Rostul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Primesc acest articol, probabil copiat din revista Caţavencu. Este cutremurător nu prin felul cum autorul spune, ci despre ce spune. Sunt lucruri din viaţa noastră reală, lucruri la fel de reale, dar pe care, în egoismul nostru şi în micimea noastră refuzăm să le vedem aşa cum sunt. Ne refugiem în mica noastră lume gândindu-ne egoist că „asta nu mă priveşte” sau că „asta nu mi se întâmplă mie”. Am scris de atâtea ori despre disoluţia statului român, despre disoluţia noastră ca neam, despre groapa în care ne afundăm stând cu capetele înclinate spre vest, după ce, cincizeci de ani am stat cu ele înclinate spre est. Sunt lucruri care, odată petrecute, nu se mai pot reveni, nu se iartă. Ploconirea slugarnică şi fără rost în faţa nonvalorilor şi a culturii de import ne-a adus aici. Şi ne va duce şi mai departe pe panta descendentă. Pentru că în niciun moment nu dăm dovadă că am avea coloană vertebrală.
Brăduţ Florescu, unul din "vechii" publicităţii româneşti, şi-a încheiat contractul cu Realitatea Caţavencu unde coordona strategia de comunicare a grupului, şi a plecat în Thailanda.
IATĂ CE ARTICOL A SCRIS DUPĂ CE A PLECAT (ortografia îi aparţine):
României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzica, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.
Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (bătrânii), pământul şi credinţa.
Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întamplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările "prietene".
La noi chestia asta se numeşte "agricultură de subzistenţă" şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE.
Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!
Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.
Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un "Tatăl nostru" spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.
Fugim de ceva ca să ajungem nicaieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.
Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se marită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează.
Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru mulţinationalele lor, conduse de securiştii noştri.
Sună-ţi familia, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.
Să trăieşti.
Brăduţ Florescu
Să auzim de bine!