Ura şi ln gară... în Berlin!

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Mă aflu într-o mică escapadă teutonă sau, altfel spus, mă aflu pentru un scurt sejur în Germania.

Ţară de o ordine şi o curăţenie exemplară, după cum bine observă şi vecinii mei de bloc, care stau la colţul blocului şi trosnesc seminţe aruncând cojile pe jos. Această curăţenie se pot observa imediat ce intri în teritoriul respectivei ţări şi te urmăreşte pe tot parcursul vizitei, cu precădere în Berlin, oraş îndeobşte cunoscut drept capitala ţării.

Nu sunt într-o vizită turistică, ci una exclusiv de lucru, dar care îmi permite după-amiezele libere, ocazie pe care o folosesc din plin pentru diferite vizite în diverse locuri semnificative ale oraşului. De exemplu, acum mă aflu în gară.

De fapt, termenul este puţin impropriu pentru că mă aflu într-una din gări, Berlinul având ceva mai multe. Cea în care mă aflu se numeşte Hauptbanhof şi, ca român necivilizat ce sunt, îmi este destul de greu să o definesc drept gară. Gresia peroanelor pare pusă acum o jumătate de oră, rigolele prin care circulă garniturile sunt atât de curate încât poţi lua masa între şine. Nici vorbă de hârtii sau alte gunoaie aruncate între şine, nici vorbă de miros, inclusiv cel de creuzot, iar stâlpii reţelei de contact nu au nici măcar o zgâritură. Stâlpii de susţinere au un soi de capiteluri foarte artistice, iar scările sunt dublate de escalatoare pe ambele părţi. Deşi tavanul este o structură luminoasă, fiind vitrat, asemănător unei hale, toate tuburile de iluminat funcţionează fără să clipească.

Geografic vorbind, mă aflu poziţionat la peronul 4, lângă una din marile scări de acces la nivelul superior pentru că, trebuie să vă spun, gara este una cu mai multe niveluri. Mă uit în jurul meu amintindu-mi şi comparând-o cu alte gări frumoase, adevărate bijuterii arhitectonice, cum ar fi gara din Istanbul sau cea din Antwerp. Peste drum, la peronul 3, într-o poziţie oarecum echivalentă cu a mea, observ un grup de vreo cincisprezece persoane, bărbaţi şi femei, înconjuraţi de bagaje de tot felul. Oamenii vorbesc tare şi gesticulează, dar nu asta este ceea ce îmi atrage atenţia asupra lor, pentru că mai sunt grupuri gălăgioase în jurul meu, ci faptul că mulţi dintre ei au ţigări aprinse din care trag la greu. Îmi concentrez atenţia asupra lor pentru că mă aştept ca, din moment în moment să apară gardianul care să le ia ţigările şi să li le vâre pe gât.

Dar nu reuşesc să prind momentul culminant pentru că brusc, mă îndrept spre scări cu pas alert, dornic să părăsesc incinta cât mai repede. Nu am făcut-o pentru că nu suportam să văd cum vor fi amendaţi, ci pentru că, cu toată gălăgia făcută, i-am auzit vorbind româneşte...

Să auzim de bine!