Două mici deosebiri

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Vrem, nu vrem, suntem împărţiţi în două sexe. Unul aparţine bărbaţilor, celălalt femeilor. Nimic rău până acum, ba chiar aş putea spune, ca bărbat, că este o împărţire foarte plăcută...

Ca orice lucru bun, situaţia nu a ţinut o veşnicie, ci s-a terminat odată cu apariţia feminismului. Să nu cumva să cădeţi în eroarea de a crede că feminismul este un produs american. Nuuu, nici vorbă! După părerea mea, este unul dintre cele mai pure produse comuniste. Şi nu trebuie să facem un efort prea mare ca să ne amintim de glorioasele întreceri în muncă în care femeile anunţau mândre că au cărat în spate mai multe baterii de plumb decât bărbaţii sau au turnat mai multe tone de lingouri de fier decât bărbaţii, totul trecând peste orice limite bilologice sau fiziologice.

Cu toate eforturile feminismului de a elimina orice deosebire între cele două sexe, inclusiv dormitul beat mangă în şanţ, două deosebiri tot au mai rămas şi la ele mă voi referi astăzi.

Cumpărăturile.

O femeie doreşte ca să-şi cumpere o pereche de sandale.

Pentru asta se pregăteşte vreme de o oră în faţa oglinzii. Începe prin a alege rujul, care, desigur, nu se potriveşte din prima cu culoarea bluzei. Aşa că, rămâne în expectativă în faţa oglinzii minute în şir, gândindu-se ce să înlocuiască: bluza sau rujul. Până al urmă concluzionează că ar trebui să-şi cumpere şi o bluză nouă, şi un ruj nou. Bucuroasă că a scăpat de această dilemă, trece la problema alegerii pantofilor, prilej cu care descoperă uimită că nu şi-a mai cumpărat o pereche nouă tocmai de luna trecută! Oftând amarnic şi acuzând lipsa bărbaţilor de înţelegere, reuşeşte să punăm ceva pe ea, dar într-o stare de nemulţumire totală. Şi se duce la un magazin oarecare, fără o destinaţie anume şi făr un profil anume. Ajunsă în magazin, intră în raionul de confecţii şi răvăşeşte câteva zeci de bluze probându-le pe rând, deşi nu-i plac nici culorile şi nici modelele. Apoi intră în cel de fuste şi probează vreo trei la cabină spre disperarea vânzătoarei (care, între noi fie vorba, uită cu acest prilej că şi ea este femeie...) fără să cumpere niciuna şi, într-un târziu, bombănind, ajunge la raionul de încălţăminte. Începe prin a verifica cizmele expuse deşi este în luna iulie, apoi, după o jumătate de oră de critici la adresa modelelor văzute, trece la pantofi. Raionul de pantofi îi oferă plăcerea sublimă de a-şi admira în oglindă piciorul încălţat cu un pantof pe care nu îl va cumpăra pentru că ei i-ar plăcea unul cu toc de opt centimetri, iar acesta are şapte. Şi iat-o, în sfârşit, la sandale. Probează câteva perechi, mai scoate câteva din raft şi le verifică, iar mai probează câteva perechi, mai dă o raită prin raionul de cizme, după care pleacă spre alt magazin fără a cumpăra nimic.

Un bărbat doreşte ca să-şi cumpere o pereche de sandale.

Îşi pune la repezeală o bluză şi o pereche de pantaloni şi se îndreaptă spre primul magazin de pantofi. Intră, se duce glonţ la raionul de sandale, caută din ochi o pereche, o ia din raft, o probează şi se duce la casă ca să o plătească.

Plata cumpărăturilor.

O femeie doreşte ca să plătească perechea de sandale cumpărată.

Ajunge la casă cu cutia conţinând sandalele, lovind-o de toţi cei aşezaţi la coadă şi nemulţumită de alegerea făcută. Înmânează cutia casierei fără ca să dea vreun semn că ştie că are banii în portmoneu, iar portmoneul îl are în geantă, aşteaptă ca aceasta să o marcheze în casă, ia bonul, îl verifică (deşi preţul sandalelor era afişat şi la raft), îşi deschide poşeta şi caută timp de cinci minute portmoneul prin poşetă. Scoate portmoneul. Deschide portmoneul. Scoate banii şi plăteşte. Dar nu eliberează casa până nu îşi pune restul în portmoneu, portmoneul în geantă şi geanta pe braţ.

Un bărbat doreşte ca să plătească perechea de sandale cumpărată.

Ajunge la casă cu cutia într-o mână şi cu banii în cealaltă, o înmânează casierei, şi, dacă cumva nu a avut banii deja pregătiţi în mână, bagă mâna în buzunar, scoate un teanc împăturit (sau mototolit, după caz...) chiar înainte de eliberarea bonului, dă banii şi pleacă, de multe ori omiţând ca să ia bonul.

Ei, sunteţi de acord cu mine că aceste deosebiri există şi sunt cât se poate de vizibile? Şi mai sunteţi de acord că acestea sunt doar două din motivele care le fac pe femei ca să fie atât de delicioase?

Să auzim de bine!