Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Autobuzul în care mă aflu este posibil să fie una din ultimele relicve în domeniu. De fapt, relictă, pentru că este încă în circulaţie. Ce este specific acestui tip de autobuz este burduful. Da, este un autobuz cu burduf. Sau cu remorcă, după cum i se mai spune în lumea interlopă. Ca să fiu sincer până la capăt, în niciuna din croazierele pe care le-am făcut nu am fost legănat ca în remorca acestei matahale. Ruliul se combină cu tangajul şi ambele cu accelerările sau frânările bruşte, ceea ce, per total, dau un aer de unicitate oricărei călătorii efectuate cu el. Acesta este adevăratul motiv pentru care, de fiecare dată, prefer să stau pe platforma din spate. Este cea mai bună ocazie de a-mi dezmorţi deprinderile atavice de bătrân lup de mare, de a-mi da frâu liber imaginaţiei care mă poartă pe cuprinsul mărilor şi oceanelor furtunoase…
Aşa şi astăzi. Autobuzul e aproape gol, doar câţiva călători moţăind disciplinaţi pe locurile lor. În imaginaţia mea, tocmai mă luptam cu un vas de piraţi când, văd un măgădan hirsut că se urcă pe la uşa din spate, compostează biletul şi rămâne atârnat de o bară. Tipul este cu adevărat uriaş. Capul aproape că atinge tavanul, iar dacă trece pe lângă tine şi nu te protejezi, curentul de aer produs de lăţimea umerilor din dotare te poate îmbolnăvi. Reiau lupta cu piraţii motivat de mişcările de necontrolat ale hurdubaiei până la prima staţie când, văd că se urcă un tip de calibru exact opus primului. Mic, dar mic de tot, cu o faţă răutăcioasă şi o gentuţă pătrată agăţată de umăr, tipul îmi este antipatic de la prima vedere. Ajungând lângă colos, micuţul începe să-şi caute biletul sau abonamentul în gentuţă, timp în care măgăoaia se pune brusc în mişcare. Neavând nicio asigurare, din cauza şocului, micuţul se propteşte cu un umăr în găligan. Omul nu-l învredniceşte nici măcar cu o privire şi rămâne în continuare atârnat paşnic de bară. Autobuzul îşi continuă mişcările spasmodice, timp în care micuţul îşi continuă şi el căutarea prin gentuţă. Ceea ce trebuia să se întâmple, iată că s-a întâmplat: autobuzul frânează brusc şi micuţul se propteşte iarăşi cu toată forţa în şoldul bărbosului. De data asta bărbosul îi acordă privilegiul unei priviri scurte, dar inutile pentru că micuţul nu consideră necesar să-şi ceară scuze, scotocind în continuare în gentuţă. Neobrăzarea piticului e atât de evidentă încât mă simt tentat să intervin. Dar bunul Dumnezeu are grijă de toate. Şoferul pune iarăşi o frână bruscă. În acel moment, măgădanul face un fel de fandare şi se trage brusc spre geam, lăsând liber culoarul. Atent la ce căuta în gentuţă şi fără sprijinul oferit de bărbos, micuţul parcurge cu paşi mici şi rapizi toată lungimea autobuzului şi se opreşte în geamul cabinei şoferului aidoma unei muşte pe parbriz. Bărbosul revine la apatia şi poziţia iniţiale. Micuţul recuperează destul de rapid, se întoarce spre namilă şi, cu o voce piţigăiată, zbiară să-l audă tot autobuzul:
- Eşti şmecher, ai?
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!