marți, 20 decembrie 2011

Întâmplări cu Nelu ceasornicarul (1)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Pentru mulţi ani, Nelu cesornicarul a fost unul din bunii mei prieteni. La vremea respectivă, cred că era unul dintre cei mai buni ceasornicari din Bucureşti. Atelierul lui era undeva, pe Blănari, iar el activa nu numai ca ceasornicar în nume propriu, ci şi ca reprezentat al unei fabrici de ceasuri.
Cu destui ani mai vârstnic decât mine, Nelu avea acea linişte şi cumpătare pe care numai vârsta ţi le pot oferi. Cel puţin odată pe săptămână, după ce ieşeam de la serviciu, îmi făceam drum pe la atelierul lui. Nu neapărat pentru a repara vreun ceas ci, mai mult pentru a mai sta de vorbă şi de a fura meserie. Pentru că, trebuie să recunosc, deşi nu sunt cesornicar, am moştenit o răbdare şi o acuitate vizuală indispensabile unui ceasornicar. Iar întâlnirile cu Nelu au fost de la început un bun prilej de a-mi forma o nouă pasiune: reparatul ceasurilor. Fără falsă modestie, vă spun că, în perioada mea de glorie, pur şi simplu din plăcere, ajunsesem ca să repar până şi acele mici ceasuri de damă, nu mai mari de 1 centimetru în diametru.
Azi vă voi povesti una din situaţiile prin care a trecut Nelu în cariera lui, situaţii care ne făceau ca să ne strâmbăm de râs în micuţa cămăruţă, printre ticăitul milioanelor de ceasuri şi pendule. Într-o zi, vine la el un cetăţean trecut bine de vârsta a doua, cu bătaie chiar spre a treia. Salută şi îi pune pe masă un ceas deşteptător, mare cât roata unui căruţ de supermarket. Nelu, amabil, îl întreabă care e problema, ce defecţiune are:
- Nu are nicio defecţiune, spune omul, arborând o mină serioasă, ceasul e nou.
- Atunci de ce l-aţi adus la mine, întreabă mirat Nelu, consultându-se din priviri cu ceilalţi clienţi din atelier.
- Pentru că vreau să îl defectaţi! răspunde omul, păstrându-şi aerul grav.
Nelu se opreşte din orice activitate şi îl priveşte împietrit drept în ochi:
- Cum adică să îl defectez EU? aproape că silabiseşte Nelu cuvintele. Eu doar REPAR ceasuri stricate, subiliniază Nelu cuvântul pe un ton ceva mai ridicat.
- Nu m-aţi înţeles, dă omul din cap nemulţumit. Ceasul e bun, merge perfect, dar eu vreau ca să îl stricaţi dumneavoastră, să îl faceţi să nu mai funcţioneze!
Nelu se aşează pe scaun cu genunchii moi. Aşa ceva nu mai auzise, şi doar avea nişte ani buni de experienţă în spate...
- Domnul meu, îşi reia el scuzele după un moment de linişte absolută în atelier, dacă vreţi să îl stricaţi nu trebuie să veniţi la mine. Este suficient să îl aruncaţi odată pe fereastră. Vă garantez că se va strica.
- Da, nu vă contrazic, aşa este, dar eu nu vreau ACEST tip de defectare. Eu vreau ca să fie stricat de un specialist, de un ceasornicar. De fapt, continuă el spre stupefacţia tuturor celor din atelier, eu vreau să îl faceţi ca să funcţioneze maximum o oră după ce ajung acasă cu el.
Nelu, îşi plesneşte genunchii de uimire. Ceilalţi clienţi se privesc miraţi, aşteptând apariţia unei persoane cu iniţiativă, care să lămurească asemenea absurditate. După câteva minute de gândire şi alte câteva plesnituri peste genunchi, lui Nelu îi vine ideea salvatoare.
- Domnul meu, îi răspunde el cu o voce ca un sloi de gheaţă, am găsit posibilitatea ca să vă ajut.
Un oftat de uşurare scapă din pieptul clientului, însoţit de o privire recunoscătoare.
- În loc să întoarceţi arcul complet, înainte de a pleca de aici, îl întoarceţi doar de două ori. Ceasul va merge până acasă, după care se va opri. E bine?
- Excelent! aproape că ţopăie omul de bucurie. Ştiţi ce? îşi începe el o confesiune motivată de izbânda avută, am o mândră, domnule, o văduvă, la două blocuri de mine şi, ca să scap de acasă, îi spun nevestei că mă duc cu ceasul la reparat, că iar s-a stricat...
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!