Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Încep prin a vă preciza că acest articol nu are nicio legătură, dar absolut niciuna cu faptul că linia tramvaiului 41 a fost inaugurată pe vremea când domnul Băsescu era primarul Bucureştilor.
Acum, că am lămurit acest aspect, haideţi să terecem la treabă. Lina tramvaiului 41 are un capăt în Ghencea, pe un vechi maidan, fost poligon auto şi celălalt în apropierea pavilionului Expo din Băneasa (construit pe locul unui fost hipodrom).
Utilitatea liniei este dovedită de departe. Să ne gândm la faptul că leagă două zone muncitoreşti de mare angajament, ca să zic aşa. În plus, linia este foarte rapidă, atât datorită infrastructurii, cât şi datorită gardurilor adiacente liniei care împiedică traversarea ei în stilul nostru neaoş, românesc.
La orice oră tramvaiele respectivei linii merg cu mare viteză şi mare regularitate spre satisfacţia neplătitorilor de bilete sau abonamente de călătorie. Desigur că o asemenea realizare nu putea să nu trezească invidii, unele manifestate chiar pe timpul construcţiei când, un mare număr de concitadini se manifestau cât se poate de vocal împotriva construirii acestei linii pe care acum o folosesc la modul intensiv.
Dar tramvaiul este un mijloc de transport care trezeşte nostalgii românilor încă din cele mai vechi timpuri. Să ne amintim aici doar piesa Du-mă acasă, măi tramvai în interpretarea nemuritorului Gică Petrescu sau Hei, tramvai în interpretarea la fel de nemuritoarei trupe Phoenix.
Cu timpul, tramvaiul 41 a început să îşi dovedească măreţia prin performanţele atinse. Astfel, a devenit linia cu cei mai mulţi accidentaţi, mutilaţi sau omorâţi dintre toate liniile de transport bucureştene, în pofida grilajului protector existent pe aproape tot parcursul. O performanţă tristă care, dovedeşte că atunci când vrea să traverseze ca la el în comună, românului nu-i stă nimic în cale…
Dar imaginaţia şi afinitatea românilor faţă de mijlocul de transport numit tramvai nu cunosc limite. Aceasta a făcut ca în tramvaiul 41 să fie primul mijloc de transport în care să apară un înţepător, înţepătorul din tramvaiul 41, ipochimenul manifestându-se prin aceea că înţepa femeile călătoare.
Arestat şi predat justiţiei, acesta nu a dispărut de pe scena publică fără să lase un urmaş: masturbatorul din tramvaiul 41, după cum ne anunţă ziarele, un nou exemplu de ciudăţenie care apare doar pe această linie. Iată cum, într-o relativ scurtă activitate publică, linia tramvaiului 41 s-a remarcat prin trei performanţe neatinse de nicio altă linie. Ce urmează?
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!