Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată mai jos câteva semne, unele rău, altele bine prevestitoare care, odată cunoscute, cu siguranţă că vor uşura înţelegerea problemelor vieţii.
S-a vărsat sarea – o să te cerţi cu cineva, că doar n-o să te cerţi de unul singur.
S-a vărsat zahărul – o să te impaci cu cel cu care tocmai te-ai certat.
S-a varsat cocaina – o să ai halucinaţii şi vedenii fantasmagorice cum că o duci bine.
Ţi se zbate ochiul – vrea sa scape! Atenţi să nu-ţi cadă în ciorba fierbinte!
Ţi-a căzut furculiţa – vei avea oaspeţi, aşa că pregăteşte şi nişte linguri.
Ţi-a căzut săpunul – se va întâmpla ceva neaşteptat, rău sau bine, în funcţie de cum se va sparge sau nu oglinda din baia comunală!
Rândunelele zboara jos – va fi ploaie.
Văcuţele zboară foarte jos – s-a vărsat cocaina...
A plesnit oglinda – o să ţi se întample ceva rău. Uite-te în oglindă ca să vezi dacă e cineva în spate...
A plesnit elasticul de la chiloţi – o sa ţi se întâmple o ruşine mare sau o ruşine mică, dar oricum se va întâmpla una din ele.
A plesnit prezervativul – mai bine plesnea oglinda...
A trecut o pisică neagră prin faţă – aşteaptă ca să îţi plesnească prezervativul, dorindu-ţi ca, mai bine să fi plesnit oglinda...
A căzut o stea – pune-ţi o dorinţă, dar verifică să nu fie un satelit, pentru că atunci nu se mai îndeplineşte.
Ţi-a ieşit cineva în cale cu un vas gol – dacă e un vas de sânge, sună la 112.
Te mănâncă palma stângă – o să primeşti bani şi o să te mănânce nasul.
Te mănâncă nasul – iei bătaie dacă te-a mâncat palma stângă şi nu ai adus banii acasă.
Te mănâncă palma dreaptă – vezi un dermatolog, nu e bine. Posibil să ai râie.
Te mănâncă fundul – o să ai parte de o aventură, nu glumă!
Te mănâncă organul sexual – vei face o vizită. Recomandabil la doctor.
Nu ţi s-a deschis paraşuta – te-a mâncat în fund, mai ales că ţi-a crăpat şi oglinda înainte ca să-ţi treacă o pisică neagră prin faţă.
Te întâlneşti cu coşarul – ai băut la crâşmă şi acum e 3 dimineaţa.
Te întâlneşti cu o gravidă – te bucuri că nu ţi-a plesnit prezervativul, deşi ţi s-a spart oglinda când a căzut peste o pisică neagră...
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!