Roşia Montană

Imagine preluată de pe whatafy.com

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Poate că niciun slogan fredonat imediat dup Revoluţia din 1989 nu a fost atât de vocal şi insistent ca renumitul “Nu ne vindem ţara!”. Anii au trecut şi am putut lesne observa că, de fapt, acesta era ceva asemănător „Prindeţi hoţul”, strigat chiar de către hoţ. Nu a existat persoană fizică sau firmă care, odată pusă în proprietatea unui teren sau a unei păduri să nu vândă terenul cât mai urgent sau să taie pădurea până la ultimul copac pentru a-şi cumpăra un SUV sau o vilă pe litoral. Dar ţara s-a dovedit destul de mare şi de bogată ca să mai fie chiar şi acum, după 22 de ani, ceva de vândut, ceva de tăiat sau ceva de prăduit.

Poate că aceste aspecte nu ar fi fost suficiente ca să mă determine să public acest articol, dar publicitatea deşănţată care se face acestui proiect nu-mi miroase deloc bine. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, potrivit spoturilor publicitare de pe la diverse televiziuni, suntem singura ţară în care, spre deosebire de minerii altor ţări, care s-au săturat de hrube şi vor să iasă la suprafaţă, ai noştri vor să intre în pământ...

Aşa că, mai jos veţi putea citi două puncte de vedere în care se spun lucrurilor pe nume. Articolele sunt primite pe e-mail, fără indicarea vreunei surse. Aşa că, dacă vreun blogger se simte lezat în drepturile sale de autor, îl rog să-mi facă cunoscut acest lucru pentru a remedia urgent situaţia. Iată primul punct de vedere.

“RMGC, lobby de 191.000 USD în presa americană. Efectul: Bloomberg i-a desfiinţat pe oponenţii proiectului

Doar 191.000 de dolari. Atît a cheltuit Roşia Montană Gold Corporation pentru servicii de lobby pe lîngă publicaţiile prestigioase The Economist, The Sunday Times, Wall Street Journal, International Herald Tribune, Bloomberg şi televiziunea Fox News. Rezultatul a meritat: Bloomberg i-a desfiinţat pe oponenţii proiectului de la Roşia Montană şi a publicat numai ştiri care promovau exploatarea de aur.

La sfîrşitul anului 2009, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a încheiat un contract pentru servicii de lobby cu Public Strategies Inc., companie de profil din Statele Unite ale Americii. Durata contractului a fost de şase luni, iar suma achitată de RMGC pentru serviciile de lobby a fost de 191.000 de dolari. Pentru această sumă, Public Strategies s-a angajat să contacteze jurnalişti din SUA şi Europa pentru a-i informa despre progresul proiectului minier de la Roşia Montană. Listele cu jurnalişti erau întocmite de firma de lobby în urma unor documentări realizate de angajaţii acesteia. Anexele contractului specifică ce jurnalişti a contactat Public Strategies pentru RMGC, de la ce instituţii media erau aceştia şi care a fost modalitatea prin care s-a luat legătura cu ei. Pe listă se află angajaţi ai unora dintre cele mai prestigioase publicaţii, agenţii de presă şi televiziuni din Europa şi SUA. Este vorba despre The Economist (săptămînal), The Sunday Times (săptămînal), Wall Street Journal (cotidian), International Herald Tribune (ediţia internaţională a lui New York Times), Bloomberg (agenţie de presă) şi Fox News Channel (televiziune din SUA).

Efectele lobby-ului Public Strategies s-au văzut în august 2010, când în Bloomberg Businessweek, revistă economică a agenţiei Bloomberg, apare un interviu pe cinci pagini cu Thomas Kaplan, unul dintre acţionarii importanţi ai Gabriel Resources, compania care controlează RMGC. Articolul, care a fost preluat şi de Ziarul Financiar în ediţia din 31 august 2010, insistă pe şomajul care ajunge la 80% la Roşia Montană şi accentuează că regiunea este „înapoiată economic“. De asemenea, Bloomberg arată că, una dintre piedicile din calea proiectului minier de la Roşia este reprezentată de locuitorii din zonă, care contestă puternic proiectul pe motive ecologiste. În interviu (de fapt, un lung articol de PR), Kaplan se declara îndrăgostit de „dealurile verzi ale Transilvaniei“ şi arăta că mineritul este „cel mai bun mijloc pentru a ajuta economia României“. Materialul apărut în Bloomberg Businessweek este semnat de Jason Kelly şi Irina Savu (corespondent al revistei), jurnalişti aflaţi pe lista celor contactaţi de Public Strategies pentru RMGC. Anterior interviului cu Thomas Kaplan, în iunie 2010, în acelaşi săptămînal apărea un articol care arăta că proiectul RMGC obţinuse aprobarea Guvernului, dar şi că preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul susţin proiectul minier.

Şi alte publicaţii de pe lista firmei de lobby au publicat articole despre Roşia Montană, dar anterior contractului încheiat între RMGC şi Public Strategies. De exemplu, în aprilie 2006, The Economist publica un articol cu titlul „Nu vrem aur, suntem români“. Iată cîteva pasaje din acel material: „În mod normal, un investitor care promite crearea a 1.200 de slujbe şi o creştere economică de două miliarde de dolari într-o ţară săracă este binevenit. Dar nu când investiţia este o mină de aur şi ţara este România. Există argumente puternice în favoarea minei, deşi acestea cu greu se fac auzite în media partizană şi uşor impresionabilă din România“. De asemenea, pe www.foxnews.com, portalul televiziunii cu acelaşi nume, au apărut în 2007 mai multe texte de opinie care arătau că ONG-urile ecologiste se împotrivesc proiectului minier de la Roşia Montană, deşi investiţia ar aduce beneficii economice foarte importante zonei. Unul dintre aceste articole prezintă filmul Mine your own business, finanţat de Gabriel Resources, în care ONG-urile sunt criticate puternic pentru că se împotrivesc unor proiecte care ar salva de sărăcie regiunile în care sunt implementate.

Contractele de publicitate ori călătoriile de documentare în Noua Zeelandă sunt instrumentele preferate ale RMGC pentru a controla redacţiile multor publicaţii şi posturi de radio/televiziune. Efectele sunt nedifuzarea informaţiilor dăunătoare proiectului aurarilor şi/sau înlocuirea lor cu unele favorabile RMGC.

Joi, 20 ianuarie, de exemplu, în faţa Ministerului Culturii, circa o sută de reprezentanţi ai unor ONG-uri au manifestat în favoarea introducerii Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO. În Jurnalul Naţional, ultima ştire publicată pe subiectul „Roşia Montană/UNESCO“ a fost în decembrie, când D. Rodwell, un expert angajat de RMGC, declara că „Roşia Montană nu poate fi inclusă în patrimoniul UNESCO“. În România liberă, ediţia electronică, a apărut articolul „Peste o sută de persoane au manifestat pentru includerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO“. Articolul a fost şters după câteva minute. El a rămas în memoria Google. Pentru a echilibra lipsa acestei opinii cu una contrară, sâmbătă a apărut un text despre scrisoarea anti-UNESCO semnată de primarul şi consilierii din Roşia Montană.

Şi în Capital e aceeaşi poveste: articolul intitulat surprins de Google “Ecologizarea zonei Roşia Montană nu se poate face nici în 200 de ani” a fost probabil considerat prea periculos pentru bugetul de publicitate aşa că a fost scos.

Vineri, 21 ianuarie, două ONG-uri au lansat un raport de cercetare din care reieşea că sunt de două ori mai numeroşi parlamentarii care susţin legea anticianură şi, respectiv, care se împotrivesc proiectului RMGC decât cei pro-cianură şi pro-RMGC. România liberă, unde ziariştii încearcă mai insistent să-şi facă datoria, a publicat articolul „Parlamentarii români ar putea salva Roşia Montană“; articolul a fost şters de pe faţa site-ului şi înlocuit, după câteva ore, cu altul mult îmbunătăţit: s-a păstrat informaţia despre parlamentarii cu pricina, dar votul lor era neutralizat cu citate din opinii ale unor susţinători ai cianurii. Echidistanţă, nu-i aşa? În Evenimentul zilei căutaţi degeaba cele două ştiri.

În august anul trecut, RMGC a dus în Noua Zeelandă o delegaţie de jurnalişti şi şefi din trusturile de presă române pentru a le demonstra că mineritul cu cianuri nu dăunează mediului. Pe listă s-au aflat:

Vlad Macovei, redactor-şef la Evenimentul zilei, Robert Turcescu (ex-Realitatea-Caţavencu), Ioan T. Morar (Academia Caţavencu), Mihai Tatulici (R-C), Livia Dilă (B1 TV), Doru Buşcu (director editorial A.C.), Emil Hurezeanu (preşedintele Grupului R-C), Daniel Apostol (director executiv Money Channel), Floriana Jucan (director general Q Magazine), Sorin Freciu (preşedintele Consiliului de Administraţie al R-C), Rareş Bogdan (Ziua de Cluj) şi Roxana Voloşeniuc (Elle). Evenimentul a fost organizat de Corina Vinţan, fost purtător de cuvînt al Ministerului Afacerilor Externe şi partener al Links Associates, firmă de PR. Majoritatea participanţilor a scris în termeni pozitivi despre tehnologia exploatării cu cianură folosită de RMGC.

(Silviu APOSTOL, Mircea TOMA)”

Alt punct de vedere ne spune:

“România a pierdut în perioada 1952-1960 printr-o firmă sovieto-română, cea mai mare rezervă energetică a ţării, 17.288 tone de uraniu. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a supărat foc, pentru că sovieticii nu ne-au dat nouă utilaje pentru extragerea uraniului. Politicienii de astăzi vor să dea unei firme canadiano-române cu acţionariat american zăcămintele de metale rare şi preţioase de la Roşia Montană în schimbul locurilor de muncă (praf aruncat în ochi). Participaţia României în această firmă este de doar 20% şi riscă să ajungă la 0,6% în urma ultimei majorări de capital, la care acţionarul român nu a putut participa. Statul urmează să suporte cheltuielile de întreţinere a barajului şi a sistemelor de captare, monitorizarea emisiilor de acid cianhidric, pompare şi tratare a apei pe o perioadă nedeterminată, estimate la 12 milioane de euro anual. (...)

Statul român ar primi 4% redevenţe pentru aur şi argint. Presa vorbeşte despre majorarea acestui procent la 6% prezentat ca o negociere reuşită, fără să se spună că în ţări ca Africa de Sud redevenţele pentru metale preţioase sunt de minim 20%.

În cele 200 de milioane de tone de minereu care se doresc a fi procesate cu cianuri la Roşia Montană se estimează a fi 1,5 grame de aur pe tona de minereu şi 11,7 grame de argint pe tonă. Dacă nu vi se pare o exploatare rentabilă, aveţi dreptate! Motivaţia pentru acest proiect stă în metalele rare care însoţesc zăcămintele de aur:

Vanadiu – 2.500 grame pe tonă, arseniu – 5.000 grame pe tonă, titan – 1.000 grame pe tonă, molibden - 10 grame pe tonă, nichel - 30 de grame pe tonă, crom - 50 grame pe tonă, cobalt - 30 grame pe tonă, galiu - 300 grame pe tonă, germaniu - 20 grame pe tonă, wolfram etc.

Dacă punem aceste resurse în context mondial, epuizarea resurselor de energie şi nevoia dezvoltării energiilor regenerabile, a panourilor fotovoltaice şi turbinelor eoliene, descoperim că prima criză cu care se va confrunta lumea nu va fi cea petrolieră, ci a metalelor neferoase.

Galiu, spre exemplu, care se găseşte la Roşia Montană în cantităţi de 300 de ori mai mari decât aurul, este folosit în fabricarea panourilor fotovoltaice şi preţul actual este de 900 de dolari/Kg. Utilizarea lui va creşte pe măsură ce tehnologiile vor fi perfecţionate şi rentabilitatea energiei solare va creşte cu scumpirea petrolului.

26% din resursele de cupru extractabil din scoarţa Pământului s-au pierdut deja în gropi de gunoi. Închiderea minei de cupru de la Roşia Poieni pentru a se face loc RMGC a dus la disponibilizarea a sute de muncitori, de care oficialii Gold Corporation nu îşi aduc aminte când fac calculele locurilor de muncă.

Din anumite informaţii, în contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcământul. Falsa desecretizare trâmbiţată de Traian Băsescu nu a făcut lumină asupra acestui aspect.

Turcia, Cehia, Grecia, Costa Rica, Germania, Argentina, Filipinie au interzis mineritul cu cianuri (de ce guvernanţii noştri permit?!).

Parlamentul European a cerut Comisiei Europene interzicerea acestei tehnologii de minerit până la sfârişitul anului 2011. Aduceti-vă aminte de accidentul de la Baia Mare de acum 10 ani. Ungaria l-a considerat cea mai mare catastrofă după Cernobâl. Statul român are de plătit circa 200 de milioane de dolari despăgubiri.

La Roşia Montană ar urma să se folosească aproximativ 1.561.000 tone substanţe periculoase, dintre care 84.000 tone de cianură în cea mai mare carieră cu crater deschis din Europa şi cel mai mare baraj, înalt de 185 m. Gândiţi-vă la efectele pe care un posibil accident le-ar avea asupra Deltei Dunării, un ultim bastion european pentru protejarea biodiversităţii.

Roşia Montană este unul dintre siturile cele mai bogate în resurse de patrimoniu cultural ale României, cuprinzând într-un teritoriu întins pe cca. 650 ha, 50 monumente istorice clasate, dintre care 7 desemnate ca monumente de valoare naţională şi universală. De asemenea, patrimoniul cultural de la Roşia Montană este recunoscut şi prin Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional.

Acest statut juridic de protecţie plasează Roşia Montană înaintea multor oraşe prin numărul şi valoarea monumentelor istorice şi pe primul loc între aşezările rurale ale României. Conform legii, protejarea şi punerea în valoare a acestor valori instituite reprezintă lucrări de utilitate publică, de interes naţional.

Academia Română, Casa Regală, ICOMOS (Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor), ca organizaţie expert a UNESCO, Ad Astra, Alburnus Maior, ONG-uri din România şi internaţionale, numeroşi experţi, instituţii, studenţi şi cercetători români din străinătate (RSSA, LSRS) recomandă şi susţin includerea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO.

Constatăm că ruşinea de a fi român şi lipsa de reacţie a românilor în faţa nedreptăţilor a fost indusă de aceleaşi televiziuni care, astăzi sunt complice la cel mai mare jaf din istoria poporului român.

Vă aflaţi printre puţinii care au rezistat campaniei de dezinformare în care au fost angajate televiziunile, de aceea vă solicităm implicarea nu doar ca simplu semnatar, ci ca militant, să faceti cunoscut adevărul despre proiectul minier de la Roşia Montană.”

Mesajul în care am primit cel de al doilea punct de vedere se încheie cu îndemnul de a citi şi da mai departe dacă eşti preocupat de viitorul acestei ţări. Este exact ceea ce am făcut.

Să auzim de bine!
Adăugare pe 22.02.2011: Instituţia imparţială şi de o neutralitate proverbială, pe numele ei C.N.A. a amendat un post de televiziune pentru că a prezentat un reportaj dezechilibrat despre Roşia Montană. Gestul mă determină să număr câte reportaje dezechilibrate pe diferite teme se prezintă zilnic pe diferite posturi şi nimeni nu zice nimic. Acelaşi gest mă determină să întreb cu naivitatea care mă caracterizează: reclama deşănţată care i se face nu e o imagine dezechilibrată? Interviurile numai favorabile care se prezintă permanent nu sunt imagini dezechilibrate? Dar toate astea sunt nimic faţă de grija care o am faţă de Preşedinte. Va fi amendat pentru intervenţia sa în favoarea proiectului?