Deosebirea dintre muncitorul român

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Mi-am cumpărat o maşină bengoasă. Străină, deşi în zilele noastre, nu prea mai ştiu la ce se referă termenul, pentru că toate sunt străine. În portbagaj am găsit un set de capace superbe. Cunoscând drumurile şi structura etnică a populaţiei României, decid că este imperios necesar să le montez antifurturi. Vorbesc cu un prieten care lucrează într-o instituţie dotată cu un atelier de prototipuri:

- Omule, ai acolo un strungar priceput? Am nevoie să-mi facă cineva nişte antifurturi babane.

Omul îmi răspunde că are, că va vorbi şi peste o oră primesc telefon de la el prin care mă chema la el vineri după amiază ca să tratez cu meşterul. Mă prezint punctual la întâlnire, îi arăt meşterului capacele, maşina şi îi sugerez câteva dorinţe de-ale mele privind montarea lor. Omul face câteva măsurători şi îmi dă întâlnire vinerea viitoare. Ne despărţim cu promisiunea mea:

- Nea, matale le faci, îmi spui cât costă şi eu îţi dau banii.

Mare atenţie la acest aspect: nu am negociat o sumă, eram dispus să plătesc cât îmi cere. Plec cu o oarece îndoială în suflet întrebându-mă de ce îi trebuie o săptămână. Eu nu sunt un aşa bun strungar, şi totuşi nu mi-ar fi luat mai mult de o zi. În vinerea următoare mă prezint la meşter. Vesel, cu sufletul ca o floare, îl întreb cu nevinovăţie:

- Ei, cum e, nea? Sunt gata? Ia să le văd cum arată.

Stupoare! Omul îmi răspunde că nu a putut face nimic pentru că a fost prezent şeful lui în toate zilele. Încerc să îi sugerez că le putea face după plecarea şefului sau dimineaţa, devreme. Zadarnic. Plec abătut cu promisiunea lui că vor fi gata vinerea viitoare. Deja aveam aprins becul de la neuronul de avertizare: ceva nu e în regulă cu personajul! Revin în vinerea următoare. Aveam deja o stare de nelinişte care s-a adeverit: omul nu era gata cu ele nici acum. După ce îl las să îmi înşire iarăşi nişte motive aberante, îi cer capacele. Oroarea ororilor! Ca să facă găurile de prindere pentru antifurturi, ipochimenul marcase capacele prin zgâriere pe faţă! Capacele erau distruse iremediabil, chiar dacă le puneam toate antifurturile din lume. Îmi ies din papuci şi refulez tot năduful:

- Bine, măi tembelule, mă ţii de trei săptămâni pentru patru găuri şi mai şi zgârii capacele! Nu ai înţeles că nu m-am tocmit? Puteai să îmi ceri pe ele cât ai tu salariul pe lună, om de nimic ce eşti! Ştii să te duci în piaţă să faci grevă că ai salariul mic, dar când ai ocazia să faci un ban, zaci ca o putoare.

Plec de la el cu moralul la pământ. Ajuns aproape de casă trec pe lângă un punct termic, ocazie cu care îmi amintesc de dotările pe care le au. Opresc, intru şi dau de un aborigen. Îi explic problema cu ultimele resurse nervoase, omul iese, se uită la maşină şi spune:

- Da, le pot face, dar să nu veniţi mai devreme de o oră pentru că s-ar putea să nu fie chiar gata.

Îi las capacele, încui maşina şi plec zguduit oarecum de răspunsul omului care, după cele pătimite, mi se părea utopic. Îmi dau curaj cu gândul că stau relativ aproape şi că voi putea veni mai pe seară să duc maşina în parcarea mea, iar în zilele următoare voi putea trece mai uşor pe la el să văd ce a mai făcut. Mă întorc peste două ore, mai mult din curiozitate, decât cu vreo speranţă. Omul mă aştepta. Îl iau scurt:

- Ei, să nu-mi spui că sunt gata.

- Ba da, zice omul cu un zâmbet blajin. N-au fost gata chiar într-o oră, dar le-am şi montat.

Mă uit neîncrezător la maşină. Este superbă cu capacele montate şi asigurate. Mă aplec şi le verific bucată cu bucată. Sunt inteligent făcute şi foarte frumos finisate. Radiind de fericire mă întorc spre el, ducând mâna la portmoneu:

- Nea, e perfect. Acu’, ia spune-mi te rog cât face?

- Ştiţi, nu vreau să vi se pară mult, dar am muncit ceva la ele.

- Omule, asta e treaba matale, mie spune-mi cât face.

- Cincizeci de mii vi se pare mult? mă întreabă el sfiit.

Sunt consternat. Nu ştiu dacă îşi bate joc de mine sau e serios, dar faţa lui nu lasă loc îndoielii: omul e sincer. Scot o bancnotă de cinci sute de mii.

- Te rog frumos să iei banii ăştia, nu-mi pot bate joc de munca matale.

Am rămas prieteni şi m-a ajutat în continuare ori de câte ori am avut nevoie. Asta e deosebirea dintre muncitorul român.

Să auzim de bine!