Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu cred că mai sunt secrete pentru voi afinităţile mele pentru Grecia, cultura greacă sau istoria greacă. Alături de basmele lui Ispirescu sau ale lui Creangă, copilăria mi-a fost luminată din plin de basmele şi legendele grecilor antici.
Sunt român, vorbesc româneşte şi, mai presus de toate, gândesc în limba română. Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, e puţin diferit faţă de a gândi româneşte... Dar asta e o altă discuţie.
Ceea ce ne duce la concluzia logică a cunoaşterii limbii vorbite de un popor pentru a-l putea înţelege cât mai bine. Aşa am început ca să învăţ limba greacă. Precizez că e vorba de greaca nouă, pentru că există diferenţe destul de mari faţă de greaca veche. Deşi sunt conştient că, oricât de bine voi învăţa limba greacă, de gândit voi gândi tot în limba română. Sau, poate, cine ştie... Oricum, grecii se bucură de toată admiraţia mea pentru respectul pe care îl au faţă de limba lor, lucru cu care noi, din păcate, nu ne putem lăuda.
Drept pentru care, în decursul timpului, am achiziţionat diverse cursuri pentru învăţat limba greacă, scrise sau vorbite. Unele în limba engleză, altele în limba română. Cel mai atractive mi s-au părut cursurile în limba română din motivele mai sus enunţate. Am purces la instalarea lor pe telefon sau pe player şi am profitat şi profit de orice moment pentru a le asculta şi repeta.
Ca orice curs care se respectă, şi cursul în limba română este împărţit pe capitole şi subcapitole. Ei, dragii mei, aici încep să se observe plenar dragostea şi respectul traducătorilor faţă de propria limbă. Aici se observă respectul editorilor cursului pentru propria naţie şi propria limbă. Dar la fel de bine se observă şi lipsa oricărei gândiri faţă de eficacitatea cursului. De ce spun asta?
Simplu. Capitolele cursului sunt intitulate Book. One, two, three şi aşa mai departe. Nu carte, nu capitol, ci Book, în cel mai neaoş limbaj englezesc, dacă mă iau după pronunţia traducătorului. Vi se pare că sunt prea pretenţios că sunt nevoit ca să învăţ întâi limba engleză pentru a putea asculta un curs în limba română? Eu cred că nu, din moment ce este un curs românesc, în limba română.
Dar haideţi să mergem mai departe. Pe parcursul cursului nu am găsit nici măcar o referire, una singură, la familia de cuvinte formată pornind de la cuvântul român! Ni se spune cum să te prezinţi în greceşte dacă locuieşti în Basel, în Burkina Fasso sau în Dublin, dar niciun cuvânt despre România, român, românesc, română şi aşa mai departe, toată familia de cuvinte! Un curs în limba română care nu poate fi folosit de români pentru simplul motiv că nu eşti învăţat cum să spui în greceşte că “sunt român”, “sunt din România”, “locuiesc în localitatea românească Dăbuleni”. Aţi reţinut? Nicio referire! Dacă aş fi un începător în învăţarea limbii greceşti, pur şi simplu nu aş şti cum să mă prezint unui grec “sunt din România”. Sau “sunt român”. Sau “locuiesc în localitatea transilvăneană Sighişoara”. Sau “eu vorbesc româneşte”. Cursul nu mi se spune cum să mă prezint “sunt Vasile” sau “mă numesc Georgeta”, dar sunt învăţat cum să spun că mă numesc Marta sau Peter! Pe de altă parte, sunt învăţat foarte bine cum să spun că sunt din Canada, din Brazilia sau din Indonezia. Sau cum să explic faptul că Japonia se află în Asia şi Angola în Africa. Dar nciun cuvânt despre România.
Ca să nu mai lungesc expunerea, închei cu întrebarea care mă frământă: ruşinea de a fi român este un rezultat sau o impunere?
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!