Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Timp de şapte episoade v-am împuiat capul cu motivele pentru care nu îmi plac filmele americane. Ei bine, credeaţi că scăpaţi, nu? Aşa este, nu aţi scăpat, mai am un motiv. Este motivul care face atracţia filmelor poliţiste, este ceea ce eu numesc şablonul preciziei premeditării.
Nu sunt poliţist şi nici nu desfăşor activităţi în domeniu. Dar am observat cu stupoare că, un simplu drum până la Billa implică riscuri niciodată ştiute sau măcar presupuse. În orice moment apar variabile care mă abat de la planul iniţial: e un echipaj de poliţie în dreptul intrării şi atunci nu pot tăia linia continuă, aşa cum aş dori, nu găsesc imediat cărucior sau dacă găsesc nu îl pot decupla de celelalte, dacă intenţionez să cumpăr făină de Dobrogea găsesc făină de Baia Mare, rândul la care mă aşez se opreşte pentru că se blochează casa sau suntem anunţaţi să mergem la altă casă pentru că asta s-a închis şi multe altele. O mulţime de lucruri care se întâmplă cum vor ele, nu cum aş vrea eu şi care îmi dau peste cap orice estimare de timp sau fapte. Ei bine, nimic din toate astea nu se întâmplă în filmul poliţist.
Marele spărgător de bănci stabileşte cu şoferul ca acesta să vină fix la 14.27 în faţa băncii ca să-l ia şi, culmea, şoferul nu numai că vine fix la ora stabilită de parcă ar circula singur prin aglomeraţiile americane, dar găseşte loc de parcare chiar în faţa băncii.
Poliţistul urmărit de criminalul fioros nu numai că se refugiază pe acoperişul clădirii (locul cel mai indicat pentru a fi prins la strâmtoare) dar, în momentul când banditul scoate pistolul ca să tragă, ei bine, exact atunci trece pe şoseaua alăturată un camion plin ochi cu bumbac sau cutii din carton, iar bravul poliţist nu ezită să se arunce şi astfel scapă.
Banda veroasă care atacă o bancă multinaţională în plină zi ştie cu precizie de secunde când va veni poliţia, când aceştia vor tăia curentul sau fix momentul când trupele speciale vor interveni. Nimic nu îi poate întârzia pe aceştia în respectarea graficului făcut de bandiţi. Nu există aglomeraţie, nu există pene, nu există niciun factor perturbator.
Răpitorii nemiloşi ai unor copii nevinovaţi cer depunerea pungii cu bani într-un coş de gunoi, coş care se găseşte fix în locul indicat de ei şi pe care nu îl scotoceşte niciun vagabond.
Urmăriţi sau urmăritori, cu toţii ştiu când vor găsi loc de parcare, când va trece sau nu trenul, la ce oră fixă va veni vecinul care s-a dus să-şi cumpere o sticlă de lapte, iar victima va veni fix la ora presupusă de infractori şi va face exact ce aceştia au presupus. Niciodată nu am văzut vreo scenă în care bandiţii să estimeze că victima să nu închidă uşa şi, când colo, aceasta închide uşa stricând tot scenariul.
Trăiesc într-o lume reală, înconjurat de întâmplări reale, iar aceste exactităţi şi lipsa oricărei abateri mă determină să îmi doresc tare mult să trăiesc şi eu ca în film. Măcar odată pe săptămână, atunci când merg la cumpărături...
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!