"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

vineri, 9 decembrie 2011

Căruţaşii României

Imagine preluată de pe ziare.com
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cărăuşia este o meserie veche. Veche de pe vremea când s-a inventat roata, deşi există mărturii că anterior, oamenii foloseau şi alte metode, cum ar fi cârca sau măgarii cu samare.
Strâns conectaţi la realităţile europene, dacii au aderat cu mic şi mare la practicarea acestei meserii, cu evidente foloase în ceea ce priveşte eficienţa. Pe cale maternă sau paternă, îndeletnicirea s-a transmis până în zilele nostre sub forme diferite, una mai pitorească decât alta.
Să nu credeţi că acum, când mijloacele de informare au explodat pur şi simplu în ceea ce priveşte diversitatea şi amploarea, românii noştri (adică strămoşii dacilor) au rămas stană de piatră. Au apărut şi pe teritoriul patriei noastre camioane, microbuze sau autoturisme. Toate cu scopurile vădite de a transporta mărfuri sau persoane. Dar românul păstrător al tradiţiei cum îl ştim, nu a renunţat la căruţă. Căruţă pe care avem ocazia să o vedem pe orice categorie de drum sau şosea din ţară, indiferent dacă i se permite sau nu accesul.
În paralel cu dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de cărăuşie, s-au dezvoltat (după cum spuneam) şi mijloacele de comunicare, televiziunea şi radioul fiind doar două dintre ele. Astfel, datorită acestor mijloace, românul nostru poate fi conectat permanent la noutăţile zilei, la ştirile cele mai importante.
Unele din aceste ştiri se referă aproape zilnic la accidente produse de căruţaşi. Mai precis, din cauza lipsei mijloacelor de semnalizare. Aproape nu e zi ca să nu deschizi televizorul şi să nu vezi imagini groaznice de la un accident (deşi termenul mi se pare impropriu) produs din această cauză, a lipsei unei semnalizări elementare a căruţei.
La mijloacele moderne folosite pentru transmiterea informaţiei, se mai poate adăuga un mijloc, cel puţin la fel de eficient: gura lumii. Prin acest sistem, informaţiile ajung de la un capăt al ţării la altul la o viteză apropiată de cea a gândului.
Coroborând doar aceste două surse, putem ajunge la concluzia că orice căruţaş din România este la curent cu ultimele mortalităţi în domeniu, la fel de bine ca mine sau oricare dintre voi. Nu îmi pot imagina că există un singur căruţaş în ţara asta care să nu fi auzit că au murit oameni nevinovaţi din cauză că un camion (sau un autoturism) a intrat din plin într-o căruţă nesemnalizată.
Şi atunci, mă întreb şi vă întreb, de ce căruţaşul român continuă să mergă cu căruţe nesemnalizate pe drumurile publice? Pornind de la prezumţia de nevinovăţie că are creier, ce este în creierul lui atunci când, după ce vede sau aude o astfel de ştire, se suie în căruţă şi iese în şosea la fel de nesemnalizat ca pe vremea dacilor?
Să auzim de bine!

5 comentarii:

  1. Rade de noi sau de el. Un rasu'-plansu' de toata "frumusetea". Sunt inconstienti, cum inconstienti sunt si cei ce pe permit accesul. Dar la noi nimic nu e cum ar trebui sa fie si habar n-am daca-i bine sau rau. Suntem pastratori de traditii cand vine vorba de tampenii, dar uitam sa ne-mracam portul popular pe care-l inlocuim imediat cu ceva adus din Turcia sau SUA. Ca-i mai chic. Carutele fac parte din folclor si fara ele am fi mai intregi, mai multi si mai inteligenti. Dar, de ce????

    RăspundețiȘtergere
  2. @ QED: Poţi să adaugi şi o doză mare de iresponsabilitate specifică, bine conturată de cei 50 de ani de comunism, ani în care "tătucul" avea grijă de toate, noi de ce să ne mai preocupăm... mai bine hai la o ţuică la cârciuma satului...

    RăspundețiȘtergere
  3. Tot astfel ies pe strada domni cu parul grizonat pe biciclete vechi,fara stopuri,nedotate.Circula cum vor,pe mijlocul strazii(in provincie,nu stiu daca se intampla si in Bucuresti).Nu semnalizeaza schimbarea directiei de mers,circula ca pe ogor.Nu privesc decat inainte,nu-i intereseaza nici stanga,nici dreapta,strada este doar a lor.Domnii mei,traim in Romania!...

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Anonim: Da, te cred, numai că, din păcate, mor mulți...

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!