România mută

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Astăzi nu vreau ca să mă refer la muţenia românilor faţă de orice măsuri antipopulare luate de vreun guvern postdecembrist.

Nu mă voi referi nici la muţenia protestatarilor români care, atunci când participă la o demonstraţie, preferă ca să danseze dansul pinguinilor, în loc să îşi strige nemulţumirile.

Nu mă voi referi nici la muţenia românilor care, preferă ca să plece pe muteşte la muncă în străinătate ascultând îndemnurile prezidenţiale, în loc să îşi strige drepturile.

Nu mă voi referi nici la muţenia românilor care, îşi lasă oraşele conduse de bande de interlopi, în loc să îşi strige la ei, afirmându-şi autoritatea.

Nu mă voi referi nici la muţenia românilor care, acceptă să li se desfiinţeze spitalele, în loc să îşi strige suferinţa.

Nu mă voi referi nici la muţenia românilor în faţa unei justiţii corupte şi viciate, care îi îndepărtează la ani lumină de noţiunea de stat de drept.

Nu mă voi referi nici la muţenia românilor în faţa propriilor lor copii, copii tot mai debusolaţi, mai vulnerabili şi mai lipsiţi de educaţie.

Nu măvoi referi la niciuna din aceste probe de muţenie date de românii ultimilor douăzeci şi unu de ani. Astăzi mă voi referi la o nouă muţenie apărută pe scara muţeniei româneşti. Este vorba de muţenia muzicală.

Nu ştiu ce calcule meschine şi cărora nu le găsesc nicio justificare logică, au determinat guvernanţii să născocească un nou bir, o nouă taxă, cea privind drepturile de autor. Şi nu mă refer aici la legalitatea taxei, pentru că ea mi se pare un drept legitim pentru orice producător al unei opere, ci mă refer la modul ei de aplicare. Ca un grup de nuntaşi să plătească o asemnenea taxa, poate fi mai mult sau mai puţin justificat. Dar ca un taximetrist să fie pus la plata unei asemenea taxe pentru că ascultă muzică în timp ce transportă un client, este de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Ce îi rămâne taximetristului de făcut? Să plătească taxa, sau să închidă aparatul de radio când se suie clientul? Iar salariatului care ascultă muzică la un mic radio în timp ce lucrează, ce îi rămâne? Să nu mai asculte muzică sau să îşi recupereze taxa de la colegi?

Nicicând, niciunde, oamenii nu au trăit într-o lume atât de absurdă ca aceea în care trăiesc românii de azi. Dar, se spune că maioul îţi este mai aproape de corp decât cămaşa. Aşa că, ce să mă mai căinez pentru şoferul de taxi sau nu ştiu ce salariat? De ce să mor eu de grija altuia, când pot muri de grija mea? Iar grija mea este următoarea. Sunt un ascultător fidel şi consecvent al muzicii greceşti, indiferent de gen. Şi atunci, mă întreb: Ce garanţie mi se oferă că taxa pe care o voi plăti se duce direct în conturile soliştilor greci pe care îi ascult?

Să auzim de bine!