Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
După cum cred că aţi observat citind rândurile acestui blog, nu mă număr printre admiratorii preşedintelui. Minciunile, promisiunile fără acoperire, grosolănia, lacrimile de crocodil şi alte câteva, sunt lucruri pe care nu le agreez vreunei persoane, cu atât mai puţin unui preşedinte. Dar, în aceeaşi măsură, nu mă număr nici printre admiratorii Regelui Mihai, lozinca cu neamestecul unui rege în politică nemaifiind crezută nici de cei care o enunţă, iar regalitatea fiind o instituţie împovărătoare.
Cu toate acestea, vă rog să mă credeţi că m-a durut inima când am văzut celebra, de acum, scenă de la nu ştiu ce conferinţă internaţioanlă, în care Băsescu nu numai că era total neglijat de ceilalţi participanţi, dar aproape că era îmbrâncit. Desigur că, în respectiva ipostază a fost adus de numeroasele sale gafe, ca să folosesc un eufemism. Dar totuşi, el era preşedintele unei ţări, Preşedintele acestei ţări. Şi nu am avut nicio bucurie ca să asist la o asemenea manifestare.
Ne uităm cu gâturile întinse spre State, văzând în ei un model din care, până acum nu am reuşit decât să copiem tembelisme, inclusiv evenimentul numit Halloween. Şi aşa cum mă uit eu cu gâtul întins spre State, observ că, atunci când un preşedinte, indiferent de partidul căruia îi aparţine, intră în vreo sală, ei bine, publicul, indiferent de coloratura politică, se ridică şi aplaudă. Mi se pare un gest cât se poate de civilizat, având în vedere că ei sunt mai conştienţi decât noi că salută instituţia, nu persoana.
La fel de bine observ că, atunci când preşedintele lor intră într-o „baie de mulţime”, cetăţenii îl salută la fel de respectuos şi îl aplaudă, chiar dacă între ei se mai află vreunul care aruncă cu pantofi...
În mod absolut ciudat, am observat asemenea comportamente şi la alte populaţii, cum ar fi francezi sau nemţi. Ideea generală este aceea că oamenii se străduiesc să aibă o comportare civilizată salutând instituţia respectivă care, între noi fie vorba, este prima instituţie a statului.
În acelaşi timp, l-am văzut pe Preşedintele României în situaţii comparative. Am scris Preşedinte şi nu Băsescu pentru că ceea ce am observat, a avut o arie totală de cuprindere. Nici în Parlament, nici pe stradă, nici la vreun spectacol sau vreo întrunire acesta nu a fost aplaudat, iar asistenţa nu s-a ridicat în picioare.
Dar iată că România este o ţară minunată, în sensul că aici se pot petrece minuni. Iar ultima dintre ele este respectul arătat de asistenţă Regelui Mihai. Într-o ţară preponderent republicană, un rege care nu s-a făcut remarcat decât prin volumul retrocedărilor cerute statului, ei bine, acest rege a beneficiat de cele mai alese şi condescendente forme de salut. Parlamentarii s-au ridicat din scaune şi au aplaudat, publicul pe stradă a procedat la modul cel mai politicos, iar în sala de spectacol am asistat la o adevărată explozie de aplauze şi politeţuri. Comentatorii posturilor de televiziune s-au întrecut în a analiza şi sublinia erorile de protocol făcute de cei din anturajul Regelui, iar osanalele privind meritele acestuia au atins adevărate culmi ceauşiste.
Dar ce părere aveţi, mai cred eu în basme cu Albă ca Zăpada? Nu, sigur că nu. De fapt, toată această manifestare de respect şi adulaţie faţă de Regele Mihai, toată această explozie de simpatii regaliste ascunde cu totul altceva în rândul maselor: faptul că oamenii au ajuns ca să îl prefere pe Rege, decât să mai audă de Băsescu. Părerea mea!
Să auzim de bine!
P.S. Şi o mică precizare pentru cei mai noi regalişti: Ana nu este regină, este soţia Regelui. Faptul că este soţia unui rege nu înseamnă că este regină, la fel cum faptul că o femeie este soţia unui arhitect nu înseamnă că este arhitectă. Soţul reginei Elisabeta nu este rege, este Ducele de Nu-Ştiu-Cum. Ca să fie regină, nu ar fi fost decât două posibilităţi: să fie moştenitoarea tronului (cum se pare că va fi Principesa Margareta, iar soţul ei nu va fi rege, ci soţul reginei) sau să cârmuiască împreună cu regele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!