Babilonul bruxelez (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Şi, pentru că vorbim de circulaţie, trebuie să vă spun că, într-una din zile am stat mai mult de o jumătate de oră pe marginea unei intersecţii observând circulaţia şi făcând paralele cu cea din Bucureşti. La semnul agentului, care a plecat după vreo zece minute sau la schimbarea culorii semaforului, maşinile pur şi simplu îngheaţă. Nimeni şi nimic nu mai mişcă, spre deosebire de stopurile bucureştene unde, după apariţia culorii roşii, mai trec cel puţin jumătate din numărul maşinilor care au trecut pe culoarea verde, iar şoferii se ceartă în parte cu agenţii…

Pentru că nu sunt la prima vizită, profit de experienţa acumulată şi purced la vizitarea unor locuri de mare însemnătate şi de care îmi este chiar dor: Berăria Toone. Amenajată într-un teatru de marionete vechi de sute de ani, care funcţionează şi astăzi, într-o clădire ponosită şi cu un grup sanitar pentru care în Bucureşti îţi poţi pierde autorizaţia de funcţionare, berăria merită toată atenţia şi tot respectul. Locuri nu sunt multe, băncile sunt din lemn, ca şi mesele, dar toate astea, precum şi decorul scăldat de o lumină palidă îi dau un farmec deosebit. Farmec ce este sporit de berea servită aici. Pentru că, dragii mei, la această berărie se servesc vreo douăzeci de soiuri de bere produsă în tot atâtea mănăstiri belgiene! De la berea cu lămâie la berea neagră şi puternică, cucernicii belgieni se ocupă cu producerea tuturor soiurilor de bere. Iar fiecare soi de bere este servit într-un pahar distinct, specific fiecărui sortiment. De exemplu, sortimentul Kouak se numeşte aşa pentru că, odată ajunsă la un anumit nivel în paharul de forma unei clepsidre susţinute de un suport din lemn, berea scoate un sunet care poate fi redat prin respectiva onomatopee… Practic, doar văzând paharul sau punând mâna pe el, ştii ce sortiment conţine. Iar chelnerii au un comportament ciudat: nu acceptă bacşisul… Nu acelaşi lucru îl pot spune despre cerşetorii întâlniţi, români de-ai noştri, din popor, care erau agasanţi cu insistenţele lor.

Vizitele mele însă nu se rezumă doar la acest obiectiv, realmente istoric. Aşa că, paşii mă poartă spre Palatul de Justiţie, clădire construită în stil neoclasic (pentru comparaţie, gândiţi-vă la clădirea Primăriei Bucureştilor), de un gigantism greu de imaginat sau de redat pentru epoca modernă. Domul, vizibil de la mare depărtare, este susţinut de o construcţie ciclopică, cu porţi uriaşe şi ziduri groase pe măsură în care, cu siguranţă, actul de justiţie este susţinut puternic de alura impresionantă, dominatoare. Iar oraşul este bine dotat cu obiective turistice, începând cu ruine medievale şi terminând cu Atomium-ul. Vizitarea diferitelor pieţe, clădiri sau muzee îmi ocupă toate după-amiezele, dar reuşesc să îmi rezerv ceva timp şi pentru niscai cumpărături pentru cei dragi. Iar când zic cei dragi, mă gândesc în primul rând la mine… care am nevoie de un bliţ pentru Olympus-ul meu. Drept pentru care, ajuns în plină zonă comercială, intru în primul magazin de articole foto. Oh, dar preţul e prohibitiv pentru bugetul meu de moment, aşa că renunţ, nu înainte de a mă gândi la puterea de cumpărare. Pentru că, dacă fac conversia preţului în lei, îmi dau seama că în ţară mă costă mai puţin! Nu este un paradox, este o situaţie întâlnită ori de câte ori ies din ţară şi folosesc o monedă străină, iar ea este legată de puterea de cumpărare existentă în ţara respectivă. Patru sute de euro pentru un blitz nu este ceva prohibitiv pentru o mulţime de belgieni, dar pentru mine înseamnă peste şaisprezece milioane de lei vechi, mai mult decât opt milioane, cât mă costă în ţară acelaşi bliţ. O bere, de exemplu, mă costă doi euro şi îmi zic erh, doar doi euro, ce e mare lucru, gândindu-mă la cifra în sine şi nu la salariul minim al aborigenilor care, poate depăşi lejer mia de euro… cei doi euro neînsemnând chiar nimic. Dar doi euro în ţară se traduc prin peste optzeci de mii de lei vechi, sumă pe care, vă rog să mă credeţi, nu aş plăti-o niciodată pentru o sticlă de bere, indiferent cât de bună ar fi…

Dar mai am parte de o surpriză, colindând magazinele Babilonului bruxelez. Având într-o sacoşă câteva cumpărături deja făcute, intru într-un magazin de fiţe cu gândul la achiziţionarea unei bluze pentru soţie. Ca un bucureştean din Drumul Taberei necivilizat ce sunt, mă opresc în dreptul agentului de pază, desfac sacoşa şi îi arăt conţinutul. Omul se uită câteva secunde la conţinut şi mă întreabă:

- Şi ce-i cu asta?

Aici e momentul să vă spun că, alături de trăsăturile mai sus enumerate, caracterul de Babilon este dat şi de mulţimea limbilor vorbite în modul cel mai curent şi mai fluent. Mi-am testat competenţele lingvistice în limbile franceză, engleză şi spaniolă cu varii categorii de localnici şi, culmea, am fost înţeles perfect. Şi mi s-a răspuns la fel. Acum, scriind aceste rânduri, mă încearcă regretul că nu am făcut o testare şi în limba greacă…

Cum vă spuneam, omul rămâne bujbe la vederea gestului meu. Consider că e momentul să-i dau o explicaţie:

- Le-am cumpărat în alt magazin.

În loc ca lumina înţelegerii să-i lumineze faţa, tipul arată şi mai buimac:

- Şi eu ce să fac?

- Păi, continui eu procesul explicativ, le-am cumpărat în alt magazin şi vreau să intru aici…

În sfârşit, chipul omului se luminează şi îmi răspunde că pot intra fără nicio problemă şi că nu am de ce să-i arăt cumpărăturile făcute aiurea. Şi acest lucru s-a întâmplat în oricare alt magazin: nimeni nu m-a întrebat niciodată ce am în sacoşe, nu mi-a cerut să depun lucrurile la intrare sau să le marcheze cumva.

Peste tot oamenii s-au dovedit prietenoşi şi accesibili, iar dovezile nu au întârziat să apară. După ce am intrat de două ori într-un mic magazin de lângă hotel ca să-mi cumpăr sucul cel de toate zilele, la a treia vizită vânzătoarea a luat sticla din raft şi mi-a pregătit-o de cum am intrat în magazin. Şi nu a fost singura manifestare prietenoasă de atenţie: în timp ce trag o serie de cadre pe una din arterele comerciale ale oraşului, în cadru îmi apare figura zâmbăreaţă a unui flăcău care mă salută prin ridicarea degetului mijlociu. Prietenos cum mă ştiţi, las aparatul din mână şi îi răspund prin ridicarea degetelor mijlocii de la ambele mâni, stabilind astfel o primă punte interculturală între naţiunile noastre.

Este inevitabil ca umblatul hai-hui pe străzile unui mare oraş să nu-ţi provoace o acută senzaţie de foame, lucru obişnuit pentru mine chiar şi în oraşele mai mici… Iar de mâncat în Bruxelles, să ştiţi că găseşti, nu glumă. Că e vorba de o şaorma sau de un sortiment italienesc de paste, că e vorba de un preparat cuşer sau de mâncare tunisiană, nu e nicio problemă: caracterul babilonian al oraşului te ajută. Alături de varietatea limbilor vorbite sau a feţelor întâlnite, varietatea felurilor de mâncare este copleşitoare. Iar satisfacţia mea culinară a atins culmile plăcerilor supreme atunci când, rătăcind pe una din străduţele aflate pe lângă Grand Place, dau de un restaurant grecesc! Eh, da, există şi români fericiţi în Bruxelles…

Muzeele vizitate, străzile colindate, magazinele în care ciocolata curge la modul cel mai propriu, expoziţiile admirate (multe în aer liber cum au fost cea din faţa Teatrului sau cea din Grand Place) nu au fost singurele surse de distracţie sau de interes. Drept pentru care îmi sfârşesc una din seri într-un club de salsa. Într-un club plin ochi de oameni dornici de distracţie, ce credeţi că făceau aceştia? Se drogau? Nu! Se îmbătau criţă? Nţ! Se băteau ca chiorii? Nici vorbă! Nimic din faptele obişnuite în cluburile bucureştene. Dansau! Pur şi simplu dansau până curgeau apele pe ei. Mai tineri sau mai bătrâni, dansau din toate puterile şi cât se poate de frumos, aşa că nu am avut nici un motiv să nu mă alătur lor. Din păcate, nu mult, pentru că după orele 24 transportul devine o problemă. Şi, se pare, că şi colectarea gunoiului în unele zile pentru că, într-o dimineaţă, toată strada pe care am mers spre gura de metrou era ticsită de gunoaiele depozitate la porţi.

Cu dureri de gât de cât am întors capul după toate atracţiile marelui oraş, vă recomand călduros ca, în loc să mergeţi în Asia Mică pentru a vizita ruinele anticului Babilon, să o faceţi la Bruxelles, un Babilon mult mai mare şi mai real.

Să auzim de bine!