Ce cuvinte folosim (7)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Recunosc că a trecut ceva timp de când nu am mai discutat despre ce cuvinte folosim. Întâi de toate, cred că o precizare se impune, cu atât mai mult cu cât nu sunt filolog (cuvânt format tot din două cuvinte greceşti, filos şi logos). Nu am pretenţia că, prin articolele mele stabilesc originea ştiinţifică a vreunui cuvânt. Ceea ce vreau eu să subliniez este faptul că, indiferent dacă e vorba de cuvinte originale sau de cuvinte formate în vremurile moderne, acestea pornesc de la cuvinte greceşti. Aşa cum a fost cazul cuvântului astronaut, care sunt convins că sunteţi convinşi că nu s-a format pe vremea lui Sofocle, dar este format din două cuvinte greceşti (asteron şi navtes), care existau pe vremea lui Sofocle...

Primul cuvânt pe ziua de azi este unul mai înţepător: αγκάθια este cuvântul grecesc şi se pronunţă akathia. Ei, acum vă sună cunoscut? Sigur că da, românescul echivalent fiind acăţ, regionalism des folosit la indicarea salcâmului. În Ardeal, în zona copilăriei mele, se foloseşte şi expresia a acăţa, cu sensul de a se prinde în spini sau a agăţa de ceva.

Următorul cuvânt este unul ceva mai odihnitor: κρεβάτι, care se pronunţă crevati şi desemnează patul. Echivalentul românesc este crivat, un regionalism utilizat mai des prin Moldova, dar care tot pat înseamnă.

Dacă tot suntem în pat, nu strică un pui de somn, iar visele pe care le vom avea ţin de domeniul oniric sau al viselor. Ce are asta cu limba greacă? Nimic altceva decât că, în greceşte vis se spune όνειρο şi se citeşte oniro.

Acum, că ne-am odihnit puţin, haideţi să mai vedem un cuvânt. Nu-l mai numărăm pentru că este vorba de μετράω, pronunţat metrao. Vă sună cunoscut? Sigur că da, din moment ce unitatea de măsură a lungimii este metrul. Iar termenul grecesc nu înseamnă altceva decât a măsura, a număra, a socoti.

Acum, că am analizat şi acest cuvânt, lucrurile se văd în altă lumină, de exemplu, verde. În greceşte, verde se spune πράσινος, pronunţat prasinos. Dacă vouă nu prea vă sună cunoscut termenul, oltenilor cu siguranţă da, din moment ce sunt consumatori de praz, care ştim cât este de verde. Sau prăzuliu...

Iar unul dintre recipientele în care se poate prepara prazul este tigaia. Dincolo de faptul că, în greceşte, la tigaie se spune τηγάνι, pronunţat tigani, mă întreb de ce dicţionarul susţine că a trebuit să aşteptăm năvala hordelor de bulgari ca să preluăm cuvântul, de vreme ce grecii trecuseră prin aceste locuri cu mult, mult timp înaintera lor...
Nu ştiu dacă hipopotamii sunt consumatori de praz, dar ştiu că termenul de hipopotam provine prin alăturarea a două cuvinte greceşti: χιππος, citit hipos şi se traduce prin cal şi cuvântul ποταμός, care se citeşte potamos şi se traduce prin râu. Deci, dacă vorbim de hipopotam, vorbim de un cal de apă...

Acum, dacă vorbim de hipopotam, vorbim şi de apă, care poate fi potabilă sau nu. Potabilă, adică băubilă, care poate fi băută, conform dicţionarului. Numai că, în greceşte, cuvântul băuturi se defineşte prin ποτά, citit pota, cu accent pe a. Iar de la pota până la potabil nu mai e decât un pas, indiferent că l-au făcut francezii, cum spune dicţionarul, sau alţii.

Şi mai avem un cuvânt pe ziua de azi, unul ceva mai discret: ezoteric, cuvânt ce desemnează ceva intern, ascuns, cunoscut doar de iniţiaiţi. Cuvântul grecesc εσωτερικός, citit esotericos (cu accent pe ultima silabă) înseamnă exact acelaşi lucru: intern, interior.

Ei, acum îmi daţi dreptate când spun că limba greacă se poate învăţa foarte uşor pentru că îi folosim deja cuvintele?

Acesta a fost ultimul articol pe care l-am scris pe această temă. Nu pentru că m-am plictisit, ci pentru că există multe, atât de multe cuvinte care îşi au originea în cuvinte greceşti, încât enumerarea lor ar echivala aproape cu rescrierea dicţionarului.

Să auzim de bine!