Într-un magazin

Imagine preluată de pe progel.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu cu mult timp în urmă am publicat un articol despre surpriza plăcută avută în relaţia cu un angajat al unui furnizor renumit de telefonie mobilă. Promiteam atunci că voi mai scrie despre asemenea oameni, considerând că e meritată o asemenea încurajare. Iată că este sâmbătă, este o zi de primăvară şi întâmplarea prin care am trecut mă determină să scriu un nou articol. Din păcate, în sens opus…
Cum vă spuneam, este o frumoasă zi de sâmbătă, este ora prânzului şi noi, adică eu şi soţia ne aflăm în cursul unui scurt raid prin magazinele din zonă în pregătirea unei vizite la socri. Întâmplarea face să intrăm în magazinul P. din staţia Drumul Taberei, magazin binecunoscut îndeobşte de băştinaşii zonei.
Banul pune lucrurile în mişcare, banul este scopul suprem al acţiunilor noastre şi imaginea pe care o avem la intrarea în magazin este o primă dovadă a acestui lucru. Spaţiile dintre gondole sunt suprasaturate de cutii şi ambalaje cu cât mai multe produse cu scopul evident de a vinde cât mai mult. Circulaţia mult îngreunată şi frecuşul permanent cu celelalte persoane ne fac mediul antipatic încă de la primii paşi. În timp ce soţia încearcă să acceseze câteva produse aflate pe rafturi, eu fac un efort de imaginaţie încercând să îmi imaginez reacţia celor care dau avizele de pază contra incendiilor la vederea acestor grămezi alandala…
Reuşim să punem produsele în coş după care ne îndreptăm spre una din casele de marcat. Alegem chiar prima casă din dreapta şi ne aşezăm disciplinaţi la rând. Chiar înaintea benzii rulante pe care se pun produsele se află un fel de frigider pentru băuturi răcoritoare, un fel de ladă fără capacul superior, plină cu sticle de 0,5 litri cu tot felul de răcoritoare. Nebănuind nimic periculos, soţia se sprijină cu mâna dreaptă de respectiva ladă. Greşită intenţie, greşită mişcare pentru că imediat o văd cum şi-o retrage brusc. La întrebarea mea firească, îmi răspunde că lada curentează!
Dialogul a fost purtat cu vocile la intensitatea normală, aşa că mi se pare de la sine înţeles ca vânzătoarea să audă discuţia noastră şi să ia atitudine. Ea sau colega ei care o supraveghează stând în spatele ei de pomană. Nicio reacţie! Mai înaintăm un pas şi tot nu remarc nicio reacţie. Îndrăznesc să umblu uşor la volumul sonor şi îi fac un semn supraveghetoarei spunându-i:
- Domnişoară, lada asta curentează!
Nimic! Continuă să îşi roadă unghiile stând apatică în spatele casieriţei şi uitându-se oriunde numai la noi sau la ladă, nu. Mă gândesc la faptul că limba vorbită de mine nu este tocmai perfectă, aşa că o atenţionez din nou:
- Domnişoară, vă spuneam că această ladă curentează şi poate omorî pe cineva!
Iată că perseverenţa mea este răsplătită şi cele două îmi răspund în cor, uşor iritate:
- Da, ştim, ştim şi noi ce înseamnă să curenteze!
După care se întorc la apatia lor. Nu mai rezist şi le interpelez din nou, adresându-mă de data asta soţiei, dar pe un ton care să mă facă auzit de ele mult mai clar:
- Dragă, stai liniştită pentru că domnişoara va anunţa cu siguranţă imediat pe administrator!
Şi minunea se produce! În timp ce ne contorizează produsele, casieriţa se adresează colegei cea rozătoare de unghii:
- Cheamă-l, dragă, pe Dan ca să vadă ce este.
Colega se pune în mişcare şi dispare pentru câteva momente, suficient cât să plătim şi să punem produsele în punga din dotare. În timp ce ne îndreptăm spre ieşirea din magazin, vedem un tip pe care îl presupunem a fi Dan cum se îndreaptă spre casa cu pricina.
Niciodată ca acum nu am fost mai convins că nimic nu s-a schimbat de la Revoluţie încoace… în ceea ce îi priveşte pe oameni.
Să auzim de bine!