vineri, 20 ianuarie 2012

Adresa mascată

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
E vară şi, ca în orice vară, mă aflu la mare. Când am scris mare, este evident că m-am gândit la Marea Neagră. Din motive de natură economico-financiară ce nu mai trebuie detaliate, voi fi nevoit să dorm la un unchi care şi-a declarat public bucuria de a mă avea oaspete.
După doar trei zile, sătul de foiala mea, omul a ajuns la concluzia că e mai bine să-mi dea cheile apartamentului şi să plec şi să vin când vreau. Ideea lui mi s-a părut excelentă şi i-am găsit utilitatea chiar din prima seară de mers la discotecă. Nu sunt un tip gălăgios, doar că mă mai împiedic când vin de la discotecă la ora trei sau patru dimineaţa de câte un lighean în baie sau de pantofii din hol…
După o zi glorioasă de plajă, înot şi băi de soare iată-mă că vin spre domiciliul forţat. Mă spăl pe îndelete de nisip, mănânc ceva consistent invitat la masă de unchiul meu şi mai schimbăm câteva vorbe. Din una în alta, nici nu văd când s-a întunecat bine, iar ceasul arată că e ora tocmai bună de plecat la discotecă. Ceea ce şi fac. Acum, e momentul să vă ofer câteva scurte indicaţii topografice. Apartamentul se află amplasat la etajul trei, într-un bloc de patru etaje. Blocul are trei intrări. Până aici nu e nimic neobişnuit. Există o mulţime de blocuri cu patru etaje în ţară şi o mulţime de apartamente aflate la etajul trei. Ce e dureros este că toate cele trei intrări ale blocului sunt mascate de o vegetaţie foarte viguros reprezentată. Pe National Geographic am mai văzut aşa ceva într-un reportaj despre Indonezia. Tufe mai cât toate zilele de trandafiri sau nalbă sau ştiu eu ce plante din flora locală se ridică până aproape de etajul unu, astfel încât produc o camuflare perfectă a intrărilor. Chiar venind pe lumină (recunosc, lucru întâmplat destul de rar...) îmi trebuiesc minute bune de lucru cu busola şi sextantul ca să identific poziţia intrării.
Dar, să revenim la întâmplarea noastră. Cum vă spuneam, plec spre discotecă într-o atmosferă de pace şi relaxare. Lucrurile decurg conform programării: întâlnirea cu gaşca, mersul la prima discotecă, apoi mersul la a doua discotecă după care, vine evident mersul la a treia discotecă. La fel de relaxat cum am început seara, tot aşa o şi termin. Pe la orele trei spre patru dimineaţă. Mai mult, ca să-mi aerisesc plămânii din dotare de fumul de ţigară inhalat din abundenţă prin respectivele stabilimente, parcurg pe jos drumul până la locul de cazare impus. În această atmosferă de pace şi curăţenie ajung în dreptul blocului şi demarez procedura anevoioasă a intrării. Intru în bloc şi încep urcatul scărilor. După câteva trepte observ mici deosebiri în ceea ce priveşte tablourile agăţate în mod tradiţional pe pereţii casei scărilor. Continui urcarea şi deosebirile devin tot mai evidente. Inclusiv un ditamai hârdăul cu o plantă, hârdău pe care nu îl mai observasem până acum.
- Bravo lor, harnici oameni şi gospodari, glăsuiesc eu pe şoptite mirat de schimbările produse într-o singură după amiază.
Continui ascensiunea şi iată-mă ajuns la etajul trei. Localizez uşa, scot cheile din buzunar şi încerc să deschid uşa cât mai încet. Am scris că „încerc” pentru că, în mod cu totul curios, se pare că oamenii schimbaseră şi yala. Scot cheia din broască, o examinez dacă e cea bună, după care o bag iar, de data asta ceva mai hotărât. Ah, se pare că gălăgia făcută de mine i-a sculat pe paşnicii localnici pentru că aud lipăit de papuci în dreptul uşii. Încerc un zâmbet cât mai deschis în momentul când aud zornăind zăvoarele din interior şi uşa se deschide larg.
În uşă apare o doamnă dolofană necunoscută, cu părul pe bigudiuri la fel de necunoscute care, la vederea mea, începe să urle din toate puterile:
- Sări Costicăăă! Sări şi nu mai sta şi ia şi ciomagul că iar au venit hoţii să ne calce!
Sunt omul deciziilor rapide, aşa că o iau rapid la fugă pe scări în jos convins că orice încercare de conciliere ar fi din start sortită eşecului. Şi aşa am continuat cale de două staţii de autobuz în timp ce o dilemă grozavă mă frământa: să mă întorc în acea atmosferă de teroare sau să iau drumul bărbătesc al codrului şi să mă întorc la discotecă? La orele nouă dimineaţa când m-am reîntors era suficientă lumină ca să identific intrarea corectă.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!