Vorbeam în articolul precedent despre simbioza, nereuşită după părerea mea, între teoriile şi conceptele celui mai pur capitalism multinaţional şi personalul neaoş românesc pus să le aplice.
Tot felul de teorii şi sfaturi găseşti pe diferite forumuri sau pagini de dialog, în care participanţii cu tot felul de MBA şi masteruri îşi etalează cunoştinţele enciclopedice în domeniu, asemenea unor păuni. Deşi a lucra într-o firmă multinaţională a devenit un fetiş la români, doar acest fapt în sine nu constituie garanţia aplicării practice şi fidele a respectivelor teorii şi principii ale internaţionalismului capitalist. Nu contest utilitatea acestor teorii şi nici capacitatea emitenţilor sau a învăţăceilor. Ceea ce vreau să spun este că ele sunt făcute şi funcţionează foarte bine în societăţi cu altă cultură, alte mentalităţi, altă educaţie. Iar importul lor brut, neadaptat specificului locului, nu duce la vreun rezultat notabil. Ce părere aveţi de o firmă multinaţională din România la care, cu ocazia organizării unui team-building, sunt invitaţi doar directorii, în cel mai pur spirit românesc? Dar de o altă multinaţională din România care organizează un team building la care participă şi salariaţii, numai că aceştia sunt obligaţi să urmărească de dimineaţă până seara timp de trei zile prezentări Power Point, fără nicio urmă de participare, implicare sau socializare? Toate aceste exemple nu sunt stranii sau anormale. Ele nu sunt altceva decât mularea unor principii occidentale pe mentalitatea dâmboviţeană...
În articolul precedent exemplificam cu situaţia unei bănci care, deşi făcea promoţie unui produs bun, personalul implicat fiind românesc, acesta acţionase în acest spirit, neglijând chiar metodologia de aplicare a produsului, fapt ce conducea la pierderea eventualilor clienţi şi nicidecum la câştigarea lor. Haideţi acum să mai vedem un exemplu al multinaţionalismului românesc în cea mai pură formă a lui.
Găsesc în cutia poştală un pliant al magazinului Carrefour. Curios cum mă ştiţi, încep să frunzăresc paginile cu oferte. Şi iată, efortul meu capătă fructificare. La una dintre pagini găsesc o superofertă: două lăzi frigorifice cu alimentare la bateria maşinii, una de 24 de litri şi una de 10 litri, la incredibilul preţ de 54 lei per total. Nu stau mult pe gânduri şi îi prezint soţiei oferta pentru că, probabil aţi observat deja, suntem mari amatori de Grecia, iar acolo, pe plajă, a avea la îndemână o bere rece pe plajă este un element esenţial al supravieţuirii...
Decidem că e cazul ca a doua zi să mergem la magazinul cu pricina imediat cum ieşim de la serviciu. Ajungem, căutăm printre rafturi şi nu găsim nici urmă din superofertă. Contrariat, mă adresez unei doamne din personalul magazinului, rugând-o să ne precizeze care este raftul cu produsul mult visat. Aceasta ne conduce cu multă bunăvoinţă la un raft unde, cu adevărat sunt tot soiul de genţi frigorifice, dar nu electrice. Îi sesizez discordanţa dintre poza din pliant şi realitatea înconjurătoare, la care respectiva doamnă îmi răspunde prompt, după ce verifică pliantul cu oferta, că am dreptate, produsul nu este încă pe raft pentru că oferta intră în funcţiune de mâine. Iar mâine va fi pentru că vor fi colegi de-ai ei care vor lucra peste noapte la asta, ne explică foarte doct respectiva doamnă.
Fiind păţit cu acest românesc „vino mâine”, nu mă simt convins de răspuns şi caut un birou de informaţii. După câteva minute apare un flăcău şi îl interpelez cu întrebarea fundamentală: Dacă voi veni mâine, la ora 7.30 când se deschide magazinul, voi găsi oferta pe raft? Sigur că da, îmi răspunde omul plin de încredere, dacă aşa e scris în ofertă, îl veţi găsi.
Îi arăt şi lui poza cu produsul râvnit şi rezultatul este o nouă confirmare a faptului că îl voi găsi mâine. A doua zi, la ora 7.30 bătem la porţile magazinului. Intrăm şi ne repezim la raft cu inimile tresăltând. Ne-au tresăltat de pomană pentru că erau aceleaşi produse ca ieri. Contrariat şi plin de nervi, caut pe cineva din personalul magazinului şi solicit o explicaţie. Doamna ne ia pliantul cu oferta şi ne asigură că va merge la şeful ei imediat pentru lămuriri. Revine în scurt timp cu explicaţia: NU, salariaţii magazinului nu lucrează peste noapte şi da, aşa e, nu are cum să fie în raft pentru că au greşit poza. E vorba de două lăzi ne-electrice, dar s-a pus o poză greşită. Răspuns aiuritor pentru că, prima întrebare care îi vine în minte oricărui om normal este: Dar atunci, de ce au fotografiat cele două lăzi electrice? Faptul că în poză ele apar împreună (una de 24 litri şi una de 10 litri, ambele electrice) te duce la ideea că şi acestea au constituit subiectul unei promoţii. Deci nu poza este greşită...
Iată, după cum vă spuneam, un exemplu de aplicare cât se poate de concretă a celor mai noi teorii de marketing, coordonare şi control dintr-o firmă multinaţională, aplicate de instruitul personal autohton la cele mai înalte şi eficiente principii ale activităţii.
Să auzim de bine!
