No more colivă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
N.B. Un prieten a ajuns la următoarele concluzii privind diferenţele dintre înmormântările “europene” şi cele neaoşe… Personal, am încercat să identific autorul comparaţiei, dar am găsit atâtea postări cu acest articol pe diverse bloguri, încât mi-a fost imposibil. Aşa că îi prezint scuzele mele anticipate şi îl rog, dacă va citi rândurile mele, să mă atenţioneze pentru a face cuvenita precizare.
“Am citit un zvon cum că UE ne va "obliga" să ne îngropăm şi morţii noştri ca ei. Şi ca restul lumii. Ce frumos ar fi...
Care ar fi diferenţele:
Înmormântare UE:
1. A murit Hans.
2. Constatăm asta.
3. Aducem şi un medic / scoatem certificat prin care constatăm asta şi pe hârtie.
4. Sunăm firma servicii funerare. comandăm una bucată sicriu.
5. Îl ducem pe Hans la capelă.
6. Anunţăm pe cei apropiaţi că a decedat Hans. Le zicem adresa capelei.
7. Ne adunăm la capelă, schimbăm o vorbă despre Hans.
8. În cursul aceleiaşi zi, pompele funebre vin, îl ridică pe Hans şi îl îngroapă / incinerează / împăiază / criogenizează / ce-o fi, în funcţie de preferinţe.
9. Odată îngropat, Hans acolo rămâne. Dacă doresc, vizitatorii sunt bineveniţi cu o floricică sau fără.
Înmormântare românească.
1. A crăpat nea Gică.
2. Constatăm asta. Înainte de a suna medicul sau de a scoate certificatul de deces sunăm pe toţi cei care îl ştiu sau nu pe Gică şi anunţăm asta.
3. Revenim cu certificatul şi ne facem loc prin marea de oameni care au venit să îl vadă pe Gică mort şi să bea gratis o ţuiculiţă. Între timp, Gică e ţinut pe masă trei zile. Aşa mort.
4. Aducem 3 femei ca să îl spele şi 2 bărbaţi ca să îl bărbierească - ritual antecreştin, á propos.
5. Sunăm preotul. Ne rugăm de el să vină de parca ar fi ceva nemaiîntâlnit şi nemaipomenit în cariera lui si ne împrumutăm de bani că, dacă nu e mulţumit ni-l lasă pe nea Gică pe masa şi se cară. De parcă nu tot din banii noştri ar fi plătit.
6. Pe lângă oamenii care se foiesc prin casă, ne vor mai întâmpina pe drum încă tot atâţia, ca să nu mai vorbim de cei care vor veni direct la cimitir.
7. Pregătim echipamentul lui nea Gică, compus în majoritate din elemente tot antecreştine. Bani pe ochi, colac în mână, prescură pe piept, costumul său cel mai bun care i-a rămas cam mic / mare şi nişte pantofi cu talpa din carton, că e pielea scumpă şi oricum e mort.
8. Convoiul: Unul cu un brad / pom / schela cu fructe agăţate în el (tot păgân e şi ăsta). Unul cu o cruce. Toţi cu lumânări. Alţii cu steaguri şi prosoape. Încă minim doi cu sfeşnice. Nu uita coliva. Încă minim doi cu coroane. Încă vreo doi care să ducă "darurile" - obiecte de uz personal, bucăţi de material textil, batiste, mobilă, o găină vie uneori, care se trece peste groapă etc
9. Fanfara. Ţigani mai mult sau mai puţin treji, care să chiorlăie din instrumentele lor cântece de mare factură spirituală, cum ar fi "Pe lângă Plopii fără soţ", "Drumurile noastre toate", "Un vapor plutea odată", "Marş funebru de Chopin" (n-aveţi idee cum sună asta la TROMBON).
10. Bocitoare. Între 3 şi 5 babe bete şi senile care să îl călăreasca pe nea Gică şi să zbiere de parcă li se scot ovarele pe cur. De multe ori nu au absolut nicio treabă cu răposatul şi îl vor boci pe un nume generic, de exemplu, "Vasile"
11. Îi cinstim bine pe toţi, de la popă la ţigani, că doar n-au venit să îl îngroape pe unul, au venit să crape în ei şi să bea. Firesc. Pornim cortegiul.
12. La fiecare răscruce - intersecţie - vom opri tămbălăul (ţigani, bocitoare, alămuri, zbierete, cerşetori, bomboane, claxoane) şi preotul va citi o extenie. Între extenii, cine ştie cântă din toţi plămânii "Sfinte Dumnezeule" în varianta funebră. Pentru că există şi varianta veselă. Care nu se cântă. Totuşi, având în vedere lipsa de voce a celor din cortegiu şi beţia generală, puteţi să cântaţi şi Macarena, că nu se simte.
13. Ajungem la biserică. Ne dăm foc cu lumânări, umplem tot de ceară, urlăm TARE ca să ştie LUMEA că noi SUFERIM pentru că A MURIT GICĂ, BĂĂĂ!! În timpul slujbei, creăm confuzie şi război, aruncând cu bani şi bomboane către liota de cerşetori. Punem şi "vămile" pe jos, obicei - cum altfel? - antecreştin şi ăsta. Potrivim vata în nas lui Gică, nu de alta, dar de atâta jale şi lumânări şi tămâie a început să se cam lichefieze.
14. La cimitir. Se sapă groapa, se urlă, se trece găina, se desface pomul, se împart prosoape, restul de daruri (teoretic, oamenilor săraci, practic tot între neamuri, pe principiul că nimic nu se pierde, doar se împrumută), se bea, se stropeşte cu vin mormântul, continuă slujba.
15. După cimitir. Se merge la casa lui Gică unde se bea, se bea, se bea, se mănâncă cel puţin 3 feluri de mâncare, se ia şi la pachet, că doar e pomană, se vorbeşte despre politică, vreme, rapiţă, Geoană, alegeri, inflaţie, chirii, varice, butoaie, vinul de anul ăsta, hemoroizi, nunţi, botezuri, Mutu, Steaua, femeia vecinului, orice numai despre Gică nu.
16. După ce l-ai îngropat, reiei paranghelia la 3, 9, 40 de zile, 1 an, 2, 3 etc totul culminând cu 7 ani, când îl dezgropi pe Gică sau, mă rog, ce a rămas din el, îl stropeşti cu vin şi-l bagi la loc. Pe lângă asta, mai ai si vreo 400 de sărbători de pomenire a morţilor.”
Să auzim de bine!