Olanda, prietena lui Băsescu

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Vuieşte mass media de eşecul diplomaţiei româneşti. Vuiesc politicienii, vuieşte Guvernul şi vuieşte Parlamentul. Practic, cu excepţia ministrului de externe Baconschi, toată lumea vuieşte. De fapt, mi se pare normală reacţia lui Baconschi: ce are un ministru de externe cu politica externă a unei ţări? A adus voturi numai el ştie cum? Perfect! Aici se termină rolul lui. Că doar pentru asta sunt miniştri de externe…

Iar dacă cineva e supărat pe acest lucru, atunci să dea vina pe Băsescu, nu pe Baconschi. Că doar Băsescu şi-a asumat răspunderea, nu el… Dincolo de toată forfota şi toată umilinţa, două lucruri se desprind clar.

Primul, este declaraţia reprezentantului Olandei. Declaraţie în care Olanda îşi motivează cât se poate de clar refuzul: România nu este un stat de drept. Ce înseamnă acest lucru? Nu cred că este nevoie de o pregătire politică deosebită pentru a înţelege că dacă un stat nu este un stat de drept, înseamnă că este un stat în care legea nu funcţionează. Ce folos că respectivul stat are legi (şi noi avem o pozderie, slavă Domnului!)? Toate legile din lume nu fac două parale dacă nu sunt aplicate, dacă mecanismele justiţiei nu acţionează conform acelor legi şi în spiritul dreptăţii. Cum poţi spune că România este un stat de drept, când beizadeaua unui justiţiabil face legea într-un mare oraş al ţării, având în cârcă zeci de dosare penale, dar nicio condamnare? Cum poţi spune că România este un stat de drept când o judecătoare este prinsă conducând beată mangă o maşină, iar justiţia o repune pe funcţie? Cum poţi spune că România este un stat de drept când un violator sau un criminal feroce sunt eliberaţi pe motiv de bună purtare? Şi ar însemna ca să blochez funcţionarea blogului dacă aş enumera toate cazurile relatate de mass media într-o singură săptămână. Dar haideţi ca să vedem şi al doilea aspect, aşa, ca să fie lucrurile mai clare.

Într-o cuvântare pe care am văzut-o la televizor, Preşedintele Băsescu se arăta stupefiat de comportarea magistraţilor români. Cu respectiva ocazie, el nu înţelegea cum a fost posibil ca justiţia să elibereze un infractor pentru capturarea căruia lucraseră instituţiile din patru (4) ţări, pe motivul lipsei de probe! Câte ţări ar fi trebuit ca să conlucreze, după părerea justiţiei române? Toate ţările membre ONU? Da, domnule Băsescu, deşi dumneavoastră ca preşedinte nu aveţi voie ca să vă amestecaţi în treburile justiţiei, sunt nevoit ca să vă împărtăşesc nedumerirea. Care nedumerire ascunde, de fapt, aceeaşi situaţie penibilă: la 21 de ani de la Revoluţie, România încă nu este un stat de drept.

Iată cum, deasupra problemei triste a neadmiterii în Spaţiul Schenghen, se întâlnesc o ţară şi un preşedinte cu aceeaşi constatare umilitoare: România nu ete un stat de drept. Iată cum o ţară şi un preşedinte nu pot înţelege şi acccepta o justiţie schioapă, o justiţie pe care, vă rog să mă credeţi, o consider cea mai coruptă instituţie a statului român. Şi, după cum merg lucrurile, nici nu îşi va reveni curând.

Să auzim de bine!