Note şi impresii de călătorie din şi despre Thasos, insula verde (9)

Aliki mare

Ziua opt-Plaja Aliki, Plaja Psili Ammos şi turul complet al insulei

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare! Ziua se arată cam noroasă. Ploaia de ieri încă mai lasă urme pe cer… Nu ne trage inima ca să mergem la o plajă şi apoi să ne alunge ploaia. Dar nici să stăm în hotel nu ne convine. Luăm o decizie în stilul nostru: ne suim în maşină şi plecăm. Dacă vreme devine mai bună, ne oprim la prima plajă. Dacă nu, nu… Pornim pe drumul de pe coasta de est, drumul cel ascuns printre munţi. Mergem ce mergem, reuşesc ca să trec de plaja de la Paradise fără ca fetele să manifeste vreo intenţie de oprire şi drumul continuă pe nişte serpentine ucigătoare. Decidem ca să facem o haltă de verificare la Hotelul Kamelia, situat undeva mai la sud de Golden Beach. Parchez în curtea hotelului şi facem cunoştinţă pe viu cu patroana complexului, cu care, până acum, de cunoşteam doar prin e-mail-uri. Cercetăm puţin hotelul şi împrejurimile şi nu ne pare rău că nu ne-am cazat aici, cel puţin din cauza plajei, foarte mică şi pietroasă.



Aliki mic

Ne continuăm drumul în căutarea plajei dorite şi, uite aşa, ajungem la plaja de la Aliki. Parcăm undeva pe marginea drumului, dar ulterior am descoperit că ar fi fost şi alte opţiuni. Coborând pe un fel de potecă pietruită, ajungem ca să dăm ochii cu plaja. Este mică, aproximativ o sută cincizeci de metri lungime şi douăzeci şi cinci lăţime. Este prinsă pe latura mică a unui golf dreptunghiular (!), fapt ce îi conferă un aspect deosebit de interesant şi atractiv. Plaja este efectiv ticsită şi greu găsim un loc de întins prosoapele, pentru că umbrele sau şezlonguri nu poţi obţine decât dacă mănânci masa de prânz la taverna de pe plajă. Apa nu este mai limpede ca în alte locuri, ba din contră… Intrarea în apă se face destul de brusc, dar atât în apă cât şi pe plajă este nisipul cel mai fin.

Facem câteva băi, ne uscăm şi plecăm ca să cercetăm împrejurimile în căutarea celebrelor ruine antice. Un prilej minunat pentru a descoperi nu numai ruinele, pe care le fotografiez, dar şi existenţa unei plaje oarecum gemene pentru că este puţin mai mică, amplasată într-un golf de aceeaşi formă dar, oarecum în spatele primei plaje. Plaja este puţin populată, deşi oferă acelaşi nivel de confort şi, dacă am fi descoperit-o de prima dată, cu siguranţă nu plecam aşa de repede.

Reuşim să urcăm până la maşină pe picioarele noastre cele obosite, scoatem parasolarele din geamuri şi plecăm. Drumul continuă într-o manieră de vis. În timp ce şoseaua urcă, şi urcă, în stânga se vede tot mai bine şi mai clar imensitatea albastrului de nedescris al mării. Intrăm în Psili Ammos, prilej de a observa marile asemănări cu plaja din Aliki. Doar nisipul plajei este ceva mai grunjos. Dar poziţia ei, aşa cum este mascată într-un golf, o fereşte de valurile care ne-au urmărit de când am venit în Thasos.

Ne continuăm drumul spre Limenas trecând pe lângă Pefkari, dar pe care nu ne oprim ca să o vedem pentru că sunt pietre în apă, iar nisipul nu este nici de departe aşa de fin cum ne-am obişnuit... Dar putem vedea că, aproape pe tot parcursul spre Limenas, plajele sunt aproape continui, iar în unele localităţi, localnicii sau turiştii pot merge din casă direct pe plajă. Şi pe neobservate, ajungem în faţa hotelului nostru, făcând un tur complet al insulei. Acum e momentul ca să vă precizez că singurul centru medical important de pe insulă este în apropierea localităţii Skala Prinou, pe coasta de vest. Mai este unul aproape de supermarket-ul Star (pe strada K. Dimitriadis) din Limenas, dar este mai mic. Şi tot aici vă mai pot face precizarea că, cei care doresc ca să înveţe să facă scufundări, scufundări ca lumea, nu snorkelling, se pot înscrie direct sau prin telefon de la hotel, la centrul existent în staţiunea Pefkari.

Ne bulucim ca să ne curăţăm trupurile sărate şi prăfuite şi ţinem un scurt consiliu de familie. Decidem în unanimitate că, nicăieri nu am mâncat salate mai bune ca în Grădina domnului Stratos şi acţionăm în consecinţă. Îi găsim pe toţi la datorie şi bucuria revederii ne face ca să nu mai avem nicio reţinere. Drept pentru care comandăm urgent câte un platou cu tzatziki şi tyrosalada, si, spre disperarea lui Cristi, nu apucă să ajungă la bucătărie, că mai comandăm câte un platou şi, în plus, câte o porţie de bouiourdi. După care trecem la lucruri ceva mai serioase, un antricot de porc pentru fată şi pui umplut cu sos de brânză şi ciuperci pentru soţie. Eu mă mulţuesc cu repatarea experienţei avută cu peştele spadă, cu deosebirea că acum mi se aduce şi un sos special pentru peşte, sos bazat, evident, pe uleiul de măsline.

Nu putem pleca fără să terminăm şi platoul cu felii de pepene oferit de patron şi cu promisiunea domnului Stratos că ne va da ceva muzică grecească de pe calculatorul din dotare. Sătui din toate punctele de vedere, inclusiv cu imaginile memorate cu prilejul periplului nostru diurn, ne gândim ca să ne fâţâim puţin prin centrul urbei. Decizia se dovedeşte una inconştientă pentru că, pe jumătate din lungimea străzii, suntem salutaţi cu onor de toţi chelnerii stabilimentelor existente pe acea porţiune.

Practic, strada poate fi considerată un centru comercial, pentru că aici se regăseşte cel mai mare număr de magazine din localitate. Asta nu înseamnă că în Limenas nu vom găsi şi supermarket-uri (am numărat vreo şase), măcelărie sau cofetării. Deosebirea faţă de faleză este că, pe faleză, găseşti doar taverne pentru toate gusturile şi toate buzunarele. Aici sunt atât magazine, cât şi taverne. Nu poţi uita că Thasos este ţara mierii şi asta pentru că, aproape la fiecare magazin, găseşti orice sortiment de miere sau produs conservat în miere. Produsele sunt etalate cu nonşalanţă până spre stradă, fără nicio grijă că un turist poate avea o mână mai „lipicioasă”. Aglomeraţia este formidabilă şi lesne poţi vedea cucoane cu pantofi de lac şi rochii din lame, tineri cu tatuaje pe picior sau tinere decoltate şi parfumate, bărboşi sau chelioşi, femei în rochii de seară lângă bărbaţi în bermude, doamne coafate sau tinere cu părul vâlvoi... Oamenii se duc spre un capăt al străzii, apoi se reîntorc, asta dacă nu se opresc la vreo tavernă sau nu îşi continuă drumul pe faleză, spre far sau spre capătul falezei. În mod ciudat pentru noi, preţurile la restaurantele de pe faleză sau centrul comercial nu diferă de preţurile localurilor aflate oriunde altundeva. Pe faleză este permisă circulaţia maşinilor, astfel că poţi vedea maşini elegante alături de scutere care pârâie asurzitor, trăsuri pentru plimbat alături de taxiuri Mercedes, şoferi care se chinuie ca să parcheze după o victorie formidabilă că au găsit loc sau care opresc în mijlocul drumului pentru o conversaţie cu un prieten. Străzile adiacente sunt pline de hoteluri sau firme de închiriat autoturisme sau scutere (numai în Limenas am numărat vreo patru), nu au trotuare sau, dacă au, au de pomană pentru că sunt ocupate de mărfurile etalate sau bătrânii care stau pe scaune în faţa caselor. Sunt la fel de înguste şi pitoreşti ca oriunde în Grecia, dar undeva, în apropierea centrului, am găsit o străduţă atât de îngustă încât un om normal nu poate intra decât mergând într-o parte... La orice oră, oamenii, turişti sau localnici, se înghesuie cu osârdie pe strada principală, pe faleză sau, cu copiii, la Luna Park.

Iar la capătul străzii ne este dat ca să vedem un exemplu. Un bătrân, extraordinar de murdar, cu haine extraordinar de murdare şi prăpădite, vinde pacheţele cu şerveţele de hârtie. Este imaginea pe care o avem noi, românii, despre un cerşetor, doar că omul nostru are demnitate şi nu cerşeşte. El vinde nişte pacheţele de şervete. Nu ştiu câte pachete vinde zilnic şi nici ce adaos are. Câştigul lui mi se pare însă insignifiant, dar asta nu e o problemă pentru un om cu demnitate. El nu cerşeşte, el doar încearcă ca să câştige un ban cinstit după puterile lui. Îi lăsăm un euro fără ca să luăm vreun pachet şi ne întoarcem la hotel discutând despre relaţia dintre demnitatea muncii şi demnitatea omului.

Să auzim de bine!