui litru de vodcă
PARASOLAR = aparat pentru coacerea perelor
PASPARTU = salut adresat de gazdă, la plecare, unui gurmand autoinvitat de Revelion
PERON = afiş la intrarea în bordel
PICOLIŢĂ = a zece la minus doisprezecea parte dintr-o liţă
PIRELLI = firmă care a dat faliment când or venit moldovenii cu "firma pi buni"
PISCICULTURĂ = ramură a medicinei veterinare care se ocupă cu fertilizarea "in vitro" la pisici
PIRON = locul unde opreşte trenul în gara din Iaşi
PITON = peşte a cărui lungime declarată se obţine din cea reală prin înmulţire cu 3,14
PLASTURE = nasture din material plastic
PRECAR = spaţiu lăsat special în faţa caruţei pentru montarea GPS-ului
PRESAT = teren extravilan al primarului, la intrarea în sat
PROCUR = vot unanim acordat de paraziţii intestinali
PROFUND = avertisment proeminent pe cutia cu supozitoare
PROŢAP = semn de circulaţie pentru avertizarea orientării sexuale a caprelor de pe centură
PRUDENT = pastă de dinţi cu extras de prune
PUŞCULIŢĂ = puşcă mai mică
RADIOLOG = depanator radio
RATEU = pateu din carne de raţă
(A) RECOMANDA = a da din nou comanda
RESTAURARE = înfiinţarea unui restaurant
ROBOT = o iei în bot pe româneşte
SCARABEU = cetăţean ce locuieşte la bloc, la scara a doua; din aceeaşi familie de cuvinte se cunosc scaraceu şi scaradeu
SCUMPETE = termen drăgăstos adresat femeii iubite pe timp de inflaţie
SENATOR = băştinaş de pe malurile Senei
SEXOLOG = olog de sex
SINUSOIDĂ = beţişor de băgat în nas
SOIOS = de soi
SPORTIV = coaserea în grabă a tivului
STOMATOLOG = medic specialist în tratarea afecţiunilor digestive (de stomac)
TIR ÎNCRUCIŞAT = camion turcesc în care şoferul dezleagă integrame împreună cu o fetiţă rătăcită prin parcare
TERACOTĂ = cotă longitudinală / latitudinală indicată pe hartă
TRACTOR = actor cu mult trac
TRANSPIRAŢI = marinari reprofilaţi în urma disponibilizărilor
TUTUN = a-a-arma de-de-de a-a-artilerie
ŢURŢUR = sunetul soneriei, iarna
UROCULTURĂ = ştiinţă subordonată literaturii care studiază urările, uralele şi urăturile
VEDETĂ = nava mică de război care se bucură de o deosebită popularitate
VĂRSAT = un văr de la ţară
YETI = filmul lui Spielberg, "E.T.", pe ecranele Iaşului
Să auzim de bine!
După cum se ştie, Academia lucrează la elaborarea noului Dicţionar al limbii române. Din surse autorizate am reuşit să obţinem o variantă prescurtată. Iat-o în rândurile de mai jos:
ABUZ = fără buzeACRU = unitate de măsură a acrelii. Ex: Tata are o soţie de 3 acri şi o soacră de 5.

Nu am timp deocamdata sa lecturez tot DEX-ul, dar oricum ... am ras cu lacrimi. BRAVO!!! Le voi recomanda si altora "pastila" aceasta de distractie - o drumultaberista. Iata inca una pe-aproape:
RăspundețiȘtergere(A) RECOMANDA = a da din nou o comanda
Si inca ceva din ... propria-mi cugetare:
RăspundețiȘtergereSPORTIV = coaserea in graba a tivului
BARON = 1.imptriva monedei nationale, un fel de euro, 2.led care indica la intrare ca s-a deschis barul
@ Anonim: Perfect! După cum vezi, le găsești deja în Noul DEX! Mulțumesc pentru colaborare!
RăspundețiȘtergereSalut, vecine! În loc sâ învăţ pentru examene, explorez cuvinte şi sensuri pentru noul DEX. Mai am ceva propuneri de culturalizare şi sper sâ se vadă corect diacriticele. Tot eu, drumultaberista ...
RăspundețiȘtergereABATOR = aparat electronic pentru detectarea şi numărarea abaterilor
ANALOGIE = cabinet medical pentru tratarea hemoroizilor
APICULTURĂ = ştiinţa care se ocupă cu studierea apelor
AVICOL = colonel la aviaţie
BOTANIST = medic chirurg specializat în mărirea buzelor
CASCADOR = administrator de cascadă
AUDITOR = aparat care se pune în ureche ca să auzi mai bine
EXPIRAT = actualmente marinar
EXPORT = vestimentaţie populară medievală
GĂUZAR = persoană autorizată pentru găurirea zarurilor
IREFUTABIL = însuşire atribuită unui vibrator uzat la maxim
OFTALMOLOGIE = cabinet medical specializat în diagnosticarea şi tratarea oftatului
OPERATOR = solist la operă
PARASOLAR = aparat pentru coacerea perelor
PAR AVION = întrebare retorică după consumarea unui litru de vodcă
PERON = afiş la intrarea în bordel
PISCICULTURĂ = ramură a medicinei veterinare care se ocupă cu fertilizarea "in vitro" la pisici
PRECAR = spaţiu lăsat special în faţa caruţei pentru montarea GPS-ului
PRESAT = teren extravilan al primarului, la intrarea în sat
PROCUR = vot unanim acordat de paraziţii intestinali
PROFUND = avertisment proeminent pe cutia cu supozitoare
PROŢAP = semn de circulaţie pentru avertizarea orientării sexuale a caprelor de pe centură
PUŞCULIŢĂ = puşcă mai mică
RADIOLOG = depanator radio
RESTAURARE = înfiinţarea unui restaurant
ROBOT = o iei în bot pe româneşte
SENATOR = băştinaş de pe malurile Senei
SINUSOIDĂ = beţişor de băgat în nas
STOMATOLOG = medic specialist în tratarea afecţiunilor digestive (de stomac)
TERACOTĂ = cotă longitudinală / latitudinală indicată pe hartă
TRANSPIRAŢI = marinari reprofilaţi în urma disponibilizărilor
UROCULTURĂ = ştiinţă subordonată literaturii care studiază urările, uralele şi urăturile
VĂRSAT = un văr de la ţară
@ Anonim: Eşti tare! După cum poţi vedea, le-am şi introdus. Vezi ce faci cu examenele că nu te mai iau de colaboratoare...
RăspundețiȘtergere