Chinul plăcerilor de sărbători

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!

În mod normal, cu ocazia acestor zile se transmit tot felul de urări şi lumea îşi declară fericirea. Ei bine, am fost întotdeauna o fire independentă, aşa că la fel voi proceda şi acum. Nu voi vorbi despre plăceri ci, despre chinuri. Recunosc, titlul de puţin dur, dacă nu cinic, dar sper ca la sfârşit să îmi daţi dreptate.

De la început trebuie să ştiţi că sunt un tip leneş. Lenea îşi are şi ea avantajele şi dezavantajele ei, dar cel mai are avantaj este acela că, un leneş va găsi întotdeauna soluţia cea mai eficientă de rezolvare a unei probleme pentru a se putea întoarce la lenea lui. Evident, este vorba de leneşii care încă mai gândesc. Acest lucru mă face să am o accepţiune puţin diferită a cuvintelor concediu sau sărbătoare. Prin concediu, eu înţeleg o perioadă a anului în care îţi dedici în întregime timpul odihnei, plimbărilor, activităţilor recreative cu familia şi altelor de acest gen. În nici un caz nu am înţeles concediul ca pe o perioadă în care trebuie să zugrăveşti sau să schimbi faianţa în baie. La fel se întâmplă şi cu sărbătorile. Întotdeauna mi-am imaginat o sărbătoare ca pe o zi (sau mai multe) în care te odihneşti, mănânci şi bei bine, dormi pe săturate sau eşti împreună cu familia. Ei, dar oare chiar aşa este?

1. Aprovizionarea

Este baza activităţilor de sărbători. Ea se desfăşoară pe multiple planuri şi direcţii: supermagazine, piaţă sau la neamuri, la ţară. La sfârşitul orelor de program te repezi ca un bezmetic la cumpărături cu nelipsita listă la tine. Ce nu găseşti în primul magazin vei găsi în altul, dar cu preţul a ore întregi pierdute în căutarea unui loc de parcare. Odată intrat îţi dai seama că lista e inutilă. Eşti la raionul de paste făinoase şi îţi aduci aminte că nu ai luat muştar pentru că ai uitat să-l treci pe listă. Când eşti gata să mergi la casă, vezi un individ cu un căruţ plin de sticle de băutură şi îţi pui întrebarea firească dacă nu vrei să bei şi tu un şpriţ, acolo. Aşa că, te întorci tocmai bine ca să observi că la cozonaci e nevoie de stafidele pe care nu ţi le-a pomenit nevasta. La ieşire te întâlneşti cu un cunoscut care îţi spune, printre altele, că la un alt magazin sunt preţuri mai bune şi au broccoli. Produs care îi place mult lui tataia. Iar tu nu te-ai gândit nicio clipă la tataia! Aşa că, arunci în grabă produsele în portbagaj şi te repezi în trombă la magazinul respectiv. Tocmai bine ca să observi că ai luat o mare plasă. Preţul e mai mic doar la un produs, iar restul magazinului e aproape devalizat. Aşa că, o iei iar la fugă spre alt magazin unde, într-adevăr reuşeşti să ajungi, dar cu preţul a încă cinci litri de benzină consumaţi în căutarea unui loc de parcare. Aici reuşeşti să bifezi şi restul listei şi pleci satisfăcut că salata şi murăturile le vei lua mâine din piaţă. A doua zi te repezi în piaţă, dar pe drum te gândeşti că uleiul de gătit e pe terminate şi, dacă tot iei ulei de gătit, ar trebui să iei şi de salată. Găseşti salata potrivită aproape imediat şi astfel, poţi merge liniştit să cumperi brânza pe care nu ai mai apucat-o ieri ieri. Când să ieşi din piaţă, vezi o tarabă la care salata e cu jumătate din preţul dat de tine. Aşa că te întorci ca să vezi dacă te-ai păcălit şi cu ceapa. Te-ai păcălit. Supărat, te îndrepţi spre maşină şi ajungi la timp ca să-i răspunzi la telefon soţiei care te roagă să mai cumperi cinci kilograme de cartofi albi. Pleci mulţumit că le-ai rezolvat pe toate, cu braţele întinse de atâta cărat şi cu gândul că a mai rămas dor drumul de mâine la ţară, la unchiul Fane, ca să aduci porcul (sau mielul). Nu-i nimic, îţi zici ca un om cu tonus nervos normal, mă voi odihni de sărbători.

2. Curăţenia.

Cu zile înainte de respectiva sărbătoare începi activitatea domestică de curăţenie. După ce ai venit de la serviciu, fără să mai ai timp ca să mănânci, dar obosit bine, începi cu dormitoarele, dar îţi dai seama după câteva ture de aspirator că nu e bine, una din camere fiind de trecere spre balconul unde ai mielul sau porcul, aşa că te întorci la sufragerie şi celălalt dormitor. Termini şi, năduşit bine, te apuci să ştergi praful. Praful îl poţi şterge în oricare din camere, ceea ce şi faci. Aşa trece o zi. Următoarea nu se arată mai paşnică, deşi mijlocul a început să te doară. Trebuie să cureţi bine baia (cadă, pereţi etc) şi te repliezi spre bucătărie. Lucru imposibil pentru că acolo se prepară bucatele, aşa că îţi reaminteşti de dormitorul neaspirat şi treci la treabă. Şi mai trece o zi. Tocmai bine ca să observi seara, când te bagi în pat cu mijlocul frânt, că ai uitat să speli perdelele. Îţi re-eşalonezi priorităţile pentru a doua zi, prilej bun de a observa că nu ai luat în calcul şi spălatul milieurilor care împânzesc casa. Nu-i nimic, le vei băga la maşină, dar numai după ce termini de scuturat toate păturile. Scuturând păturile simţi cum braţele te lasă, dar nu poţi renunţa pentru că va trebui să duci şi nişte vechituri în beci. Le duci în beci, dar nu poţi pierde mult timp cu asta pentru că, văzând păianjenii din beci, te gândeşti că nu ai mai şters lămpile şi galeriile de un an. În timpul acesta, soţia tocmai terminase de spălat geamurile, aşa că ţie nu-ţi mai rămâne timp decât să le ştergi. O faci cu gândul la buletinul meteo care a anunţat ploi intense pentru a doua zi. Nu mai ai timp să vizionezi la televizor filme tematice, dar te consolezi că vei face asta de sărbători, când nu vei mai avea nimic de făcut şi te vei odihni.

3. Cadourile.

Activitatea de cumpărare a cadourilor este dintre cele mai complexe. Aptitudinile tale latente de psiholog au ocazia să irumpă. Se porneşte cu cadourile pe care le cumperi tu soţiei şi soţia, la rândul ei, ţie. Deşi activitatea se desfăşoară în duo, fiecare se comportă de parcă habar nu ar avea ce face celălalt, prilej ca, la înmânarea cadourilor în momentul de vârf al sărbătorilor, să auzi exclamaţii sau alte strigăte guturale de surpriză. Cumpărarea cadourilor ocupă mult atât din timpul alocat, cât şi din volumul portbagajului. Nu trebuie uitaţi copiii, ocazie pentru grave probleme de conştiinţă. În toiul discuţiei te sună mama soacră: copilaşi, să ştiţi că aveţi o surpriză de la Moşul (sau de la Iepuraş, după caz). După un schimb semnificativ de priviri ajungi repede la concluzia că, dacă le-ai cumpărat cadouri alor ei, ar trebui făcut acelaşi lucru şi cu ai tăi. Liniştea nu durează mult, pentru că soţia vine cu o completare: <ştii, mă gândeam că nu am mai fost de un an pe la unchiul Tase. Dacă mergem la el, nu ar fi bine să-i luăm şi lui o atenţie?> Ba ar fi. Crezi că ai terminat? În nici un caz pentru că, tocmai atunci treci pe lângă raionul de jucării unde vezi un trenuleţ pe care tare ai vrea să i-l cumperi lui Vasilică. Bugetul este iar dezechilibrat, dar intervii cu rapiditate cumpărând un dormitor de păpuşi Marioarei. Bugetarea făcută acasă e inutilă deja de la al doilea tur făcut prin magazin. Braţele te dor de atâta cărat, picioarele nu le mai simţi mai de mult, dar toate astea se spulberă ca un fum când te gândeşti cum vei sta liniştit de sărbători şi te vei bucura de toate acestea împreună cu familia.

3. Vizitele.

După părerea supravieţuitorilor, vizitele reprezintă punctul culminant al sărbătorilor. Puţinii care au reuşit să le evite au făcut-o cu preţul izolării în insulele pustii din Pacific. Ai terminat de cumpărat tot ce se putea cumpăra, toate locurile dosnice sunt ticsite de cadourile ascunse, casa străluceşte de curăţenie, frigiderul şi balconul sunt pline de bucate. Stai în mijlocul casei cu mâinile în şolduri şi îţi admiri opera. Rezultatele sunt evidente şi încerci un sentiment de mândrie, repede umbrit de durerile de mijloc şi de cap sau de usturimea palmelor. Dar şi acestea trec la gândul că, în sfârşit, vei sta, te vei odihni şi te vei bucura de toate. De aici porneşte şocul psihologic. Pentru că, exact când plăcerea ta atinge apogeul, sună mama soacră: copilaşi, nu cumva să uitaţi că deseară sunteţi aşteptaţi la noi că deh, aşa e frumos de sărbători, să fim împreună. Animat de emoţia momentului, îi suni şi tu pe ai tăi ca să-i întrebi când puteţi trece pe la ei că deh, aşa e frumos de sărbători. Deoarece i-ai cumpărat un cadou unchiului Tase, va trebui să treceţi pe la el, dar asta o veţi face mâine, după ce veniţi de la naşii de botez. Pentru că la naşii de nuntă veţi merge poimâine, înainte de a trece finii pe la voi, pe care îi ştii buni de petrecere, ceea ce înseamnă că vor sta până noaptea târziu. Evident că toate aceste acţiuni implică o mulţime de subrutine de genul te îmbraci/te dezbraci, mergi cu maşina ta sau cu taxiul, pui masa/strângi masa, duci cadouri/primeşti cadouri şi multe altele. Iar numitorul lor comun este că toate se termină târziu în noapte. Ajungi acasă frânt şi nu ştii cum să te bagi în pat mai repede, necăjit că a trecut deja o zi din respectivele sărbători.

Și, uite aşa, ajungi în ultima noapte a ultimei zi de sărbători. Banii i-ai topit, din mâncare au rămas doar resturi, casa e cocină şi va trebui să faci o curăţenie ca lumea, chiuveta e plină de vase nespălate, iar tu abia te ţii pe picioare de oboseală. Nu ai dormit, nu ai citit, nu te-ai odihnit şi nici filme tematice nu ai văzut. Te culci lângă o soţie pe care o doare capul de la curentul în care a stat cât a făcut sarmalele, cu gândul că mai sunt trei zile şi va veni sfârşitul de săptămână când, în sfârşit, vei putea şi tu să te odihneşti.

Acum, m-aţi înţeles?

Să auzim de bine!

14. Al doilea Thasos-a doisprezecea zi

Imagine preluată de pe discromat.wordpress.com

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Azi e o zi deosebită. Δεκαπένταύγουστου, în greceşte. Cincisprezece august, Sf. Mărie Mare. Zi memorabilă, ziua Adormirii Maicii Domnului, zi consacrată comemorării morţii Fecioarei Maria.

Aşa că ne începem ziua nu cu o sesiune de plajă, ci cu un drum la biserica din Panaghia unde, ştim de anul trecut, se organizează o frumoasă procesiune cu icoana Fecioarei. Plecăm în grup compact şi, profitând de faptul că iar am fost păcălit şi nu conduc (deh, căci rana din pulpă nu mă lasă...) meditez la frumuseţea expresiei Maica Domnului. Frumosă mai este şi limba asta românească... Maica Domnului... Ce frumos sună cuvântul maică. Desigur, cuvântul mamă rămâne unul dintre cele mai frumoase, dar maică parcă e mai plin de semnificaţii, mai adânc.

Ajungem la destinaţie şi prietenii mei sunt fericiţii aleşi pentru a vedea cu ochii lor cum arată un poliţist din insulă. Meniţi a dirija traficul deosebit în această zi (dacă ne gândim doar la faptul că vin autocare pline cu vizitatori, turişti străini sau greci) aceştia nu se remarcă nici prin ţinute războinice, nici prin armament S-F. De fapt, singura figură care se remarcă e a unei poliţiste foarte drăguţe, ce e drept, şi care vorbeşte de zor la celular...

Ne închinăm la icoană, intrăm în biserică şi spunem câteva rugăciuni, care, poate, ne vor mai uşura din păcate şi ieşim în curtea bisericii. După ce aprindem câte o lumânare plecăm spre piaţa localităţii, dar nu înainte de a întreba unul din orchestranţi la ce oră va începe procesiunea. La 10.30 ne precizează omul şi noi, ca nişte adevăraţi români, nu dăm doi bani pe precizia exprimării.

Dar fix la 10.30 încep clopotele să bată şi alaiul se pune în mişcare. Prind câteva cadre reuşite şi mai admir odată o casă frumos văruită care a fost subiectul admiraţiei noastre şi anul trecut. Şi tot ca anul trecut şi, probabil, ca şi în alţi ani, uşile tuturor caselor stau deschise... Iar oamenii, cunoscuţi sau nu, se salută toţi pe stradă cu Καλή μέρα! Χρόνια πολλά!/Bună ziua! La mulţi ani! cinstind astfel momentul. Dar plimbarea noastră prin centrul localităţii nu se rezumă doar la privit, ci îi dăm şi o conotaţie mai practică. Cu ochi de vultur, Denis observă într-o curte expoziţia unui fabricant de tot felul de instrumente utilizate de amatorii de grătar făcut în curtea casei de la ţară. Aşa că adăstăm la poarta omului, timp în care prietenul nostru îşi cumpără un set bine articulat de instrumente.

După care, Plaja de Aur fiind cea mai apropiată, decidem să o abordăm. Numai că, de data asta, suntem păţiţi şi ne impunem o altă orientare. Data trecută stătusem în partea unde plaja are o taxă de şase euro pentru o umbrelă şi două şezlonguri. Doamnele noastre, mai econoame, observaseră cu acea ocazie că există o altă zonă unde taxa e de cinci euro. Aşa că, ne mutăm în zona mai ieftină, prilej de a asista la unul din cele mai violente schimburi de cuvinte de când suntem în insulă. Administratorul sectorului mai scump îl acuza pe cel al sectorului mai ieftin că îi ia clienţii şi viceversa. Vorbele sunt atât de răstite şi de violente încât rămânem muţi minute în şir, neştiind dacă să ne instalăm sau nu.

Decidem să ne instalăm şi bine facem, pentru că observăm că şezlongurile noastre sunt asezonate fiecare cu câte un scaun pliant, scaun de mare utilitate atunci când nu eşti încă doborât de consumul moderat de bere care te face să simţi nevoia să te întinzi pe şezlong...

Intru în apă bucuros că avem parte de aşa dotări şi îmi zic în barbă: ia să mă dedau eu la o mică repriză de înot adevărat. Drept pentru care, îmi bag capul între umeri, umerii în apă şi încep să dau metodic din mâini şi din picioare. Şi dau, şi dau, şi dau... Ritmic, scoteam gura şi mă aprovizionam cu cantitatea necesară de aer supravieţuirii. Şi dau, şi dau... După un timp mă gândesc că ar fi bine să mă opresc dacă nu vreau să ajung pe coasta Asiei Mici şi mă uit în urmă. Mamă, ce mic era ţărmul! Mă gândesc că sub mine sunt câteva sute metri de apă, aşa că îmi las picioarele în voie pentru un mic respiro în vederea reîntoarcerii. Şi, surpriză, ating cu picioarele nisipul! Şi aşa am venit până lângă mal, cu picioarele atingând nisipul... Marea mea repriză de înot se rezumase la o bălăceală minoră.

Ajung la şezlonguri gândindu-mă că singurul leac natural pentru o asemenea supărare e o cutie de bere Mithos rece. Dar, ce să vezi, ai mei râdeau de se prăpădeau pe şezlonguri şi prosoape. Nu de păţania mea, ci de faptul că scaunele pe care noi le considerasem a fi de drept comun, erau cât se poate de private, cetăţeanul poseor fiind în apă la momentul sosirii noastre. Acum, omul reuşise să revină la suprafaţă şi îşi exprimase verbal şi civilizat dorinţa de a reintra în posesia lor...

Odată ziua de plajă terminată, decidem să nu mai mergem la hotel, ci direct prin magazine şi apoi la restaurant. Prilej pentru mine de a mă duce la pantofarul cel plin de muzică şi bune intenţii. Intru, salut şi îl întreb:

- Mă mai ţii minte?

- Sigur! Ai adus memory stick-ul?

Asta-i culmea! Omul ăsta chiar e serios! Aşa că mă aşez lângă el şi aştept să-mi umple memory stick-ul de cea mai bună muzică house. La sfârşit îl întreb ce ar vrea în schimb, cum pot să-l răsplătesc, dar omul e aşa de uimit de întrebarea mea, că aproape cade pe spate.

Îl părăsesc pe bunul om cu cele mai alese salutări pe care le ştiu în greceşte şi plec în căutarea tovarăşilor mei. Acum, dragii mei, simt nevoia să vă dau un sfat: dacă sunteţi în concediu, vă aflaţi pe o stradă comercială şi vreţi să parcurgeţi un număr cât mai redus de kilomentri, ei bine, atunci nu vă lăsaţi nevestele să intre prin magazine.

În cazul nostru lucrurile capătă o turnură apocaliptică prin aceea că, atunci când una ieşea dintr-un magazin, o alta intra în altul... Mă alătur grupului de bărbaţi care-şi urmează nevestele abulici şi, după parcurgerea unui număr considerabil de kilometri pe o stradă de nici două sute de metri, ajungem la Doukas. Noi, bărbaţii, suntem atât de extenuaţi încât nici nu mai avem puterea să comandăm stacanele cu bere rece, dar ospătarii dau dovadă de un înalt umanism şi ne înţeleg semnele disperate. Acu’, ca să v-o spun p’a dreaptă, între noi se află doi posesori ai unor nume legate de cel al Mariei, aşa că, spre deosebire de alte seri, se fac cadouri şi se consumă la masă două carafe de vin în loc de una. Asta în urale reciproce având pe fundal sunetul paharelor ciocnite. Şi, ca să fiu sincer până la capăt, cred că ne-am şi pupat...

Ajunşi la hotelul de reşedinţă ne aşteaptă plăcuta surpriză a reîntâlnirii cu fiica noastră, venită şi ea cu un grup de colegi şi colege. Facem un schimb rapid de ultimele bârfe şi trecem la ultimul punct la ordinea de zi: stabilirea traseului pentru Alin care, mâine va trebui să ne părăsească din cauza ivirii unor probleme la serviciul Mihaelei. După care, ne repezim la duşul de sablare fără să ne mai gândim la vreo partidă de whist sau vreo bere rece.

Să auzim de bine!

Crăciunul creştinilor

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Iată că am reuşit să prindem şi Crăciunul acestui an... Încet, încet, navigând printre crize şi recesiuni, printre salarii tăiate şi pensii micşorate, evitând spitalele noastre mortale şi preţurile în creştere, am reuşit. Deşi Crăciunul nu depăşeşte durata unui sfârşit normal de săptămână, efectele psihologice de liniştire, de finalizare în vederea unui nou început, chiar sentimentul de odihnă, sunt devastatoare. Organismul nostru parcă aşteaptă aceste zile cu convingerea că, după aceea, suntem mai împliniţi, mai odihniţi.

Iar vestitorii apropiatelor sărbători nu au întârziat ca să apară. Tuborg şi-a lansat berea Tuborg Christmas Brew cu care ne cadoriseşte la fiecare sfârşit de an de câţiva ani buni, dovedind o încremenire în proiect demnă de o cauză mai bună... Vodafone şi Orange s-au întrecut în a ne face oferte, cu sau fără căciuliţă, pentru tot felul de pachete şi pentru sărbători, ajutându-ne să remarcăm faptul că au rămas printre puţinii furnizori care mai au reclame la televizor... Producătorii de medicamente au umplut piaţa de tot felul de laxative şi curăţitoare, semn bun după părerea mea, pentru că ne arată că românii încă mai au loc de strâns cureaua...

Tarabele au început să împânzească locurile lăsate libere de şoferii care sunt împiedicaţi ca să parcheze, oferindu-ne tot felul de cadouri şi mărunţişuri, bineînţeles că tot cu destinaţia sărbătorilor şi tot începând din noiembrie... Iar după o absenţă de fix un an de zile, au apărut pe scenă şi Ştefanii Bănică şi Hruşcă, cu dorinţa evidentă de a mai scoate şi ei ceva din banii rămaşi prin buzunarele românilor. Gestul lor nu trebuie criticat pentru că, oricum, nu îi vom mai vedea preţ încă un an...

Oriîncotro te uiţi vezi afişe, promoţii şi anunţuri care mai de care mai atractive cu produse sau servicii oferite promoţional cu ocazia sărbătorii Crăciunului. Culori vii, imagini tentante, chiar şi apariţia unor personaje de cel mai prost gust, după părerea mea, numite Crăciuniţe (?), cântece şi clipuri cu colinde romtelecomunizate ne atrag atenţie din noiembrie că iată, Crăciunul e aproape!

Da, Crăciunul, una din marile sărbători creştine este aproape. O sărbătoare creştină la care nimeni, dar absolut nimeni nu pomeneşte de caracterul ei creştin, de adevăratul ei sens, de adevărata ei semnificaţie. Pentru că nu Moş Crăciun este eroul acestei sărbători creştine. Pentru că nu lui ne rugăm atunci când suntem la ananghie. Pentru că nu lui îi mulţumim atunci când suntem sănătoşi sau când visele ni se împlinesc.

Cultura Coca Cola ne-a împăienjenit minţile şi inimile, ne-a rupt de adevărata credinţă, l-a alungat pe Dumnezeu din casa, din şcoala şi din sufletele noastre. Ne închinăm comerţului, obiectelor sau produselor, sufletele ni sunt pline de gânduri legate de telefoane mobile, de bere sau confecţii, dar nu de liniştea şi înţelepciunea credinţei. Ştim numele renilor lui Moş Crăciun, dar nu ştim numele magilor care au vestit naşterea Mântuitorului.

Ne mirăm de existenţa tinerilor debusolaţi, care bântuie oraşele între două spargeri în căutarea surselor pentru o nouă porţie de drog fără să înţelegm că sufletele le sunt goale la fel ca o sticlă de Coca Cola băută din oferta de sărbători. Ne mirăm de răutatea şi violenţa din noi care explodează în orice moment şi în orice loc fără să ne gândim că minţile ne sunt subjugate ultimului model de smartphone şi nu ideilor de bine şi înţelegere. Nu mai ştim să apreciem devotamentul, profesionalismul sau eleganţa, nu mai ştim ce este aceea ţinută, comportament, civilitate, dar ştim pe de rost manele sau ultimele aventuri ale celor mai noi vagaboande. Credinţa din noi nu mai este de mult una creştină, este una comercială.

Iubesc emoţia încercată atunci când fac sau primesc cadouri, iubesc spiritul de linişte şi armonie al Crăciunului, dar îl urăsc pe Moş Crăciun, pentru că urăsc comerţul cu suflete, urăsc să mă închin comerţului, performanţă atinsă doar de noi, cei care ne numim creştini. Sărbători fericite vă doresc!

Să auzim de bine!

Robotul telefonic al mamei

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Mă tot gândeam în ultimele zile ce aş putea publica ceva inedit de ziua femeilor. Nu-mi plac repetările şi nici platitudinile. Dar sunt fiul unei mame şi maternitatea este cea mai minunată trăsătură a femeilor. Îmi este greu să mă gândesc la o femeie fără să văd în ea potenţiala mamă. Faptul că nu toate sunt conştiente de minunea ascunsă în ele nu schimbă datele problemei. Aşa că, dragii mei, daţi-mi voie să public câteva rânduri ca un omagiu faţă de mame, faţă de dăruirea şi sacrificiile făcute pentru a scoate oameni din copiii cu care au binecuvântat omenirea.
- Ţîrrr…
- Bună ziua, în acest moment nu sunt disponibilă. Vă rog să lăsaţi un mesaj după sunetul caracteristic: Beeeeep!…
- Dacă eşti unul dintre copiii mei, apasă 1, 2, 3, ... (în funcţie de care copil eşti) şi foloseşte următoarele opţiuni:
- Dacă vrei să-ţi ţin copiii, apasă 2.
- Dacă vrei să-ţi spăl hainele şi să ţi le calc, apasă 3.
- Dacă vrei să doarmă copiii aici, apasă 4.
- Dacă vrei să-ţi iau copiii de la şcoală, apasă 5.
- Dacă vrei să-ţi trimit mâncare acasă, apasă 6.
- Dacă vrei să vii să mănânci aici, apasă 7.
- Dacă vrei bani, apasă 8.
- Dacă vrei să vin ca să-ţi fac curat în casă, apasă 9.
- Dacă vrei să mă chemi la cină, să mă duci la teatru, sau la restaurant, să mă inviţi la o ieşire la plimbare în week-end, să mă inviţi în vacanţă la mare sau la munte, doar începe să vorbeşti!!
Nu uitaţi nicio clipă să vă iubiţi mamele, să le respectaţi şi să le sărutaţi ori de câte ori le vedeţi. Nici nu ştiţi ce mult înseamnă pentru ele…
Să auzim de bine!

Dacă îţi este poftă!

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Sărbătorile au trecut. Dar amintirea lor mai dăinuie. S-ar putea ca şi unele pofte… Unora le este poftă de ciocolată, altora de ceva sărat. Oricare ar fi pofta ta, uneori este atât de puternică încât te face să ieşi din casă în miez de noapte şi să te duci la magazin să-ţi cumperi mâncarea după care salivezi. Pofta de un anumit aliment este modul corpului prin care îţi spune că duce lipsă de vreo substanţă din acea mâncare. Şi de multe ori, ca să-ţi satisfaci într-adevăr pofta, trebuie să mănânci altceva decât crezi că ai nevoie.

Dacă ţi-e poftă de ciocolată. Ai nevoie de magneziu. Pe care îl găseşti în nuci, seminţe, legume, fructe.

Daca ţi-e poftă de ceva dulce. Ai nevoie de:

- crom, pe care îl găseşti în broccoli, struguri, brânză, fasole boabe, pui, ficat de viţel,

- carbon, pe care îl găseşti în fructe proaspete,

- fosfor, pe care îl găseşti în pui, vită, ficat, peşte, ouă, lactate, nuci, legume, fulgi,

- tryptophan, pe care îl găseşti în brânză, carne de miel, ficat, spanac, cartofi, stafide.

Daca ti-e poftă de pâine, pâine prăjită. Ai nevoie de azot. Pe care îl găseşti în mâncăruri proteice: peşte, carne, fasole boabe, nuci.

Dacă ţi-e poftă de grăsimi (chipsuri), prăjeli. Ai nevoie de calciu. Pe care îl găseşti în muştar, ceapă, broccoli, legume, susan, brânză, nap.

Dacă ţi-e poftă de cafea sau ceai. Ai nevoie de:

- fosfor, pe care îl găseşti în pui, vită, ficat, peşte, ouă, lactate, nuci, legume, fulgi,

- sulf, pe care îl găseşti în gălbenuşul de ou, ardei roşii, usturoi, ceapă, sare,

- fier, pe care îl găseşti în peşte, carne de pasăre, fructe de mare, verdeaţă, cireşe negre.

Dacă ţi-e poftă de alcool, pastile care să te relaxeze. Ai nevoie de:

- proteine, pe care le găseşti în carne de pui, de porc, nuci, lactate, fructe de mare,

- calciu, pe care îl găseşti în muştar, ceapă, broccoli, legume, susan, brânză, nap,

- potasiu, pe care îl găseşti în măsline negre, cartofi, spanac, verdeţuri amare.

Dacă ţi-e poftă de gheaţă. Ai nevoie de fier. Pe care îl găseşti în peşte, carne de pasăre, fructe de mare, verdeaţă, cireşe negre.

Dacă ţi-e poftă de mâncare prăjită. Ai nevoie de carbon. Pe care îl găseşti în fructe proaspete.

Dacă ţi-e poftă de băuturi acidulate. Ai nevoie de calciu. Pe care îl găseşti în muştar, ceapă, broccoli, legume, susan, brânză, nap.

Dacă ţi-e poftă de mâncăruri sărate. Ai nevoie de cloruri. Pe care le găseşti în peşte, lapte de capră, sare de mare.

Dacă ţi-e poftă de mâncăruri acide. Ai nevoie de magneziu. Pe care îl găseşti în nuci, seminţe, legume, fructe.

Dacă ţi-e poftă de lichide. Ai nevoie de apă. Trebuie să bei circa 8-10 pahare de lichid pe zi.

Dacă ţi-e poftă de solide mai degrabă decât de lichide. Ai nevoie de apă. Corpul tău a fost deshidratat pentru o perioadă aşa de lungă de timp, încât nu mai simte nevoia de apă. Trebuie să bei cât mai multă apă posibil pentru a reveni la normal.

Dacă ţi-e poftă de băuturi reci. Ai nevoie de mangan. Pe care îl găseşti în alune, nuci, arahide, ananas, coacăz negru.

Dacă ai anumite pofte în perioada premenstruală. Ai nevoie de zinc. Pe care îl găseşti în carne roşie, fructe de mare, rădăcinoase, salată, legume cu frunze.

Dacă îţi este mai mereu foame. Ai nevoie de:

- siliciu, pe care îl găseşti în nuci, seminţe,

- tirozină, pe care o găseşti în suplimentele de vitamina C, portocale, verdeţuri, legume şi fructe roşii,

- tryptophan, pe care îl găseşti în brânză, carne de miel, ficat, spanac, cartofi, stafide.

Dacă nu ai poftă de mâncare. Ai nevoie de:

- vitamina B1, pe care o găseşti în fasole, nuci, seminţe, ficat,

- vitamina B3, pe care o găseşti în ton, carne de vită, pui, curcan, porc, legume, seminţe,

- cloruri, pe care le găseşti în peşte, lapte de capră, sare de mare.

Dacă ţi-e poftă de tutun. Ai nevoie de:

- siliciu, pe care îl găseşti în nuci, seminţe,

- tirozină, pe care o găseşti în suplimentele de vitamina C, portocale, verdeţuri, legume şi fructe roşii.

Să auzim de bine!

Pocnitoarea surpriză (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Grupul nostru este constituit din persoane deschise la minte, cu o viziune largă şi altruistă asupra lumii, oameni care înţeleg să respecte caracterul festiv al Sărbătorilor de iarnă ad literam. În fond, este vorba şi de mesajul pe care îl transmitem generaţiilor viitoare, nu? Iar pocnitoarea este un accesoriu de nelipsit, dacă ne gândim doar la impulsul energetic aproape instantaneu pe care îl primeşti la auzul unei explozii surpriză…

Caracterul altruist de care vă pomeneam ne ajută să nu iertăm pe nimeni de mici surprize de iarnă, ca să folosesc un eufemism. Nu au fost necesare zile de spitalizare pentru nici una din părţi, dar în urma acţiunilor noastre interlocutorilor li s-au dezvoltat abilităţi deosebite în detectarea acestor surprize…

Dacă până acum, acţiunile noastre au avut un caracter ambulatoriu, ca să zic aşa, acum am intrat într-o nouă etapă şi ne gândim la extinderea lor şi într-o manieră statică, la nivel local. Două probleme ne-au frământat câteva zile: prima, să le instalăm în grupul sanitar al fetelor sau al băieţilor şi a doua, să le instalăm în cabine, sub bazine sau la uşa de intrare în grupul sanitar. Fiindcă votul lui Mihăiţă a atârnat greu în luarea deciziei (greutatea netto a numitului reprezintă cam 2,5 greutăţi maxime autorizate pentru o persoană în cabinele de lift…) a rămas stabilit ca să montăm o pocnitoare la uşa de intrare în grupul sanitar al băieţilor. În fond, despre băieţi se spune că sunt sexul tare…

Aşteptăm să iasă ultimii supravieţuitori din cabine şi cu mari eforturi reuşim să legăm o pocnitoare cu un capăt de primul robinet al lavoarului, iar cel de-al doilea de clanţa uşii, astfel aşezată încât să pocnească la deschiderea uşii. După care intrăm în sălile de curs cu satisfacţia lucrului bine făcut înscrisă pe faţă. Fapta era astfel plănuită încât explozia să se producă în pauza următoare, la intrarea primului civil neştiutor.

Numai că Moş Crăciun a avut alte planuri… care au făcut ca, în timpul cursului dintr-o sală vecină, un profesor să considere că trebuie să se spele pe mâini. Asta a fost presupunerea noastră pentru că ne e greu să credem că omul s-a dus acolo ca să verifice pe pielea lui existenţa pocnitorilor prinse de clanţă… Mânat de instinctele lui primare, omul s-a îndreptat spre grupul sanitar şi a dat buzna pe uşă…

BUUUM! au răsunat holurile şi sălile de curs până hăt, departe, în sala de informatică.

Ce este curios este faptul că respectivul, după ce s-a ridicat de jos, a venit cu urechile vâjâind direct la noi, deşi stăteam cuminţi în bănci, fiind ochi şi urechi la expunerea de la tablă. De unde putem lesne deduce că în momente de şoc puternic, simţurile oamenilor capătă valenţe neobişnuite…

Să auzim de bine!

Jucăriile de Crăciun

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iarna a venit mai repede acest an. Şi nu a stat mult pe gânduri ca să-şi intre în drepturi depline. Zăpada bogată troieneşte trotuarele şi străzile. Oamenii merg la pas, gâfâind şi călcând cu grijă prin zăpada groasă, iar maşinile pufăie şi mârâie în timp ce roţile le patinează de zor. Ici şi colo unii cetăţeni mai gospodari, au început să iasă deja cu lopeţile cele mari şi late la făcutul pârtiilor, dar va mai trece timp până se va circula normal.
Fulgi mari şi grei se aştern pe noi în timp ce ne îndreptăm cu greu spre casă. Am fost la un magazin de jucării şi articole pentru copii pentru că nu este departe momentul Crăciunului, dar părinţii mei sunt dezamăgiţi că, în afara câtorva hăinuţe noi, nu au reuşit să-mi cumpere nicio jucărie nouă.
- Copile, îmi explică tata mângâindu-mă pe creştet cu palma lui mare şi aspră, nu ar trebui să fii supărat că nu am găsit nimic să-i punem Moşului în sac. Poate că la anul va fi mai bine... continuă el privind-o pe mama cu un subînţeles pe care nu l-am priceput atunci.
Dau din cap a aprobare adâncă. Sigur, aşa este, încerc eu să mă consolez scuturându-mi fulgii care, acum mi se par duşmănoşi. Ştiu că nu mă minte, dar totuşi, sunt un copil, toţi prietenii mei se vor lăuda cu ce au primit, iar eu ce le voi arăta? Dar supărarea îmi trece repede. Iarna, copiii nu se pot supăra pe taţii lor. Este o problemă care îl priveşte pe toţi, iar dacă tata nu e supărat, atunci eu de ce aş fi? mă întreb eu gândindu-mă deja la derdeluşul pe care mă voi da mâine cu ceilalţi copii.
Ajungem acasă cu hainele albe şi picioarele ude şi obosite după atâta mers prin troiene. Ne dezbrăcăm în hol scuturându-ne şi tata îmi spune:
- Copile, mergi tu şi aprinde lumina în sufragerie până îmi scot eu galoşii.
Nu trebuie să-mi spună de două ori ca să mă îndrept spre sufragerie. Bag mâna după uşă, dau de întrerupător şi aprind lumina. Becuri mari, de 100 de Watt pe care noi nu le foloseam în mod obişnuit inundă încăperea şi sufletul meu cu lumina lor. Pentru că, pe podeaua camerei mari, de peste douăzeci şi cinci de metri pătraţi, ocolind masa din centru la o oarecare distanţă, văd ceva ce ochii mei nu pot crede: macheta unui tren cât se poate de real aşteaptă semnalul de plecare pe o şină de tren din cea mai adevărată, ocolind masa. Beteala care atârnă strălucind pe bradul uriaş din colţul camerei nu reuşeşte să-mi atragă privirile.
Rămân în uşă mut de uimire, incapabil de a mă apropia sau de a face un gest. Simt în spatele meu prezenţa părinţilor, dar tot nu mă pot mişca sau spune vreo vorbă.
- Ei, se miră tata cu glas prefăcut, ce spui, mamă, a venit Moş Crăciun pe aici tocmai când eram noi plecaţi la magazin! Formidabil ce surpriză ne-a făcut!
- Daaa, răspunde mama cu respiraţia întretăiată de emoţie, deşi cred că ea mai văzuse minunea.
- E pentru mine? reuşesc eu să spun cu voce stinsă şi cu ochii când la tren, când la tata.
- Da, cred că da, răspunde tata zâmbind. Se pare că ai fost cuminte anul acesta… Hai, du-te şi vezi cum funcţionează!
Mă apropii încet de şine şi mă aşez în genunchi. Totul pare cât se poate de real. O locomotivă cu aburi făcută la scară, vopsită verde închis, cu roţi roşii şi biele vopsite cu alb, cu coş şi tender având în urma ei un vagon de poştă copiat cât mai fidel după unul real şi un vagon de pasageri. Până şi plăcuţa cu ruta trenului este prinsă pe laterala vagonului, Bucureşti–Cluj scrie pe ea, cu scaune şi lumini la interior. Garnitura se află într-o gară cu sală de aşteptare şi turn de control. Pe cea de-a doua linie din faţa gării este garat un automotor roşu cu scaune şi lumini la interior. Rămân mut de uimire în faţa minunăţiei. Şinele sunt prinse pe traverse din carton gros, aşezat echidistant şi vopsite aidoma traverselor reale din lemn. Tata se apleacă şi pune în coşul locomotivei o bucată de sugativă aprinsă. Aceasta începe să fumege molcom, iar pe coş ies nori de fum aşa cum am văzut la locomotivele din gară. Tata se apleacă şi stabileşte contactul electric. Cu un bâzâit puternic locomotiva se pune în mişcare trăgând vagonul după ea.
- Ah! nu-mi pot stăpâni un strigăt de uimire şi mă uit la mama.
Ea a rămas cu ochii înlăcrimaţi şi cu mâinile împreunate a rugăciune uimită de minunea ieşită din mâinile tatei. Trenul începe să alerge pe şine în jurul mesei scoţând fum pe coş şi hurducăind vagonul. Tata mai umblă la un comutator şi porneşte bâzâind automotorul cel roşu. În faţa ochilor nu mai văd altceva decât săgeţile luminoase care aleargă pe şine. Nu pot face nicio mişcare, doar mă uit când la unul, când la altul. Minunea este reală, palpabilă şi funcţionează. Nu este un set de asamblat cumpărat din comerţ. Este un lucru făcut piesă cu piesă de mâna lui. Mă întorc spre tata cu ochi rugători şi înlăcrimaţi de la fumul iute emanat de sugativă şi îs spun cu glasul stins.
- Îl poţi opri puţin?
Îmi este frică să o fac eu ca, nu cumva, minunea să se destrame. Mama este în continuare amuţită de cele văzute, iar tata o priveşte cu o privire care ar vrea să spună:
- Ai văzut, mamă, ce i-am făcut eu copilului?
Tata umblă la contact şi motoarele se opresc. Întind mâna cu mare grijă şi desfac vagonul din cârligul de remorcare. Apuc apoi locomotiva, o ridic şi încep să o privesc mai atent. Vopseaua încă puţin lipicioasă îi trădează noutatea. Totul este reprodus la scară aidoma unei locomotive reale. Roţile au spiţe şi bandaje de rulare, de ele sunt prinse biele care se mişcă împreună cu pistoanele din cei doi cilindri. În faţă are un grătar vopsit roşu, făcut din tablă decupată. Până şi niturile cazanului făcut din tablă roluită sunt reproduse. În vagon sunt montate scaune formând un culoar median, iar de tavanul vagonului sunt prinse două beculeţe mici cât două steluţe de pe cer. Şinele sunt făcute din tablă subţire de aluminiu îndoită pe lung după o sârmă centrală, ceea ce le permite unirea cu joante, iar roţile ţăcănesc trecând peste ele la fel ca în realitate. Motoraşele electrice din locomotivă şi automotor sunt vopsite cu bleu şi sunt făcute tot de mâna lui. Nu am încă noţiunea muncii sau a timpului, dar îmi dau seama că a lucrat enorm la ele. Nu găsesc cuvinte de mulţumire şi singurul lucru pe care îl pot face este să izbucnesc în plâns acolo, stând în genunchi în faţa şinelor albe şi lucioase.
Atunci, ca şi acum, sunt ferm convins că am fost singurul copil din lume care a ţinut în mână o asemenea jucărie. A fost una din minunile cu care m-a binecuvântat Dumnezeu prin mâinile tatei.
Să auzim de bine!

De Paşte

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare1
Cu stupoare observ că sufletele ne-au devenit atât de comerciale, încât Iepuraşul a înlocuit minunea Învierii, tot aşa cum Moş Crăciun a înlocuit minunea Naşterii. Aşa că nu voi face nicio referire la vreun Iepuraş.
Mă voi referi la sufletele noastre, la ipocrizia sau răutatea din noi şi doresc acest Paşte ca pe o ocazie de a ne curăţa, de a ne umple inimile de linişte, lumină şi înţelegere, pentru noi şi pentru cei din jurul nostru.
Doresc acest Paşte ca pe o ocazie de a fi împreună cu cei dragi, de a le oferi dragostea noastră şi de a o primi pe a lor, de a parcurge minunea Învierii cu sufletele împăcate şi cu credinţa că mâine vom fi mai buni.
Doresc acest Paşte ca pe o ocazie de a înţelege minunea credinţei şi minunea Învierii ca pe ajutoare ale mântuirii noastre şi nu ca ocazia unor cumpărături.
Vă doresc tuturor cele mai calde şi din inimă Sărbători Fericite!
Să auzim de bine!

Despre adevăratul Crăciun

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Mi s-a întâmplat nu odată ca, pe vremea lui Ceauşescu, să merg cu părinţii la prieteni, la video. Bunînţeles că nu era doar prilej pentru vizionarea unor filme, ci şi prilej de bucurie a revederii, a comunicării. Vizionările se prelungeau adesea târziu în noapte şi nu numai datorită lungimii filmelor. Se schimbau impresii, se spuneau bancuri, se făceau comentarii. Ce era însă interesant la aceste vizionări era şi faptul că se vizionau reclamele (filmele fiind în majoritatea lor copiate de pe diverse canale străine de televiziune). Eram efectiv atraşi de colorit, de jocul de imagini sau de mesaj. Ce nu ne dădeam seama atunci era că, de fapt, eram atraşi de mirajul societăţii de consum.
Iată că ne-a dat Dumnezeu societate de consum. Acum avem firme private, mai mari sau mai mici, patroni şi salariaţi, avem produse din ţară sau din import, produse la care se face o reclamă pe măsură. Nu este obiectul acestui articol calitatea reclamelor româneşti (ca să folosesc un eufemism), dar ele există în fapt. Într-un film văzut cu ani în urmă, personajul principal era asaltat de reclame pe toate căile şi în toate felurile: la radio sau televizor, pe pereţii tunelului de metrou sau în vagonul de metrou, pe ceas sau la telefon etc. Deşi viaţa noastră se derulează acum, în 2009 şi nu în 2173, nu suntem departe de această imagine. Vedem reclame la tot pasul, suntem asaltaţi de ele, au devenit o componentă a vieţii noastre. Crăciunul a ajuns şi el subiect de reclamă: Vine Crăciunul, vine Crăciunul! strigă tot felul de glasuri la televizor.
Unii, probabil dintre cei mai harnici, au început să-i facă reclamă Crăciunului de la jumătatea lui noiembrie. Ceea ce, personal, mi s-a părut o chestie total deplasată, chiar dacă privim problema doar din punct de vedere comercial. Ni se prezintă tot felul de promoţii, tot felul de oferte şi avantaje, de parcă Sărbătoarea Sfântă a Crăciunului ar fi una de cumpărături. Nu ni se spune nimic despre adevăratul spirit al Crăciunului, despre adevărata lui semnificaţie. Se face comeţ cu Crăciunul aşa cum se face cu detergenţii de vase sau abonametele telefonice. Nu am văzut nicio reclamă în care, chiar dacă e vorba de un produs comercial, măcar fundalul imaginilor să sugereze adevăratul spirit al sărbătorii. Ni se arată toate ipostazele posibile cu Moş Crăciun, dar nicio imagine a Fiului lui Dumnezeu. Copiii îi trimit scrisori lui Moş Crăciun pentru a le aduce cadouri, mereu mai multe cadouri, dar nu se roagă pentru părinţii lor. În loc să ne plecăm fruntea în faţa Dumnezeului, îngenunchiem smeriţi în faţa Sfântului Comerţ. Sunt creştin fără a fi bigot, dar nu pot să mă împac cu ideea comerţului cu credinţa. Crăciunul a devenit o sărbătoare a cadourilor sau a cumpărăturilor, în loc să fie o sărbătoare a sufletului, a bunătăţii şi a bucuriei. Nu ne este destul că suntem păcătoşi, ne luptăm din răsputeri să fim şi ticăloşi. Copiii din dotare sau ai rudelor mă asaltează cu întrebări despre eventualele cadouri, în loc să-mi bucure sufletul cu colinde sau cântece de sărbătoare. Au uitat şi am uitat de mult de datini şi de obiceiuri, suntem nişte stane lipsite de suflet şi credinţă, dar atunci când facem sau ni se face un rău ne întrebăm de unde vine acesta. Ne dorim să avem lucruri cât mai multe şi mai de preţ, lăsându-ne sufletele pradă invidiei, răutăţii şi lăcomiei (personal, recunosc faptul că, în interval de trei ani, am avut trei cuptoare cu microunde). Nu văd în grila de programe a niciunui post de televiziune o emisiune consacrată cultivării liniştei sau bunătăţii. Ne place să ne uităm prin gaura cheii la tot felul de emisiuni cu conotaţii intime, dar nu vrem să ne uităm în sufletele noastre printr-o uşă larg deschisă. Asistăm apatici la o siluire a sufletelor pentru un câştig cât mai mare. Am devenit profitori şi risipitori, ne urâm şi ne învrăjbim, dar nu renunţăm la poleiala consumului. Suntem laşi complăcându-ne acestei situaţii impuse de lăcomia de bani.
Urăsc Crăciunul de consum, urăsc Crăciunul comercial, nu vă doresc un Crăciun comercial fericit şi nici Sărbători comerciale fericite!
Vă doresc să fiţi buni, miloşi, împăcaţi cu cei din jur şi cu sufletele voastre, să fiţi sănătoşi şi să aveţi puterea să vă bucuraţi viaţă şi de lumea din jur, să vă umpleţi sufletele cu gânduri şi fapte bune. Să fiţi împreună cu cei dragi de Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului şi casa să vă fie luminată!
Să auzim de bine!

Ziua noastră

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Ziua mea este pe 9 ianuarie. Ziua lui Mircea este pe 17 iunie. Onomastica lui Nicu este pe 6 decembrie. Şi tot aşa, putem enumera zilele de naştere sau onomastice ale tuturor locuitorilor ţării. Nu cred că cineva are nevoie de sfaturile mele în ceea ce priveşte modul în care îşi serbează ziua. Un element este însă comun tuturora: bucuria evenimentului în sine, bucuria de a fi cu prietenii sau cu cei dragi. Dar uităm că mai este un element care ne este comun: Ziua Naţională. Este o zi a noastră, a tuturor. Este o zi a cărei importanţă o conştientizează toate popoarele. Şi o celebrează ca atare. De douăzeci de ani trăim în suspiciune, ură sau neîncredere. De douăzeci de ani ne îndoim de noi sau ne renegăm propria fiinţă. De douzeci de ani uităm că suntem aşa cum suntem: buni sau răi, sinceri sau mincinoşi, hoţi sau oameni cinstiţi. De douăzeci de ani uităm că, între vicisitudinile vieţii, ea este un motiv de bucurie. Ne este ruşine cu drapelul nostru, ne este ruşine cu diacriticile noastre, ne ploconim fără demnitate în faţa oricărui străin, când ar trebui să ne mândrim că suntem. Aşa cum suntem, dar suntem. De douăzeci de ani uităm să ne bucurăm, atunci când avem un motiv foarte plauzibil să o facem. De douăeci de ani ne-am învăţat să trăim cu sufletele chinuite de angoase şi frustrări.

Ei bine, eu nu. Sufletul meu este liber. Azi am un motiv de bucurie şi mă voi bucura. În primul rând, mă bucur că sunt. Aşa cum sunt, dar sunt. De aceea, vă doresc tuturor românilor, din ţară şi de pretutindeni, la mulţi ani de ziua voastră, la mulţi ani de ziua noastră, sănătate maximă şi împlinirea tuturor dorinţelor! Dumnezeu să ne ajute!

Să auzim de bine!