Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
În rândurile de mai jos vă voi descrie un vis de-al meu, avut nu cu multe zile în urmă. Ceea ce este interesant nu este visul în sine, ci felul cum se sfârşeşte… Sunt convins că nu sunt singurul care a avut un astfel de vis. Cel puţin la mine nu e prima dată…
Alerg printr-un ţinut deluros. Vremea e senină, soarele arde puternic. Cobor şi urc dealuri în fugă, fără să obosesc. În dreapta mea văd un ochi de apă limpede. Mă arunc în ea, dar este de adâncime mică, aşa că nu fac decât să rămân întins pe burtă bălăcindu-mă. Apa nu e rece şi îmi prelungesc şederea. Scufundat în apă cu ochii deschişi, încerc să desluşesc amănuntele din nisipul de pe fundul apei. Văd răcuşori mici, mici de tot, văd melci la fel de mici, încerc să tulbur nisipul cu mâna, dar nu reuşesc. Mă scol din apa cea frumoasă şi văd lângă mine cabana. E cabana unde locuim noi în această perioadă. Cabana este aşezată pe o culme în mijlocul unei pădurici. Intru fără să fiu ud pe haine şi mă găsesc între colegii de la serviciu. Ieşim cu toţii şi începem să alergăm. Vreau să îi duc la lacul descoperit de mine, dar nu îl mai găsesc. Rătăcim ore în şir alergând fără să obosim şi suntem în sala de mese. Toţi râdem şi suntem veseli. O colegă vine să ne anunţe că e ora mesei. Mâncăm în sala de marmură a palatului. Este o construcţie foarte bine întreţinută care nu e accesibilă decât unui număr restrâns de oameni. La masă se spun bancuri, colegii se scoală de la masă ca să-şi aducă câte ceva de prin camerele unde sunt cazaţi, alţii umblă printre comeseni discutând diverse lucruri. Stau tăcut şi urmăresc arcadele şi picturile murale. Ne prinde seara şi ieşim alergând cu torţe în mână în căutarea lacului cel minunat. Nu îl găsim, aşa că intrăm la loc în cabană discutând aprins. Stăm pe scaune într-o sală mare şi povestim impresiile zilei. Toţi avem telefoanele închise ca să nu ne deranjăm. Acesta a fost consemnul de când am descoperit că suntem colegi. Numai un coleg nu are telefonul închis. Şi telefonul LUI începe să sune tocmai când era mai linişte în sală, iar noi eram mai atenţi. Toţi ne uităm spre el cu reproş, dar colegul nu face nici un gest ca să-l ia de pe masă şi să răspundă. Nervos că sunt întrerupt din discuţie, întind mâna ca să-l apuc şi să îl opresc, dar mă trezesc. Pe noptieră, lângă capul meu este telefonul MEU care sună deşteptarea.
Acesta a fost visul. Ei, acum aţi prins ideea? Las la o parte faptul că derularea imaginilor povestite mai sus a ţinut o bună perioadă de timp, cel puţin în vis. Ceea ce e interesant este cum de a ştiut creierul meu să genereze un vis al cărui sfârşit să fie un eveniment REAL şi VIITOR? Altfel spus, socotind că visul a avut loc ÎNAINTEA sunetului telefonului real (din moment ce se TERMINĂ cu acest sunet), cum de a ştiut să genereze un vis a cărei acţiune de sfârşit (sunetul telefonului din vis) să fie tocmai sunetul REAL al telefonului REAL? Cum de a ştiut creierul meu adormit că telefonul real va suna exact în momentul când va suna telefonul din vis astfel încât să construiască un vis care să conducă la un final suprapus peste realitate? Oricum întorc problema, este ciudată în toate cazurile apariţia acestui moment de viitor, această anticipare a lui.
Mai jos am desenat o mică diagramă privind succesiunea reală a evenimentelor pe o axă a timpului.
În rândurile de mai jos vă voi descrie un vis de-al meu, avut nu cu multe zile în urmă. Ceea ce este interesant nu este visul în sine, ci felul cum se sfârşeşte… Sunt convins că nu sunt singurul care a avut un astfel de vis. Cel puţin la mine nu e prima dată…
Alerg printr-un ţinut deluros. Vremea e senină, soarele arde puternic. Cobor şi urc dealuri în fugă, fără să obosesc. În dreapta mea văd un ochi de apă limpede. Mă arunc în ea, dar este de adâncime mică, aşa că nu fac decât să rămân întins pe burtă bălăcindu-mă. Apa nu e rece şi îmi prelungesc şederea. Scufundat în apă cu ochii deschişi, încerc să desluşesc amănuntele din nisipul de pe fundul apei. Văd răcuşori mici, mici de tot, văd melci la fel de mici, încerc să tulbur nisipul cu mâna, dar nu reuşesc. Mă scol din apa cea frumoasă şi văd lângă mine cabana. E cabana unde locuim noi în această perioadă. Cabana este aşezată pe o culme în mijlocul unei pădurici. Intru fără să fiu ud pe haine şi mă găsesc între colegii de la serviciu. Ieşim cu toţii şi începem să alergăm. Vreau să îi duc la lacul descoperit de mine, dar nu îl mai găsesc. Rătăcim ore în şir alergând fără să obosim şi suntem în sala de mese. Toţi râdem şi suntem veseli. O colegă vine să ne anunţe că e ora mesei. Mâncăm în sala de marmură a palatului. Este o construcţie foarte bine întreţinută care nu e accesibilă decât unui număr restrâns de oameni. La masă se spun bancuri, colegii se scoală de la masă ca să-şi aducă câte ceva de prin camerele unde sunt cazaţi, alţii umblă printre comeseni discutând diverse lucruri. Stau tăcut şi urmăresc arcadele şi picturile murale. Ne prinde seara şi ieşim alergând cu torţe în mână în căutarea lacului cel minunat. Nu îl găsim, aşa că intrăm la loc în cabană discutând aprins. Stăm pe scaune într-o sală mare şi povestim impresiile zilei. Toţi avem telefoanele închise ca să nu ne deranjăm. Acesta a fost consemnul de când am descoperit că suntem colegi. Numai un coleg nu are telefonul închis. Şi telefonul LUI începe să sune tocmai când era mai linişte în sală, iar noi eram mai atenţi. Toţi ne uităm spre el cu reproş, dar colegul nu face nici un gest ca să-l ia de pe masă şi să răspundă. Nervos că sunt întrerupt din discuţie, întind mâna ca să-l apuc şi să îl opresc, dar mă trezesc. Pe noptieră, lângă capul meu este telefonul MEU care sună deşteptarea.
Acesta a fost visul. Ei, acum aţi prins ideea? Las la o parte faptul că derularea imaginilor povestite mai sus a ţinut o bună perioadă de timp, cel puţin în vis. Ceea ce e interesant este cum de a ştiut creierul meu să genereze un vis al cărui sfârşit să fie un eveniment REAL şi VIITOR? Altfel spus, socotind că visul a avut loc ÎNAINTEA sunetului telefonului real (din moment ce se TERMINĂ cu acest sunet), cum de a ştiut să genereze un vis a cărei acţiune de sfârşit (sunetul telefonului din vis) să fie tocmai sunetul REAL al telefonului REAL? Cum de a ştiut creierul meu adormit că telefonul real va suna exact în momentul când va suna telefonul din vis astfel încât să construiască un vis care să conducă la un final suprapus peste realitate? Oricum întorc problema, este ciudată în toate cazurile apariţia acestui moment de viitor, această anticipare a lui.
Mai jos am desenat o mică diagramă privind succesiunea reală a evenimentelor pe o axă a timpului.
Momentul când
Începutul începe să sune telefonul Sfârşitul
visului în vis visului
---------|---------------------------------|-------------------|----
Momentul când Trezirea
începe să sune telefonul
în realitate
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!