Prostia universală

Samu

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Sincer cum mă ştiţi, am recunoscut de mai mult timp şi în mod public faptul că nu suport prostia şi beţivii.

Ba chiar, într-un exces de zel, am postat câteva articole pe aceată temă mânat de prejudecata naivă că rândurile mele vor schimba ceva din peisajul sumbru pe care îl provoacă reprezentanţii acestor două curente.

Mai mult de atât, am avut îndrăzneala să fac unele comparaţii între dimensiunile deşteptăciunii şi cele ale prostiei...

Gândul care mă urmărea cu asiduitate era acela că totuşi, cel puţin prostia, are un nivel local de dezvoltare, nu este întinsă asemenea unei plăgi. Mă gândeam cu durere că poporul meu, atât de lovit de soartă şi de preşedinţi, este grav lovit şi de existenţa unor exemplare de clasor ale prostiei.

Fotbaliştii sau „vedetele” noastre, cele atât de mediatizate încât nici nu le mai interesează că sunt proaste, au fost unele dintre exemplele la care am făcut referire. În fond, îmi ziceam eu, sperând a găsi consolare în reprezentanţii altor sporturi, ce vină are un fotbalist că nu ştie altceva decât să dea cu piciorul în minge, din moment ce doar asta a făcut pe maidan de când s-a născut? Ce vină are o „vedetă” că e proastă, îmi ziceam eu în continuare, din moment ce ea nu ştie decât să se dezbracce goală-goluţă în faţa aparatelor de fotografiat pentru a avea soţul şi familia ei cu ce să se laude?

Dar iată că Dumnezeu e bun şi milos şi îmi aduce  două ştiri care, pe de o parte îmi dau un puternic sentiment de relaxare, iar pe de altă parte mă fac să mă treacă fiori. Mă relaxez pentru că văd, deşi sentimentul nu e moral şi creştinesc, că aiurea există proşti cel puţin la fel de mari ca ai noştri. Şi mă face să mă treacă fiori pentru că îmi arată că prostia, pe lângă faptul că e nemărginită în mărimea ei, este şi universală în aplicarea ei.

Iată prima ştire, de o profunzime ce întrece Groapa Marianelor: Samu, solistul trupei Sunrise Avenue: "Hollywood-ul este unul dintre cele mai legendare basme din lume".

Acum, vă rog să fiţi sinceri şi să recunoaşteţi: ştiţi vreun basm care să NU fie legendar?
Iar cea de a două sună astfel: Video incredibil! Pisicile Aristocrate chiar există! Ăsta (sic!) este singurul motan din lume care MĂNÂNCĂ CU MÂNA!
Lumea chiar s-a schimbat de motanii au ajuns să aibă mâini, nu labe...
Punând cele două ştiri cap la cap, te pomeneşti că Motanul Încălţat nu era un basm de poveste...

Să auzim de bine!