miercuri, 18 ianuarie 2012

Democraţia originală

Imagine preluată de pe calificativ.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Despre originea termenului am mai discutat aşa că, ce mai tura-vura, termenul e de sorginte grecească. Dacă despre trecerea de la capitalism la socialism au existat şi există numeroase scrieri, despre fenomenul invers, adică trecerea de la socialism la capitalism nu prea sunt, ca să nu spunem că este de-a dreptul penurie. Iar România a avut ghinionul să treacă prin această fază şi a făcut-o total nepregătită.
Aşa s-a întâmplat ca, peste noapte, să ne trezim capitalişti incipienţi în locul unor comunişti patentaţi. Mai mult, ca dezastrul să fie complet, nu am avut modele de referinţă sau mentori ca să ne înveţe nuanţele termenului de democraţie. Cu excepţia domnului Ion Raţiu, niciun ipochimen dintre cei răsăriţi după Revoluţie ca ciupercile după ploaie, nu au avut vreo abilitate în acest sens. Nici măcar versatul politician Ion Iliescu. Iar tentativele domnului Raţiu s-au stins de la sine, copleşite de abundenţa de neamprostie şi lichele care invadaseră imediat scena politică românească. De o clasă politică nu se putea vorbi şi nu se poate nici acum pentru că nu aveam şi nu avem aşa ceva. Nici nu avem cum, din moment ce politicienii au fost şi sunt numiţi pe criterii clientelare şi după numărul de zerouri ale contului bancar.
Cei cu memoria mai bine pusă la punct, îşi pot aminti replica, devenită şablon după Revoluţie, ori de câte ori era prins un delicvent sau un impostor: Ce mai vrei? Nu ştii? Acum e democraţie! făcând o crasă sinonimie între democraţie şi anarhie. Astfel, la noi s-a instaurat, vorba domnului Ion Iliescu, o democraţie originală. Atât de originală încât, la începuturile ei, poliţiştii ajunseseră să fie pedepsiţi atunci când arestau un infractor.
Iată că, în ultimele zile, poporul român şi-a amintit una din cuceririle cu caracter democratic ale Revoluţie şi anume, dreptul de a spune NU. Şi au ieşit în stradă ca să o spună tare şi răspicat. Că am iubit şi iubesc libertatea este un lucru dovedit. Că iubesc şi iubesc democraţia, iarăşi e de notorietate. Dar nicio clipă nu am considerat că democraţie este acelaşi lucru cu anarhia. Niciodată nu am crezut că dreptul de a spune NU înseamnă intoleranţă. Niciodată nu am înţeles că un drept al meu mai este democratic atât timp cât lezează dreptul altuia. Nicodată nu am considerat că dreptul la acţiune este acelaşi cu dreptul la vandalism. Nu am acceptat şi nu accept confuzia făcută între energie şi violenţă ca şi aceea între placiditate şi neputinţă. Nu pot să cred că punctul meu de vedere mai este unul democratic atâta timp cât produce distrugeri sau suferinţă.
Drept pentru care pot spune că, dacă aceste noţiuni despre democraţie ar fi fost cunoscute şi acceptate de mai mulţi concetăţeni, atunci nu am mai fi avut ocazia să asistăm la actele de vandalism petrecute în ultimele zile.
Dar haideţi să terminăm într-o notă mai veselă, care ne este oferită de Premierul Boc. Întrebat dacă va demisiona, acesta ne răspunde cu toată convingerea că problemele Guvernului se discută în Parlament. Mare boier, mare caracter! Păi, exact de asta au ieşit oamenii în stradă: de prea multe probleme discutate în Parlament şi de lipsa totală a ordonanţelor de urgenţă şi a asumărilor inexistente...
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!