În tramvai

Imagine preluată de pe click.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Rândurile de mai jos vă vor descrie o situaţie reală, petrecută într-una din dimineţile trecute. Din păcate, nu eu am fost martor, ci soţia mea. Veţi vedea la sfârşit de ce am făcut această precizare.
Dimineaţă de februarie. Ora 7 şi jumătate. Tramvaiul 41 ticsit ca de obicei. Frigul cumplit a făcut ca geamurile să fie complet opace. Oamenii stau înghesuiţi fără să clipească, bucuroşi parcă de căldura trupurilor care îi apasă din toate părţile, fără să mai fie interesaţi de peisajul de afară. Fiecare cu gândurile lui, fiecare cu problemele lui, uitându-se în ceafa sau urechea celui de lângă el. Unii merg la serviciu, alţii se întorc spre casă din ture de noapte. Printre ei, nelipsiţii pensionari. Striviţi la propriu şi la figurat, cu nelipsitele sacoşe în mâini se duc spre dispensare sau pieţe unde pot face o economie de câţiva bănuţi. Tăcuţi ca şi ceilalţi călători îşi plimbă necazurile prin oraşul răscolit de iarnă, trăind mai mult din speranţă.
În partea din faţă a tramvaiului se află un grup format din trei tineri, două fete şi un băiat. Nu e prima dată când sunt văzuţi tineri în mijloacele de transport în comun, doar că aceştia sunt foarte gălăgioşi. Mult prea gălăgioşi. Efectiv strigă unul la altul, deşi stau înghesuiţi la fel ca ceilalţi călători. Nu dau semne că ar fi surzi şi nici retardaţi mintal. Nu sunt altceva decât clasicii tineri semianalfabeţi care devin tot mai numeroşi în ultimul timp în structura populaţiei. Gălăgia, zbieretele lor şi măscările urlate devin insuportabile. Toţi călătorii stau înghesuiţi în continuare fără să scoată un cuvânt, deşi larma este cumplită. În sfârşit, o doamnă în vârstă nu mai poate suporta nici gălăgia şi nici lipsa oricărei atitudini, aşa că intervine cu blândeţe:
- Dragii mei, nu puteţi vorbi ceva mai încet? Deranjaţi o mulţime de oameni!
Şi miracolul se produce! Una dintre fete, gândindu-se că va ajunge şi ea cândva o biată bătrână pensionară, dă dovadă că i-a acordat atenţie bătrânei şi îi răspunde:
- Ia mai taci babo! Poate te arunc pe geam afară!
Credeţi că la auzul acestor vorbe s-a întâmplat ceva cu ceilalţi călători? O schimbare în atitudinea lor? În sufletele lor meschine şi egoiste? Ei bine, cine zice că nu, se înşeală!
- Ia mai lasă-i cucoană în pace! sare o călătoare. Fiecare trebuie să fie aşa cum este, emite ea un raţionament de o profunzime abisală.
Dar nu este lăsată să se lupte de una singură. Altă călătoare, pentru că îmi este greu să denumesc aceste două persoane altfel, sare şi ea cu gura mare:
- Mai lasă-i cucoană şi matale! Ăştia au ADN-ul schimbat, încearcă ea o glumă de un umor nebun.
Şi astfel se face linişte în tramvai. Linişte în rândul călătorilor, pentru că cele trei exemplare ale neruşinării continuă nestânjenite.
Acum, că am ajuns la final, mă veţi întreba de ce am regretat că am lipsit de la această reprezentaţie. Răspunsul meu îl bănuiţi: am regretat faptul că nu am fost de faţă pentru că NICIUN BĂRBAT din tramvai nu a scos nici măcar un sunet! Nici măcar un bărbat şi nici măcar un sunet! Ăştia suntem şi cu ăştia vrem să defilăm prin Europa şi prin spaţiul Schengen…
Să auzim de bine!