Altruismul părintesc

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

O veche legendă scandinavă ne povesteşte despre un tânăr îndrăgostit de o domniţă frumoasă, dar rea. În semn de iubire, aceasta îi cere tânărului să-i aducă inima mamei lui. Orbit de iubirea ce i-o purta, acesta îi execută crunta dorinţă. Pe când se întorcea cu inima palpitândă a mamei în mână, se împiedică şi cade, lovindu-se la un genunchi. În acel moment, dinspre inima rostogolită pe trepte se aude vocea mamei:

- Te doare, puiul mamei?

Este greu de imaginat o iubire mai devotată şi mai curată decât cea a unui părinte pentru copilul său. Iar întâmplarea povestită în rândurile de mai jos se constituie într-un minuscul omagiu adus acestei iubiri.

Mă îndrept spre locuinţa mamei în cadrul vizitei cotidiene matinale. Deşi frigul s-a mai ostoit, aleile dintre blocuri sunt încă greu de parcurs din cauza gheţii ascunse sub zăpada murdară. La un moment dat, văd în faţă o scenă care îmi creşte adrenalina. O doamnă vârstnică şi corpolentă era căzută în genunchi, în timp ce un domn se străduieşte să o ajute să se ridice. Amator de fapte bune cum mă ştiţi, măresc imediat pasul şi ajung lângă perechea cea chinuită. Domnul cel cărunt îmi explică cum a văzut-o căzând şi acum încearcă să o ridice de unul singur.

Las la o parte preocupările personale, îmi pun braţul doamnei după gât şi, ţopăind într-un picior în acompaniamentul strigătelor de durere, reuşesc să o apropii de un maldăr de zăpadă îngheţată. Pun repede un carton pe jos şi o rog să se aşeze până voi chema salvarea, timp în care biata femeie îşi strigă durerea cumplită.

Cât timp vorbesc cu cei de la serviciul de urgenţă am prilejul să-i observ piciorul. Deşi o amăgisem că nu e rupt, din păcate, lucrurile chiar aşa stau. Cu toată acoperirea oferită de ghetuţă, se vede osul tibiei cum a format o umflătură sinistră în dreptul gleznei, iar laba piciorului are o poziţie nefirească, oarecum perpendiculară faţă de cea normală.

Odată preluată solicitarea de cei de la serviciul de urgenţă, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să o veghez până la sosirea ambulanţei. Prilej de a asculta, fără să vreau, o conversaţie telefonică între bătrâna doamnă şi fiica ei:

- Cine o s-o mai ducă la grădiniţă, mamă, cine? Ce te faci tu acum?

Înţelegeţi? Pe biata doamnă nu o preocupa starea sănătăţii ei viitoare, nici durerile, nici ghipsul sau spitalizarea care vor veni, nu o preocupa moşul ei sau cine îi va face de mâncare. În toată durerea care o copleşise, singura ei preocupare era cine îi va ajuta fiica şi va duce nepoţica la grădiniţă.

Să auzim de bine!