Spiritul românilor (1)

Imagine preluată de pe mcfarlanes-figures.com

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Prezenţa ţiganilor pe meridianele lumii, comportamentul schimbat tot mai în rău al românilor, violenţa, neamprostia, cupiditatea şi multe alte tare care macină azi societatea noastră a trezit în piepturile de aramă ale românilor o întrebare firească. Şi anume, care e spiritul românilor?

Grea întrebare, greu răspuns. Şi, ca de obicei, este foarte greu ca să accepţi că un efect are doar o singură cauză. Drept pentru care se fac tot felul de dezbateri în mass media, cu diferiţi invitaţi, cu diferite pregătiri.

Stau în staţia de la Apaca, aşteptând un 105 spre Drumul Taberei. Întâmplător, văd un cetăţean care se plimba agitat prin staţie, uitându-se când la plăcuţa cu numele staţiei, când la călătorii care aşteptau. Având antecedente numeroase, sunt convins că mie mi se va adresa cu vreo întrebare, aşa că îmi scot căştile şi mă pregătesc. Şi chiar aşa se întâmplă, omul vine drept la mine şi mă întreabă dacă din staţia asta poate lua 139 spre Ispirescu. Îi răspund cât se poate de clar şi de competent că nu din staţia asta ci, deşi pare paradoxal, din staţia aflată peste drum, pentru că 139 face un ocol la Leu şi revine spre Ispirescu pe un alt traseu. Cetăţeanul mă ascultă disciplinat şi cu cel mai mare interes, îmi mulţumeşte şi îşi reia locul în staţie cu ochii la plăcuţă. Mai aștept câteva minute bune, autobuzul meu vine, mă sui, se pune în mişcare, dar omul rămâne în acelaşi loc, fără vreo intenţie de a traversa, holbându-se în continuare la plăcuţa cu numele staţiei. Ce l-a determinat ca să acţioneze în acest mod? Conservatorismul? Conservatorismul se manifestă atunci când ştii sau posezi deja ceva, ori el nu ştia nimic depre problemă. Cred că, mai degrabă, frica! Frica de a face ceva ce lui nu i se părea a fi în ordinea firească. Dacă 139 are staţia pe dreapta pe sensul spre Apaca, cum să aibă aceeaşi staţie şi pentru sensul invers? presupun că se gândea bietul om.

La televizor urmăresc o emisiune la care participă şi academicianul Eugen Simion. Profesor universitar, membru al Academiei (nu ştiu dacă mai este preşedintele ei), personalitatea lui impune respect şi atenţie. Tema emisiunii este tocmai aceasta, despre spiritul românilor. Profesorul Simion intervine în discuţie cu câteva exemple. Atunci când americanii şi-au pus această întrebare, ne spune domnul profesor, după îndelungi cugetări, răspunsul lor a fost: Constituţia! Toată viaţa lor, toată activitatea, toate faptele se învârt în jurul respectării constituţiei. După care, profesorul Simion ne dă şi exemplul francezilor care, răspunzînd la aceeaşi întrebare, au spus: Limba! Francezii îşi iubesc limba, sunt mândri de ea şi o respectă mai mult decât oricine. Şi a venit şi rândul românilor. Aici, profesorul punctează cu un exemplu ilustrând influenţa mass media asupra imaginii şi spiritului unui popor şi ne spune: Vedeţi dumneavoastră, cazul Cofariu. Datorită unei televiziuni irlandeze, el a fost prezentat ca fiind un cetăţean maghiar, care a fost bătut crunt de nişte români dezlănţuiţi. Ce folos, continuă profesorul, că ulterior, s-a dovedit că el era un român, care a fost bătut de nişte cetăţeni de altă naţionalitate, cu ocazia unei încăierări în cine ştie ce crâşmă! Aţi citit cu atenţie? Am reprodus spusele profesorului din memorie, dar memoria mea nu m-a înşelat niciodată. Ei, deci, aţi citit cu atenţie? Şi ce este scris cu bold? Şi ce trăsătură aţi observat la spiritul domnului profesor? Frica, nu-i aşa? Frica de a nu supăra cetăţenii maghiari. Când a fost să vorbească de acuzaţii la adresa unui român, nu a avut nicio reţinere. Dar când a fost vorba de maghiari, s-a exprimat cu sintagma cetăţeni de altă naţionalitate! Iar, în acelaşi spirit, dacă în cazul românului acuzat s-a exprimat ca fiind vorba de o problema înteretnică, a schimbat registrul şi s-a referit ca la o bătaie oarecare atunci când era vorba de acuzat maghiarii.

Departe, foarte departe de mine gândul de a critica sau acuza o personalitate de talia domnului profesor, căruia îi port un respect neschimbat. Dar zi de zi şi în proporţii de masă (vorba lui Lenin) văd asemenea exemple de frică, sub diferitele ei forme: frică de necunoscut, frică de alţii, frică de nou, frică de ţigani, frică de vecin, frică de unguri, frică de... Desigur că, acestea au fost doar două exemple, și astea dintr-o experiență personală. Dar cred că suficient de sugestive... Cam aceasta, cred eu, este trăsătura definitorie a spiritului românesc.

Să auzim de bine!