luni, 30 ianuarie 2012

Sfânta nevinovăţie vs. sfânta ipocrizie

Drama NarghitaNarghitaTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
După cum vă spuneam şi în postările anterioare, mă feresc să urmăresc unele emisiuni transmise la televizor, printre acestea fiind calupurile publicitare sau aşa numitele talk-show. Printre care şi emisiunea Happy Hour, cel puţin datorită numelui englezit deşi, dacă stau să-mi amintesc, nici aducerea în emisiune a unui tâlhar condamnat nu este ceva care să mă atragă.
Dar, omul propune şi Dumnezeu dispune... Ceea ce face ca, în mod cu totul întâmplător, să surprind câteva minute dintr-o emisiune care o are ca invitată pe Narghita. Din cele câteva minute urmărite (îmi cer scuze, dar nu pot rezista mai mult...) apuc să o văd pe renumita solistă a anilor trecuţi şi să surprind câteva frânturi de dialog.
Narghita le povestea interlocutorilor despre viaţa plină de renunţări şi privaţiuni pe care a trebuit să o trăiască mulţi ani, atât de plină de sacrificii încât îşi vindea cărţile pentru mâncare. Vorbe grele pentru că, vă rog să mă credeţi, vânzarea unei cărţi din bibliotecă semnifică pentru mine un sacrificiu cumplit. Nu sunt în măsură ca să fac o analiză a vieţii cântăreţei şi nici asupra abilităţilor ei gospodăreşti sau de organizare a propriei vieţi. Aşa că, las dialogul să curgă şi bine am făcut pentru că am ocazia să o aud pe Stela Popescu comentând: Bine, bine, dar de ce nu ai spus nimic? Pentru că noi, tot timpul ăsta ne întrebam “unde-i Narghita, ce se întâmplă cu Narghita?”.
Tonul şi vorbele Stelei Popescu îmi trezesc atenţia. I-auzi brâul! Deci EI, nu ştiu cine, dar bănuiesc că e vorba de totalul cunoştinţelor lor comune, stăteau şi se întrebau unde e Narghita. Iar Narghita, ca o prietenă neserioasă ce se afla, nu le spunea unde e şi nici ce se întâmăplă cu ea. Nu vroia muşchiul ei să le spună că e săracă şi plină de nevoi. Ca o încăpăţânată ce se afla, nu credea de cuviinţă să le spună unde este. Iar EI se frământau de moarte pentru că vroiau să o ajute, dar nu ştiau de unde să o ia!
Altfel spus, Stela Popescu încerca să mă convingă (îmi rezerv dreptul de a vorbi doar în numele meu) de faptul că o persoană publică precum este ea, cu relaţiile, cunoştinţele, impresarii, prietenii sau pilele ei nu a putut toţi aceşti ANI să afle unde e Narghita. Formidabilă această sfântă nevinovăţie! Personal, nu cred că i-ar fi luat mai mult de cinci minute la telefon.
Să auzim de bine!

2 comentarii:

  1. Ei,ei,oameni ca "doamna" Stela si "domnul" Arsinel rezista in orice regim.Chiar si intr-un regim de slabire....Pentru ca se consoleaza vorbind despre "sarmalute" si "cozonaci" cu atata regret ,incat dobandesc in fata publicului blajin dreptul de a le dobandi in orice mod.Da,la ei orice este posibil,in orice situatie,la orice timp si in orice fel...De ce ar fi imposibil sa o declare pe Narghita o mare disparuta!?...

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Anonim: Da, să ştii că ai dreptate... la chestia cu regimul nu m-am gândit...

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!