Note şi impresii de călătorie din şi despre Thasos, insula verde (8)

Limenas noaptea

Ziua şapte - Plaja Golden Beach, localul Gemenii şi Limenas pe ploaie

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Pentru ziua de azi fetele şi-au exprimat dorinţa de a mai merge odată la plaja Golden Beach. Nu văd nici un motiv de împotrivire, aşa că, imediat după micul dejun, ne suim în maşină şi plecăm cu aplomb spre plaja visată. Chiar dacă nu prea mă încântă drumul, ajungem destul de repede. Spun că nu mă încântă pentru că, spre deosebire de traseul de pe coasta vestică, aici tot drumul este ascuns în munte şi rareori pot vedea marea. Pentru că, a vedea marea de pe coasta unui munte atunci când te afli în Grecia, vă rog să mă credeţi, e un spectacol divin…

Plaja nu este atât de ocupată ca ultima dată, aşa că ne găsim rapid un amplasament. Ne dezbrăcăm, fetele intră în apă, iar eu mă întind la soare. Nu pentru mult timp pentru că vine încasatoarea. Mă ridic într-un cot şi îi spun în greceşte:

- Îmi cer scuze, dar soţia mea are banii. Trebuie ca să o aşteptăm…

La auzul vorbelor, femeia izbucneşte într-un hohot de râs şi îmi răspunde:

- Şi în familia dumneavoastră?

Tocmai atunci apare soţia, plăteşte şi mă invită la un tur prin stabilimentele din zonă. Ştiu ce dorinţă o macină, aşa că nu o refuz. Ajungem la o cofetărie şi iau cuvântul, confirmând împlinirea dorinţei ei cele tainice:

- Un caffé frappé!

- Cu zahăr şi lapte?

- Cu foarte mult zahăr şi cu foarte mult lapte. Şi cu îngheţată!

Îi luăm şi copilei un suc, iar pentru mine, ca să îmi menţin ridicat tonusul moral, o cutiuţă de Amstel… pe care o beau pe loc, ca victimă a căldurii ce sunt şi mă aflu.

Marea continuă ca să fie montată, adică să aibă valuri, destul de mari şi destul de putenice. Ce bune ar fi acum nişte imagini subacvatice, îmi spun în barbă (pentru că sunt neras de când am venit pe insulă) şi încep ca să îmi fac de lucru cu apararatul. Şi se pare că Dumnezeu nu şi-a întors faţa de la noi, pentru că descopăr defectul: nu aparatul este defect, ci cardul de memorie. Problemă pe care o rezolv ad-hoc în cinci minute. Ura! Am aparat funcţional din nou. Prilej de a mă arunca în valuri şi de a face o serie de filme subacvatice având ca subiect lupta mea dramatică cu valurile…

Este o plajă deosebit de frumoasă, deşi fetele mele insistă că Paradise Beach este mai frumoasă. Le răspund în stilul meu nemilos că voi mai merge acolo poate la iarnă, pe sanie, pentru că eu maşina nu o mai chinui pe acel drum cumplit. Tentativă eşuată pentru că ele găsesc o soluţie şi pentru asta: lăsăm maşina sus, pe şosea şi mergem pe picioare! S-o creadă ele! Cu cinci zeci de kilograme de bagaje în spate? Niciodată!

Ziua trece repede şi ne pregătim de plecare. În febra împachetării, uit pe umbrelă, unde le pusesem la uscat, mânuşile mele cu membrană, mănuşi pentru înot. Nici o problemă. Până să ajungem la locul unde avem parcată maşina, o auzim pe administratoarea plajei cum vine alergând şi gâfâind după noi cu mănuşile fluturând. Îmi aduc aminte de vorbele domnului Stratos: ce, sunt chiori? Nu văd că nu e lucrul lor?

Ajungem cu bine la hotel, ne spălăm şi pornim ca să atacăm un local cu produse alimentare comestibile. Aşa cum bântuim noi oraşul, trecem pe lângă un local numit Twins. Poza atârnată la intrare este destul de sugestivă, dacă ne luăm după faptul că înfăţişează doi băieţi gemeni. Ne întâmpină un domn serios şi grav, care ne întreabă în greceşte cum a fost ziua. Din acest moment se va derula unul din momentele mele de glorie ale acestui concediu, deoarece întrega conversaţie va fi purtată în limba greacă. Îi răspund că nu bună, ci foarte bună şi îi mulţumesc. Ne conduce la o masă şi aduce meniurile. După o scurtă consultare cu fetele mele apare şi domnul cel grav, care ne întreabă ce comandăm. Comand pentru soţie pui umplut cu cremă de brânză şi ciuperci, pentru copilă creveţi şi pentru mine peşte spadă. Cu nelipsita bouiourdi ca aperitiv.

Dar, privind masa cu atenţie, observăm că deja pe ea se află un castron cu un fel de pastă de brânză cu măsline şi habar nu am ce alte ingrediente, dar care se dovedeşte delicioasă. Până să vină comanda, am ras deja jumătate din coşul de pâine cu pasta cea gustoasă. Dar domnul cel grav nu vine cu comanda, ci cu un bol cu apă, în care plutesc petale de trandafir şi o bucată semnificativă de lămâie. După câteva secunde în care ne privim buimaci, ne dăm seama că este un bol pentru spălat degetele după ce vom fi mâncat peştele. Şi apare şi comanda, adusă pe nelipsitele platouri şi în cantităţi uriaşe. Ca un simplu exemplu, vă pot spune că pe platoul meu se odihnesc două bucăţi de fille de peşte spadă mari cât palma mea fiecare. Radem fără milă castronul de bouiourdi şi domnul cel grav apare din nou ca să ne întrebe dacă suntem mulţumiţi. Printre molfăituri îi răspundem că da, suntem şi îl rog să fie amabil să aducă şi o bere Amstel şi încă ceva pâine. Profit de ocazie şi îl întreb cine este Nikos dintre cei doi fraţi din poză. Îmi răspunde că este cel din stânga (deci el este Elias) şi că, spre deosebire de el, care se ocupă cu servitul, Nikos se ocupă de gătit şi este la bucătărie. Pleacă şi apare o doamnă distinsă cu cele comandate în plus. Mâncăm şi oftăm, oftăm şi mâncăm şi reuşim să dovedim inamicul…

Ne spălăm degetele soioase în bolul cu arome şi efectul se simte imediat. Surprind privirea lui Elias şi îl rog ca să vină cu nota. Vine, îi dau suma cuvenită, dar din spatele lui, ca o umbră, apare doamna cea distinsă cu un platou de prăjituri, un fel de pandişpan uşor însiropat, evident din partea casei. Nu vă spun cât de bune au fost ci, doar că peste cinci minute ciuguleam şi firimiturile. Credeţi că totul s-a terminat aici? Cine a zis nu, a zis bine. Pentru că domnul Elias apare cu o sticlă de ouzo şi două păhărele, unul pentru mine şi unul pentru soţie. Le umple şi ne urează noroc şi sănătate. Îi răspund şi eu la fel de politicos şi ne ridicăm ca să plecăm în urările de bine ale doamnei. Îi mulţumim şi dânsei şi îi spunem rămas bun. Mă depărtez gândindu-mă la vorbele domnului Stratos: ce, sunt chiori, românii nu văd cum se face turismul?

Nu dorim ca să ne întoarcem la hotel, aşa că dăm o tură pe cheul portului. Prilej de a asista la un eveniment memorabil. Un ferry-boat este deja acostat şi cu trapa coborâtă, gata de a face cursa înapoi. Numai că, ei bine, numai că pe trapa coborâtă pe ţărm este parcat un SUV cu număr de Grecia! Aţi prins ideea? Parcat pe trapa vasului! Am văzut mulţi nesimţiţi în viaţă, dar acesta întrece totul. SUV-ul este aliniat în cadrul unui grup ceva mai mare de maşini parcate, dar este singurul cu această performanţă. Echipajul navei se dă de ceasul morţii încercând ca să găsească o soluţie fără a atinge maşina parcată! A trage nava cu spatele câţiva metri şi a ridica apoi trapa nu intră în calcul, deoarece căpitanul îşi poate pierde brevetul pentru aşa ceva. Stăm aproximativ vreo douăzeci de minute, dar fără a observa un succes notabil din partea bietului echipaj.

Ca să fiu sincer, am fi vrut ca să mai stăm, dar nu a mai fost voinţa cerului. În sensul că a început ploaia. O ploaie de vară, puternică, care ne udă până la piele până să ajungem la maşină. Ajungem la hotel bine muraţi, dar bine spălaţi şi noi şi maşina. Şi adormim buştean în timp ce afară plouă, şi plouă, şi…

Să auzim de bine!